Biserica din parohia Turbuța, târnosită duminică de Episcopul Sălajului

de | aug. 17, 2020 | Episcopia Sălajului

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din parohia sălăjeană Turbuța a fost târnosită duminică, 16 august 2020, de Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de credincioși.

După sfințirea lăcașului de cult, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și preotul Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe preotul paroh Adrian-Călin Chirti, în semn de apreciere a eforturilor și a activității  desfășurate în parohie. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.

După rostirea cuvântului de învățătură, preotul paroh i-a a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru distincție și i-a dăruit o icoană.

Prima atestare documentară a satului Turbuța provine din anul 1387, când localitatea apare sub numele de „villa olachalis Torbicza”. Satul este despărțit de restul comunei prin râul Someș, transferul de pe un mal pe altul făcându-se cu bacul.

Aici există și o biserică de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, construită în jurul secolelor XVII–XVIII. Interiorul a fost pictat în anul 1816, așa cum arată însemnarea de pe peretele de nord al altarului. Coloritul și dispunerea imaginilor îi poate indica drept autori pe zugravii Lazăr Tocaciu și Biró Lajos din Orghiz. Tradiția satului spune că biserica a fost adusă din Gâlgău Almașului, în prezent aflându-se pe noua listă a monumentelor istorice.

Biserica nouă de zid a fost construită între anii 2006-2010.  Începând cu anul 2015, a fost numit paroh preotul Adrian-Călin Chirti, care, împreună cu credincioșii, a derulat până în acest an o serie de lucrări pemtru înfrumusețarea bisericii. Lăcașul de cult a fost  pictat în tehnica frescă, Sfânta Masă a fost restaurată, s-au recondiționat ușile de acces, băncile și mobilierul bisericesc și s-a achiziționat un tron arhieresc. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Ultimele articole

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P5

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P5

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Mai multe din Episcopia Sălajului
Prezență arhierească în Parohia Brebi, Sălaj

Prezență arhierească în Parohia Brebi, Sălaj

Duminică, 13 octombrie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,  s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Brebi, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și...

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Recea

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Recea

Duminică, 6 octombrie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Recea, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și părintele...

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii parohiei sălăjene Creaca

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii parohiei sălăjene Creaca

Duminică, 29 septembrie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Creaca, Protopopiatul Zalău. Ierarhul a săvârşit aici Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Claudiu...