„Călători pe-o mare, / Veșnic tulburată, / Noi ne-am pus în tine, / Chiar nădejdea toată”

de | aug. 3, 2022 | Mitropolitul Andrei - Articole

Suntem din nou în Postul Adormirii Maicii Domnului. Ne aducem cu nostalgie aminte de anii tinereții, de preocupările duhovnicești de atunci, pe care dorim să le reedităm și acum. Seară de seară, mergeam la Paraclisul Maicii Domnului, cântam și ne rugam, iar participanții erau în mare număr tinerii. Generațiile s-au succedat, unele parohii au îmbătrânit, dar sunt și parohii cu tineri. Cât am vrea să-i vedem pe toți antrenați în aceste tradiții minunate!

Genericul preocupărilor atât liturgice, pentru că este anul rugăciunii, cât și catehetice, pentru că ne înconjoară multe necazuri, este acesta: „Călători pe-o mare, / Veșnic tulburată, / Noi ne-am pus în tine, / Chiar nădejdea toată”.

A șasea cântare din slujbele noastre funebre rezumă această stare de lucruri: „Marea vieții văzând-o înălțându-se, de viforul ispitelor la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața mea, mult-milostive”[1].

Sunt multe necazurile care ne încearcă în această lume, încât nici nu le putem număra, dar două sunt evidente: epidemia de covid și alte boli, pe de o parte, și războiul din Ucraina pe de altă parte. Sunt multe lacrimile care se varsă, sunt multe suspinele înăbușite, sunt mulți cei care suferă pretutindeni. Cuvintele lui Iov au atâta dreptate: „Omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură de necazuri” (Iov 14, 1).

În acatistul Sfintei Cruci spunem, referitor la toate aceste încercări: „Cum să-mi pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul meu că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste? Rușine-mi este, cu adevărat, de mă voi întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau ispitele     ce-mi aduc diavolii, trupul și gândul meu cel rău, sau pentru sărăcia și bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să mă apropie mai mult de El”[2].

În focul încercărilor și al necazurilor tot El, Domnul Iisus Hristos, este Cel ce ne ajută să putem rezista, să ieșim biruitori. El este Cel care ne mângâie și ne promite odihna pe care Singur ne-o poate da. Ne-o spune cu tărie: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11, 28-30).

El, în mijlocul necazurilor și greutăților, ne învață să fim optimiști și, privind la crucea Lui, să ieșim biruitori: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Hristos, gândindu-ne la covid și alte boli, este Doctorul cel Mare. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza a X-a, tâlcuind numele Mântuitorului, zice: „În limba ebraică «Iisus» înseamnă «Mântuitor», iar în limba greacă «Cel care vindecă». Căci El este doctorul sufletelor și al trupurilor și tămăduitorul celor ținuți de duhuri rele. El vindecă și ochii orbilor, dar în același timp luminează mințile. Este doctorul șchiopilor, dar îndreaptă și picioarele păcătoșilor spre pocăință. Spune paraliticului: să nu mai păcătuiești; dar spune și: ia-ți patul tău și umblă! Pentru că trupul său paralizase din pricina păcatului sufletului, a vindecat mai întâi sufletul ca să aducă prin asta vindecare trupului”[3].

Hristos, Doctorul cel Mare, face această lucrare din iubire față de oameni. „Prin El am aflat că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu ne este Tată și noi suntem fiii Lui, că relația dintre noi și Dumnezeu nu este ca relația dintre sclav și stăpân, ci ca relația dintre fiu și părinte. Prin aceasta s-a înlăturat mulțimea zeilor capricioși și despoți, imaginea lui Jupiter Tonans, a divinității care-și bazează stăpânirea pe groază și frică, și s-a revelat lumii religia cea mai desăvârșită, cea mai desăvârșită relație religioasă posibilă între om și Dumnezeu: relația de iubire de la fiu la părinte”[4]. În toate necazurile, în toate suferințele, în toate încercările, El este cu noi și ne ajută să trecem marea vieții învolburată de ispite.

Liniștea, pacea și bucuria omului încercat de viforul ispitelor vine de la Domnul Hristos. „Hristos ne încredințează că pacea Lui se deosebește de pacea lumii. Pacea lumii este limitată și fragilă. Se află înlăuntrul hotarelor stricăciunii și morții. Iar menținerea ei este problematică și convențională. Dimpotrivă, pacea lui Hristos este absolută și nesfârșită”[5]. De fapt ne-o spune El însuși: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27).

Mijlocitoarea noastră către Domnul Hristos, Domnul Păcii, este Maica Domnului. Nicio altă făptură omenească nu se bucură de prerogativele pe care le are ea. Ea este Născătoare de Dumnezeu; ea este Pururea Fecioară, înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere; ea este mai presus decât toate făpturile cerești și pământești. Ea este pururea rugătoare pentru noi către Fiul Său.

