Codrii Seculari din Munţii Lăpuşului ar putea primi anual zeci de mii de turiști

de | nov. 1, 2019 | Cultură

Aria naturală protejată Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuţ din Munţii Lăpuşului, Maramureș, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, ar putea primi, doar în componenta unor excursii organizate cu ghizi de însoţire, anual, aproape 10.000 de turişti. Declarația a fost făcută vineri, 1 noiembrie 2019, de preşedintele filialei Maramureş a Asociaţiei WWF, biologul, Călin Ardelean, informează AGERPRES.

„Lumea vrea să vadă aceste bogăţii ale naturii, aceste păduri naturale, care nu au făcut obiectul exploatării forestiere și care se află aşa de sute sau mii de ani. Avem un ecosistem natural bine protejat. Problema este felul în care se face turism în România, iar, deocamdată, turismul este slab organizat ca şi reţea turistică. Nu intenţionăm pentru Codrii Seculari din Strâmbu Băiuţ să ajungem la un turism de masă, pentru că nu fac obiectul unui turism de masă. E vorba de un turism de nişă, unul special și dorim să ajungem până la 10.000 de turişti pe an (…) Întotdeauna când turismul exacerbează, se aduc mai multe prejudicii mediului natural decât beneficii”, a precizat Călin Ardelean.

Potrivit acestuia, sit-ul se întinde pe aproape 3.000 de hectare, iar o parte din el a fost inclusă în catalogul pădurilor virgine din România.Reprezentantul filialei WWF, filiala Maramureş, a precizat că sit-ul se poate vizita tot timpul anului, însă iarna, turistul trebuie să fie foarte bine pregătit şi echipat.

„Vizitarea sit-ului Codrii Seculari se poate face indiferent de sezon, pentru că zona este frumoasă şi spectaculoasă în toate anotimpurile. Singura problemă este iarna, când zăpezile sunt foarte mari. Anul trecut zăpada a fost 150 cm şi s-a menţinut două luni ”, a declarat Călin Ardelean.

Acesta a menţionat că aria naturală este de importanţă comunitară, cu excepţia zonelor introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Concursul Internațional „Gheorghe Dima” revine cu ediția a 19-a

Concursul Internațional „Gheorghe Dima” revine cu ediția a 19-a

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la o nouă ediție a Concursului Internațional „Gheorghe Dima” – secțiunea Dirijat Coral. Acesta va avea loc în perioada 13 – 17 septembrie 2021, iar organizatorii concursului își propun ca, odată cu promovarea...

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Festivalul WonderPuck 2021 le-a pregătit micilor spectatori clujeni o zi de sâmbătă plină de activități, care de care mai attractive: de la spectacole de teatru de păpuși la animații, concerte sau ateliere. Toate acestea, la cea de-a cincea ediție a Festivalului...

Tradiții și obiceiuri din satele clujene, duminică, în Muzeul Satului

Tradiții și obiceiuri din satele clujene, duminică, în Muzeul Satului

Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri din satele clujene vor fi prezentate duminică, 29 august 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca (strada Tăietura Turcului) de horitori, ceterași și jucăuși clujeni, majoritatea desemnați Tezaure Umane...

”Întoarcerea„ – o discuție despre regăsire la Memorialul Gherla

”Întoarcerea„ – o discuție despre regăsire la Memorialul Gherla

Memorialul Gherla vă invită la o discuție despre încercarea de a găsi și regăsi cărarea pierdută în labirintul încercărilor din zilele noastre. Părintele Grigorie Benea îi are ca oaspeți pe Diana și Sorin Gadola. „Cei doi vor depune o mărturie despre o experiență care...