Cercul pastoral al preoților din jurul Cetății Ciceului

de | oct. 23, 2017

În parohia Negrilești, Protopopiatul Beclean, s-au întrunit duminică, 22 octombrie 2017, preoții ce fac parte din Cercul pastoral al preoților din jurul Cetății Ciceului. Astfel, credincioșii din Negrilești și-au prăznuit în avans și ocrotitorul parohiei, pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Alături de enoriași au participat  reprezentanți ai autorităților centrale și locale, după cum a precizat pentru radio Renașterea coordonatorul cercului preoțesc, părintele Dan Iftimi.

Programul liturgic a început la ora 9.30 cu Slujba Aghiasmei mici, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii și a Tainei Sfântului Maslu. Soborul, alcătuit din peste 10 preoți, l-a avut ca și protos pe părintele  profesor Nicu Dumitrașcu, cel care  a și rostit cuvântul de învățătură.  La final, părintele paroh Dumitru Zinveliu a mulțumit tuturor pentru prezență și implicare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Duminică, 24 noiembrie 2019, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, protopopiatul Gherla, a fost comemorat parintele Gavril Relea, cel care a păstorit această comunitate vreme de șapte ani, în perioada  1 septembrie 1970 - 30 iunie 1977. Evenimentul a constat...