Sărbătorirea credincioșilor născuți în luna februarie, la  Parohia ”Nașterea Domnului” din Cluj Napoca

Sărbătorirea credincioșilor născuți în luna februarie, la  Parohia  ”Nașterea Domnului” din Cluj Napoca

La Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, în fiecare duminică din luna februarie, credincioșii au avut bucuria să participe la Sfânta Liturghie la care a slujit de fiecare dată un frumos sobor de preoți, având invitați de seamă care au adus bucurie multă celor prezenți. Au fost invitați să liturghisească și să țină cuvânt de învățătură preoții  Iuliu Câmpean (3 februarie), Pr. Claudiu Precup (10 februarie care a mulțumit credincioșilor parohiei pentru alimentele și pâinea dăruite în fiecare lună, începând de anul trecut, Cantinei sociale Christiana în ,,Săptămâna darului”), părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, în 17 februarie;  în ultima duminică a lunii februarie, 24 februarie, a încheiat seria acestor invitați părintele Alexandru Ciui, protopop de Cluj II.

În Duminica Fiului risipitor, în care s-a citit una dintre cele mai frumoase și mai profunde dintre Evanghelii, părintele protopop Alexandru Ciui, a slujit împreună cu preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș și părintele Valentin Bochiș și cu emoție a dat credicioșilor câteva sfaturi referitoare la conținutul acesteia. După ce a redat pe scurt conținutul acestei Evanghelii, a precizat contextul în care a fost spusă această înțeleaptă pildă; Mântuitorul, acuzat că se așază la masă cu vameșii și cu păcătoșii, a dat o lecție despre marea iubire a lui Dumnezeu pentru toți oamenii și ”pentru cei păcătoși cu atât mai mult” pentru că Dumnezeu este iubire și nu vrea să piardă pe nimeni, așa cum a sus și în Pildele oii rătăcite și a drahmei pierdute.

Părintele a spus: ,,Ca și creștini ai anului 2019, suntem puși fie în postura fiului risipitor, fie în postura fiului cel mare, fie că ne gândim la relația noastră cu Dumnezeu sau cu părinții noștri trupești prin neascultare, prin uitare, prin desconsiderare; de câte ori nu suntem risipitori în relația noastră cu Dumnezeu! Ne dă viață, ne dă sănătate, ne îndeamnă la încredere, la milostenie, la  a fi buni și iubitori și de câte ori nu ne comportăm cu totul altfel, devenind și în relația cu Dumnezeu, risipitori; de aceea,  dacă privim la relația noastră astăzi cu Dumnezeu vom înțelege cât de mult ne iubește Dumnezeu pe noi; El nu se raporteză la toate momentele din viața noastră în care ne-am rătăcit, pe toate le iartă doar de dragul de a fi împreună cu El: este foarte important pentru noi să știm acest lucru: că Dumnezeu  ne iubește, că oricât de rătăciți am fi, Dumnezeu ne așteaptă, că indiferent de oricăt de răi am fi Dumnezeu este bun; este un mare adevăr pe care dacă nu-l uităm, vom fi și noi așa cum așteaptă Dumnezeu.

Și i-a sfătuit pe credincioși, plecând de la Evanghelia de astăzi,  să nu uite ,,faptul că, în relația, cu Dumnezeu de la naștere până la mormânt, noi suntem fii ai lui Dumnezeu”; de aceea, trebuie să dovedim calitatea de fiii Săi  prin ascultarea lui Dumnezeu, prin venirea la biserică, ascultându-i cuvântul și mergând acasă, să-l punem în practică; dacă suntem fiii lui Dumenzeu, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu; plecând de la Sfânta Liturghie cu îndemnul ,,să ne iubim unii pe alții”, să împlinim aceasta, indiferent că mergem acasă, în cercul de prieteni, la locul de muncă sau chiar și pe stradă și  să vadă lumea că n-am uitat de această calitate  de fii al lui Dumnezeu avându-L ca exemplu întotdeauna pe Dumnezeu Care îl iubește pe om, îl ajută, îl iartă și-i stă aproape.

Este deschisă, în continuare, până la 1 martie,  Expoziția de mărțișoare cu vânzare, realizate manual de copiii de la Cercul de Pictură al Parohiei împreună cu coordonatoarele acestuia, cu scop caritabil pentru ajutorarea Așezământului de copii ” Sfântul Onufrie”de la Mănăstirea Florești.

După Sfânta Liturghie, a avut loc sărbătorirea credincioșilor născuți în luna februarie, în sala de la demisolul bisericii, așa cum are loc în fiecare ultimă duminică din lună în cadrul proiectului ,, Împreună înmulțim bucuria”.

Asanica Marilena

Autor

Articole pe aceeași temă

Distribuie