Biserica Parohiei Urguraș, ridicată în urmă cu 180 de ani, a fost resfințită de PS Benedict Bistrițeanul

de | iul. 25, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Duminica a 5-a după Rusalii, 25 iulie 2021, în Parohia Unguraș din Protopopiatul Dej. 

Ierarhul a resfințit biserica parohială, veche de 180 de ani, și a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, după citirea pericopei evanghelice a rostit cuvântul de învățătură:

 

Lăcașul de cult, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost restaurat în ultimii cinci ani cu sprijinul credincioșilor. De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat și lucrările făcute la casa parohială.

Pentru întreaga activitate pastorală, preotul paroh, părintele Mircea Adrian Luca a fost ridicat la rangul de iconom, iar ceilalți ctitori implicați în reabilitarea bisericii și casei parohiale au primit distincții și diplome.

Mai multe fotografii AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare,...

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Clujenii sunt așteptați joi, 6 iulie 2017, la o nouă seară culturală organizată în muzeul Mitropoliei Clujului. Invitată va fi cunoscuta și îndrăgita actriță Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj, care va susține spectacolul „Viața noastră Legănătoare”, un...

Liturghie Arhierească la Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească la Parohia Crișeni

Duminică, 2 iulie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Crișeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu...