Charles Perrault (12 ianuarie 1628 – 16 mai 1703)

Charles Perrault a fost un poet francez, scriitor de proză și povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze,care a devenit celebru prin poveștile lui pentru copii precum Cenușăreasa, Scufița Roșiesau Motanul încălțat.

El nu a inventat poveștile, dar le-a cules  din popor și le-a prelucrat, astfel încât ele să fie atractive publicului larg. Stilul său a ajuns definitoriu. El este unul din primii autori ai stilului modern de basm. Până la el, basmele se transmiteau pe cale orală de la o generație la alta.Cărțile erau o raritate. Preocuparea lui Perraud era un concept atât de nou încât volumul său de basme a fost publicat cu un secol înainte ca studiul folclorului să devină un domeniu de cercetare.

Charles Perrault s-a născut la data de 12 ianuarie 1628 într-o familie înstărită de burghezi. A avut parte de o educație aleasă și a terminat facultatea de drept în anul 1651. Se înscrie în barou, dar la scurt timp, „se plictisește să poarte robă în palat”, cum spune în memoriile sale. Își schimbă slujba și devine responsabil de clădirile regale.A supervizat construirea multor edificii, a căror frumusețe o admirăm și astăzi. În paralelse apleacă tot mai mult asupra literaturii. A început să publice poezii. Prin anul 1660, era un autor de renume datorită versurilor ușoare și poeziilor de dragoste scrise de el. În anul 1670 devine membru al Academiei franceze. Un an mai târziu, la vârsta de 44 de ani se căsătorește cu MarieGuichon. Împreună cu ea va avea patru copii.

În anul 1682, când Perrault avea 56 de ani,  ministrul regelui, Colbert, l-a obligat să se pensioneze. Patru ani mai târziu, în anul 1686 se hotărăște să scrie tot mai multă proză. Dintre toate operele sale, cea mai celebră, a fost și a rămas volumul său de basme, publicat în anul 1697.

Șase ani mai târziu, pe data de 16 mai, 1703 moare de bătrânețe, la vârsta de 75 de ani,  lăsând în urmă un tezaur literar bogat. Poveștile lui au rămas iubite de toți copiii care le-au auzit, până în ziua de azi.

 

Bibliografie:

Charles Perrault, The Complete Fairy Tales of Charles Perrault, ClarionBooks, New York, 1993.

Charles Perrault, Mémoires de ma vie, Voyage a Bordeaux (1669),par  Paul Bonnefon, LibraireRenouard, Paris, 1909.

AUTOR: Laurențiu Lucaci

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Charles Perrault (12 ianuarie 1628 - 16 mai 1703)
Loading
/
Importanța Tratatului de la Trianon

Importanța Tratatului de la Trianon

Pentru români, Tratatul de la Trianon nu are cum să fie considerat drept înfăptuitor al unirii Transilvaniei cu România, din moment ce acest document a oficializat doar, în plan internațional, o realitate mai veche. Unirea provinciilor românești, inclusiv a...

Mănăstirea Voroneț – patrimoniu cultural național și european

Mănăstirea Voroneț – patrimoniu cultural național și european

Mănăstirea Voroneț, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a fost ctitorită în anul 1488 de Voievodul Ștefan cel Mare, devenit sfânt al Bisericii Ortodoxe Române. Construcția lăcașului de cult a început  pe 26 mai 1488, cu 532 de ani în urmă, și a fost ridicat...

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion a fost un cunoscut pictor român, născut la data de 2 ianuarie 1882 în Ianca-Brăila şi decedat la data de 31 martie 1939, București. Ion Theodorescu-Sion face parte din generația inovatoare de pictori de la începutul secolului al XX-lea, care...