Adresându-ne Maicii Domnului îi spunem în cântare: „Călători pe-o mare, / Veșnic tulburată, / Noi ne-am pus în tine, / Chiar nădejdea toată”. Sunt nenumărate minunile ce ni se relatează referitor la intervențiile Maicii Domnului. Ei îi zicem: „Auzi-ne acum în ziua necazului nostru, pe cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu lacrimi ne rugăm ție. Alungă de la noi toate necazurile și nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viață, și prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veșnica și nesfârșita bucurie, întru împărăția Fiului tău și Dumnezeului nostru”[6].

Din noianul de relatări ce ne stau de față, alegem una pe care ne-a lăsat-o părintele Petroniu Tănase[7]. Este vorba de părintele Ilarion Ionică, economul Sihăstriei. În tinerețile lui, fiind pe drum într-o noapte de iarnă, a fost asaltat de o haită de lupi. Moartea era aproape. În această situație limitată s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne, de scap, călugăr mă fac!”. Din depărtare a venit o sanie cu zurgălăi. Lupii s-au temut și au fugit. El nu și-a uitat făgăduința.

A intrat în Mănăstirea Sihăstria. A fost un călugăr harnic. La 86 de ani, econom fiind, s-a dus în pădure după lemne. Și un buștean i-a căzut pe picior, și piciorul s-a rupt. La vârsta aceasta înaintată suferea cumplit. Și într-o seară plângea în chilie, iar pe ușă a intrat „doamna doctor de la Târgu Neamț”! Doamna l-a întrebat:

– De ce plângi, părinte Ilarion?

– Plâng, doamnă doctor, că mi s-a rupt piciorul și nu se mai vindecă, și încă nu sunt pregătit ca să plec.

– Nu mai plânge părinte, că o să te faci bine, adăugă „doamna doctor”. Și s-a făcut bine.

De fapt, „doamna doctor” era Maica Domnului la care părintele Ilarion se ruga cu insistență.

Am mai putea relata multe minuni, inclusiv de la Mănăstirea Nicula, în care o vedem pe Maica Domnului că-i ajută pe cei „călători pe-o mare / Veșnic tulburată”.

Ziceam la început că sunt multe încercările din lumea noastră: în mod special, ne-am oprit la covid și la războiul din Ucraina. Referitor la epidemia de covid o rugăm pe Maica Domnului să intervină la Doctorul cel Mare ca să curme această suferință. Iar în ce privește războiul, noi știm că Fiul Maicii Domnului este Domnul Păcii. Și nu în zadar pelerinii cântă: „Pune Doamne pace-n țară / Și-alinare între popoară”.

Ne rugăm să fie primite rugăciunile noastre și la sfârșitul postului să putem cânta: „Doamne, Tu ne-ai ajutat, / De-am făcut ce ni s-a dat, / Ne-am ușurat sufletul / Ne-am îndreptat umbletul, / În suflet ducem credință, / Dragoste și pocăință, / În suflet ducem tărie, / Și cerească bucurie”.

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului


[1] Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., București, 2019, p. 262.

[2] Ceaslov, E.I.B.M.B.O.R., București, 1973, p. 366.

[3] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, E.I.B.M.B.O.R., București, 1943, p. 236.

[4] Ϯ Nicolae Mitropolitul Ardealului, Studii de teologie morală, Sibiu, 1969, p. 163.

[5] Giorgios Mantzaridis, Morala Creștină, Editura Bizantină, București, 2006, p. 205.

[6] Ceaslov,  p. 336.

[7] Ieromonah Petroniu Tănase, Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie Românească, Editura Bizantină, București, 2002, pp. 105-107.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului (Arhivă)

Ultimele articole

Protest ascetic împotriva corupției din lume

Protest ascetic împotriva corupției din lume

Pe 20 iulie îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Îmi aduc aminte cu nostalgie de sărbătoarea Sfântului Ilie din anul 1989, de la Mănăstirea Toplița. Hramul acestei mănăstiri, ctitorită de Patriarhul Miron Cristea, este Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul....

Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului

La patruzeci de zile după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la cer. Ucenicii, judecând, ca și noi, lucrurile foarte omenește, erau cuprinși de tristețe și de dezolare. Pleca de la ei Cel în care și-au pus toată nădejdea. Cel ce era viața și bucuria lor....

Postul Mare – vremea performanțelor duhovnicești

Postul Mare – vremea performanțelor duhovnicești

Pe toate planurile, în mod obișnuit, este competiție. Vor oamenii să fie foarte buni în ce privește pregătirea profesională, vor ca firmele lor să fie competitive, vor sportivii să câștige competițiile. Sfântul Pavel, pentru a stimula spiritul competitiv pe tărâm...

Mare virtute este aducerea aminte!

Mare virtute este aducerea aminte!

Sfântul Apostol Pavel subliniază faptul că e bine, e folositor, ba chiar suntem obligați duhovnicește să ne aducem aminte de oamenii deosebiți, pe care-i putem lua ca exemplu: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți...