CNE: Propuneri pentru noua formă a Statutului Elevului

de | dec. 28, 2023

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a lansat, joi, 28 decembrie, o serie de propuneri Ministerului Educației privind noua formă a Statutului Elevului, apreciind că, în contextul adoptării Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, „este necesară modificarea tuturor actelor normative subsecvente acesteia, implicit a Statutului Elevului”.

Reprezentanții elevilor propun, între altele, introducerea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, care „garantează o libertate mai mare în a alege materiile opționale studiate la clasă, inclusiv în sistem modular sau prin intermediul unor grupe de studiu constituite la nivelul unității de învățământ preuniversitar”. În opinia CNE, elevii au dreptul de a alege cel puțin una din trei opțiuni, anual, pentru disciplinele opționale pe care le studiază.

O altă propunere vizează acordarea sprijinului pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES). „În funcție de nevoile preșcolarilor și elevilor cu cerințe educaționale speciale, aceștia au dreptul la un sistem de sprijin, organizat pe patru niveluri, care vizează adaptări curriculare și suport educațional. Aceștia beneficiază de materiale școlare adaptate nevoilor specifice și pot susține examenele naționale, având subiecte adaptate cerințelor lor, în vederea accesibilității sporite” – propune CNE.

Reprezentanții elevilor mai propun:

  • introducerea dreptului de a beneficia de produse de igienă – hârtie igienică, săpun, produse de igienă feminină etc., în mod gratuit, dar și a obligativității unităților de învățământ preuniversitar de a-și desfășura activitatea în spații care respectă normele de igienă școlară, de protecție a muncii, de protecție civilă și de pază contra incendiilor sau a dezastrelor naturale;
  • introducerea dreptului pentru cei cu boli cronice, boli maligne sau alte afecțiuni care necesită spitalizare, izolare sau recuperare și/sau tratament/monitorizare, de a beneficia de procese individualizate de învățare în unitatea sanitară în care aceștia sunt în tratament, în monitorizare medicală sau la recuperare, în baza programului „Școala din spital”. Acești elevi beneficiază de sprijin și pot accesa orele de curs în sistem online, după caz;
  • introducerea dreptului de a avea acces gratuit la baza materială a unității de învățământ (un cabinet medical și un cabinet stomatologic, o bibliotecă, un teren de sport, grupuri sanitare și laboratoare de științe, arte, cabinete pentru terapii specifice, consiliere școlară, accesul la internet și rețea WI-FI securizată etc.);
  • introducerea obligației ca elevii care au fost sancționați cu suspendare sau exmatriculare cu drept de reînscriere, conform legii, ca urmare a săvârșirii unor acte de violență, să beneficieze de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale, în mod gratuit și obligatoriu în timpul programului școlar. Acestea se desfășoară în timpul programului în care ar fi trebuit să aibă loc cursurile.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate