Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit în Parohia Florești

de | aug. 21, 2022 | Actualitatea religioasă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a X-a după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 21 august 2022, în Parohia Florești din Protopopiatul Năsăud.

Începând cu ora 17:00, în Biserica cu hramul „Sfânta Treime”, în prezența a numeroși credincioși, soborul preoților slujitori, alături de părintele paroh Mănarcă Nicolae, au săvârșit Acatistul Preasfintei Treimi.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Dan Vasile, de la Parohia Mocod, a vorbit credincioşilor despre Praznicul Adormirii Maicii Domnului și a explicat ce presupun cuvintele rostite de Fecioara Maria la nunta din Cana Galileii: ,„faceți ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5).

Apoi, părintele paroh Nicolae Mănarcă a mulțumit tuturor preoților prezenți, precum și credincioșilor care s-au unit în rugăciune.

Acest eveniment se încadrează în seria de manifestări dedicate anului omagial 2022, declarat ca „An omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi „An comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ”.

Ultimele articole

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul biblic? P1

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul biblic? P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22

Slujire arhierească în Parohia Ortodoxă Sânnicoară

În Duminica a 27-a după Rusalii (a tămăduirii femeii gârbove), 4 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Ortodoxă Sânnicoară, județul Cluj,...

Sfântul Andrei „cel întâi chemat” și paradigma slujirii

Sfântul Andrei „cel întâi chemat” și paradigma slujirii

Probabil cea  mai frecventă descriere care i se asociază Sfântului Apostol Andrei în imnografia sărbătorii este „cel întâi chemat”, care indică două elemente importante – o chemare, ce presupune o inițiativă străină de cel în cauză, în acest caz din partea lui...