Colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional, prezentate la Cercul Militar

de | dec. 10, 2019 | Cultură

Un concert inedit, în care vor fi prezentate publicului clujean colinde laice și religioase și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional va avea loc miercuri, 18 decembrie 2019, la Cercul Militar din Cluj-Napoca. Acestea vor fi interpretate de Ansamblul coral „Napoca Viva”, dirijor prof. Maria Leșe. Alături de membrii coralei va fi prezent un grup de colindători de la Școala „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca, sub coordonarea prof. Sergiu Negrean, dar și grupul folcloric „Ciuleandra” al Colegiului Național „George Barițiu”, condus de prof. Maria Leșe.

„Vor fi și câteva momente poetice în interpretarea autorului, poetul Cornel Costea, membru al Ansamblului, iar pentru că între muzică, poezie și rugăciune nu există granițe, ne vom bucura de prezența părintelui prof. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, care va rosti cuvântul de deschidere”, a precizat pentru radio Renașterea col. (r.) Vasile Bod, coordonatorul Ansamblului coral „Napoca Viva”.

Ansamblul coral a luat ființă în urmă cu trei ani, pe lângă filiala Cluj-Napoca a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere. De la înființare și până în prezent, membrii coralei au organizat și susținut în fiecare an concerte de Crăciun, de Paști, spectacole estivale și altele. De asemenea, au participat la numeroase evenimente culturale în țară și în străinătate, unde au susținut recitaluri cu piese din repertoriul românesc și internațional, interpretate în limba originală.

Colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional, prezentate la Cercul Militar

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri

Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă,14 mai, la nivel național și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două...

Noaptea muzeelor, la Muzeul Mitropoliei Clujui

Noaptea muzeelor, la Muzeul Mitropoliei Clujui

Muzeul Mitropoliei Clujului participă și în acest an la evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor.  Cu acest prilej, sâmbătă, 14 mai 20222, instituția de cultură a pregătit pentru vziitatori un regal cultural-artistic. Cei care vor alege să treacă pragul Muzeului...