Bucuria de a fi creștin român – de 1 Decembrie la Bistrița

de | dec. 4, 2015

Ziua Națională a României a fost sărbătorită anul acesta pe 1 Decembrie cu mare fast. Festivitatea a început cu un ceremonial militar-religios și a fost continuată cu depuneri de coroane de flori la statuia poetului Andrei Mureșanu. A urmat apoi, în Piața Centrală, o paradă militară, la care au participat un public numeros, ce a înfruntat cu stoicism rafalele de ploaie. Sărbătorirea Zilei Naționale a României a continuat la Bistrița cu un concert folcloric extraordinar intitulat „Noi suntem ai României”, în care au fost prezente formații folclorice din municipiu, dar și ansamblul folcloric „Lujo Davico” din Belgrad, Serbia.

2Amfitrionul manifestării organizate de Consiliul Județean, Primăria Bistrița, Centrul județean pentru cultură și Centrul cultural municipal „George Coșbuc” a fost Alexandru Pugna, vicepreședintele Consiliului județean Bistrița Năsăud. Spectacolul s-a încheiat cu un recital patriotic de excepție al interpretului de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu. Ziua de sărbătoare la Bistrița a fost încheiată în mod simbolic, de manifestarea „Bucuria de a fi creștin român”, organizată de Protopopiatul ortodox Bistrița și Asociația tinerilor creștini ortodocși din protopopiat.

Tinerii ortodocși s-au adunat de Ziua Națională, în centrul orașului, preluând parcă ștafeta 3manifestărilor în curs de desfășurare. Au fost prezenți tinerii membri ai Asociațiilor din parohiile ortodoxe Ardan, Chintelnic, Mărișelu, Lechința, Livezile, Prundu Bârgăului, Șieu Măgheruș, Teaca și Sântioana, în frunte cu preoții parohiilor respective. Li s-au alăturat, cu entuziasm, tinerii grupului folcloric „Doinița”, al Cercului militar Bistrița, coordonat de Cornelia Ardelean. În frunte cu preoții, cu tricolorul și icoane în mâini, grupurile de tineri creștini s-au îndreptat în procesiune, spre Agora din curtea Protopopiatului ortodox Bistrița. Acolo, grupurile de tineri au cântat câteva colinde, care prevestesc apropiata naștere a Mântuitorului.

Programul a cuprins și prezentarea noului album al Corneliei Ardelean Archiudean, ce cuprinde cântece de pe meleagurile Ocniței, purtate din copilărie în sufletul artistei. Manifestarea de Ziua Națională a României s-a încheiat la Bistrița cu tradiționalul ceremonial militar, a transmis pentru Radio Renașterea,  colonelul în rezervă, Florentin Archiudean.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Duminică, 8 martie 2020, în Duminica Ortodoxiei copiii din Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla și-au îndreptat gândurile spre mamele și bunicile lor. Astfel, plini de emoție ei au cântat și au recitat versuri dedicate mamei, iar în final au transmis...