Duminica a 18-a după Rusalii a fost un prilej de mare bucurie pentru credincioşii ortodocşi din Poienile Zăgrii, întrucât preoţii de pe raza cercului pastoral-misionar Mocod s-au reunit în localitatea lor. Reuniţi la ceas de rugăciune, cei 15 preoţi prezenţi au săvârşit de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu, în biserica parohială ce poartă hramul „Sfintei Cuvioase Parascheva”, păstorită de pr. Ovidiu Oltean. Întâlnirea preoţilor a culminat cu un cuvânt duhovnicesc rostit de către Pr. Viorel Ţermure de la Parohia Nimigea de Jos, care le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre importanţa cinstirii sfintelor icoane. Această acţiune face parte din întâlnirile organizate anual pe raza Cercului Pastoral-Misionar Mocodat, a transmis pentru radio Renașterea, pr. secretar al protopopiatului Năsăud, Paul Gavriloaie.

Concursul Național Catehetic 2023 întărește relația dintre tineri și vârstnici
Concursul Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” întărește relația dintre tineri și vârstnici. Proiectul pune în valoarea tematicile Anului omagial și comemorativ 2023. Concursul, aflat la a 15-a ediție, este organizat anual de...