Cerc pastoral și concert de colinde, la Vâlcele

de | nov. 27, 2017

În Duminica a 30-a dupa Rusalii, în Parohia Ortodoxă Vâlcele, com. Feleacu, jud. Cluj a avut loc întâlnirea cercului preoţesc Feleac-Vâlcele. Cu acest prilej de la ora 16.00 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în biserica din parohia noastră cu Hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. La Taina Sfântului Maslu, biserica noastră, a fost plină de credincioşi. Deopotrivă, au fost prezenţi creştini de toate vârstele.

Dupa terminarea Sfântului Maslu, credincioşii prezenţi au asistat la un frumos concert de colinde susţinut de Corala preoţilor din Protopopiatul Cluj 1. Credincioşii au rămas profund impresionaţi de frumoasele colinde interpretate de Corala preoţilor din protopopiatul nostru.

Aducem slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să fim în comuniune de rugăciune la ceas de seară. Totodată aducem mulţumiri părinţilor prezenţi, precum şi bunilor noştri credincioşi din Vâlcele care au participat în număr mare la Biserică.

Pr. paroh Sorin Buș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Venirea primăverii a fost întâmpinată în Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din comuna bistrițeană Miceștii de Câmpie cu o frumoasă activitate desfășurată în atelierul nostru de creație. Prin intermediul activității,  copiii și-au pus în aplicare...

Activităţi destinate tinerilor, la Mintiu Gherlii

Activităţi destinate tinerilor, la Mintiu Gherlii

În luna februarie, în comunitatea parohială din Mintiu Gherlii, Protopopiatul Gherla, au debutat primele acţiuni, din acest an, destinate copiilor şi tinerilor.                                          Astfel că, în fiecare joi, de la ora 16.00 în cadrul  grupului de...