Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Turda

de | iun. 8, 2021 | Actualitatea religioasă

Marți,  8 iunie  2021, la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda a avut loc conferința semestrială de primăvară a preoților din Protopopiatul Ortodox Turda. Întâlnirea a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată în bisericii mănăstirii, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Evenimentul s-a desfășuat în sala de ședințe din cadrul așezământului monahal, unde Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc.

Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere în cadrul căreia le-a vorbit clericilor pe tema „Parohia ortodoxă română din diaspora: paradigmă misionară multifactorială”, în contextul anului omagial al românilor de pretutindeni.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de PS Episcop Benedict, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, și duhovnicul mănăstirii, ieromonahul Efrem Crișan.

Următoarea conferință va avea loc marți, 15 iunie, în Protopopiatul Dej.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele 9 protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferintele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al pastorației românilor din afara României (de pretutindeni)”, urmând ca la conferințele de toamnă să fie abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2021, și anume: „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Marius Romilă

Ultimele articole

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit luni, 29 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, fiind săvârșită în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej, în sobor de preoți, în frunte...

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

În perioada 26-28 mai 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are loc întrunirea Consiliului Național al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR). Programul întâlnirii studențești include sesiuni de lucru,...