Cerc preoțesc în parohia Rebra

de | mai 27, 2019

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud.
Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui număr mare de credincioși, soborul celor 10 preoți slujitori, alături de pr. paroh Doru Leontin Plăian, au săvârșit Taina Sfântului Maslu.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Mircea Prunduș de la parohia Măgura Ilvei a vorbit celor prezenți despre “Valoarea rugăciunii și foloasele ei în viața creștinului”. Părintele a evidențiat că rugăciunea este importantă în toate împrejurările vieții, pentru că cel ce se roagă nu este niciodată singur, ci cu Dumnezeu. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre valoarea rugăciunii, iar sfinții care au experimentat rugăciunea, făcând din ea respirația vieții lor, întăresc și subliniază folosul și multiplele ei binefaceri în viața duhovnicească a creștinului. În încheiere, pr. paroh Doru Plăian a mulțumit preoților împreună slujitori, iar credincioșii au fost miruiți.
Această întâlnire se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Ilva Mică.
Date istorice
Biserica parohială cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost construită între anii 1901-1902. În ultimii ani, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și consolidare.
În 31 martie 2019, în Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, aceste lucrări au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou în parohia clujeană Borșa

Preot nou în parohia clujeană Borșa

În duminica a 7-a după Rusalii, credincioșii parohiei clujene Borșa și-au primit noul preot care le va fi de acum păstor de suflete. Tot în această zi, în prezența părintelui protopop Dan Hognogi, ei și-au luat rămas bun de la părintele Ștefan Moldovan care i-a...

Copiii din parohia Mociu I, în pelerinaj la Mănăstirea Florești

Copiii din parohia Mociu I, în pelerinaj la Mănăstirea Florești

Copiii care fac parte din corul parohiei clujene Mociu  I,  însoțiți de profesoara Lucia Budușan și de părintele paroh Iustin Câmpean au participat marți, 14 iulie 2015, la un pelerinaj la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești. Aici au fost primiți...

Credincioșii din Ilva Mică, în pelerinaj la Mănăstirea Prislop

Credincioșii din Ilva Mică, în pelerinaj la Mănăstirea Prislop

Peste 160 de credincioși ai celor două parohii din Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, au participat luni, 13 iulie 2015, la un pelerinaj la Mănăstirea Prislop, din Țara Hațegului. Credincioșii, însoțiți de preoții parohi Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, dar și de...

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit la Runcu Salvei

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit la Runcu Salvei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de părintele Dan Vasile, s-au întâlnit duminică, 12 iulie 2015, în Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în biserica ocrotită de „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”, în prezenţa a...