Biserica și lumea. 1695 de ani de la întâiul Sinod Ecumenic

de | mai 20, 2020 | Documentare

Apărute în momente de criză teologică profundă pentru Biserica creștină, Sinoadele Ecumenice sunt în primul rând o adunare, o întâlnire a episcopilor care, sub oblăduirea Duhului Sfânt, au reușit să formuleze adevărul de credință într-o manieră cuprinzătoare și să explice acest adevăr de credință în așa fel încât el să stea la temelia vieții duhovnicești a celor credincioși. Pe de altă parte, acestea au rolul de a asigura drumul spre dobândirea mântuirii.

Primul Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) în anul 325 d.Hr. și a instituit regula pentru toate Sinoadele Ecumenice ulterioare. Pentru mai multe informații cu privire la contextul și necesitatea unui astfel de demers, am purtat un dialog cu părintele conf. univ. dr. Gabriel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specialist în istorie bisericească. Potrivit părintelui profesor, „Sinoadele Ecumenice au reunit mințile cele mai luminate ale Bisericii din momentul respectiv și au formulat adevărul mântuitor, care se bazează pe cele două izvoare ale Revelației: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.”

Convocat la inițiativa împăratului Constantin cel Mare,primul Sinod Ecumenic are la bază atât probleme ale credinței, cât și dorința puterii politice de a păstra unitatea imperială, amenințată de schisme în ale credinței: „Este primul mare sinod pe care Biserica a avut posibilitatea să-l organizeze după dobândirea libertății de manifestare a creștinismului. Constantin cel Mare a fost președintele sinodului. La el au participat un număr de aproximativ 318 părinți sinodali, sigur, aceasta este cifra păstrată de tradiție, numărul exact de participanți nefiind cunoscut și a avut ca obiect principal discutarea ereziei ariene. Arianismul, a apărut în Alexandria, a fost promovat de Arie și era o erezie de o periculozitate nemaiîntâlnită până atunci datorită faptului că nega consubstanțialitatea, divinitatea, egalitatea Fiului cu Tatăl. Practic, Iisus Hristos în accepțiunea eretică a lui Arie era prima dintre creaturi, dar totuși, o creatură. Nu era egal cu Tatăl, era subordonat Tatălui, scopul pentru care Tatăl L-a creat pe Fiul fiind acela de-a putea să pună în practică lucrarea de creere a lumii. Prin urmare, această erezie devenea extrem de periculoasă întrucât Iisus Hristos nefiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, așa cum vor exprima într-o formă extrem de profundă părinții sinodali, întreaga operă de mântuire înfăptuită de Iisus Hristos era pusă sub semnul întrebării, iar oamenii erau în imposibilitatea de a se mântui dacă acceptau această învățătură eretică. Pericolul mare pe care l-au reprezentat marile erezii în viața Bisericii era tocmai acesta. Ele propuneau o mântuire iluzorie, o mântuire care nu avea corespondent în realitatea iconomiei divine.”, a spus părintele profesor.

Pe părintele Gabriel Gârdan l-am provocat să ne vorbească și despre modalitatea în care a fost biruit sau depășit arianismul ca erezie, deoarece, simpla lui condamnare în cadrul unui Sinod Ecumenic nu-l face să dispară. La finalul acestui articol, puteți asculta interviul integral cu părintele profesor. Totuși, ar trebui să mai spunem că învățăturile adoptate de Sinoadele Ecumenice în general, și de Sinodul I Ecumenic în mod special, au fost formulate sub forma unor mărturisiri:„Aceste hotărâri alcătuiesc fundamentul doctrinar al Bisericii, tezaurul doctrinar al Bisericii pe care se fundamentează întreaga credință. Dacă ne referim la Sinodul I Ecumenic, evident că, dumnezeirea, egalitatea și consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl este  o învățătură fundamentală în învățătura noastră creștină, iar expresia ei, forma de exprimare cea mai des întâlnită pe care noi o cunoaștem foarte bine este Simbolul de credință. Prima parte a acestui simbol, primele opt articole au fost alcătuite la Primul Sinod Ecumenic.”

Există însă aspecte și reglementări ce țin de viața Bisericii, de organizarea și cultul ei, care au fost discutate și soluționate în cadrul întrunirilor sinodale ecumenice. Despre acestea, dar și ale lucruri interesante, în interviul realizat cu părintele conf. univ. dr. Gabriel Gârdan, de la catedra de Istorie Bisericească a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Biserica și lumea. 1695 de ani de la întâiul Sinod Ecumenic

 
Play/Pause Episode
00:00 / 9:00
Rewind 30 Seconds
1X
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-robert-kovacs/" target="_self">Pr. Robert Kovacs</a>

Pr. Robert Kovacs

Absolvent al studiilor de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Redactor la Radio Renașterea și preot paroh la Parohia Ortodoxă „Sfântul Silvestru” din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Lupta cu diavolul este o realitate

Lupta cu diavolul este o realitate

Nu numai Dumnezeu e o realitate evidentă, ci şi diavolul este o realitate. El umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită. Şi lucrarea lui o poate constata oricine începând din casă, uitându-se în ţară şi uitându-se în lume. Evanghelia ne pune în faţă un om...

Demonul posedatului și demonii Cetății

Demonul posedatului și demonii Cetății

Aspecte introductive S-ar putea spune că episodul ce se găsește în centrul Evangheliei de astăzi face parte dintr-o adevărată arhitectură, ce reunește o serie de întâmplări, menite să le arate Apostolilor cu cine stau de vorbă. Cu puțină vreme înainte de popasul în...

Mai multe din Documentare
Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

„Știe toată lumea că românului cele mai scumpe odoare sunt: Biserica și limba, pentru înflorirea lor toți ne unim pururea”. Această frază a fost rostită de magnatul român Iosif Gall, în 11 martie 1900, în cadrul adunării de constituire a parohiei ortodoxe române din...

Dictatul de la Viena, o încercare pentru neamul și Biserica noastră

Dictatul de la Viena, o încercare pentru neamul și Biserica noastră

Se împlinesc 80 de ani de la Dictatul de la Viena. Amintirile românilor din nord-vestul Transilvaniei, referitoare la cei patru ani de suferință sunt foarte triste. Bunica mea, care era o femeie simplă, a relatat cu multă durere un fapt, care li s-ar putea părea banal...