Credincioșii Parohiei „Sfântul Dumitru” din Florești, în pelerinaj la mănăstirile din Oltenia

de | sept. 27, 2016

În perioada 23 – 25 septembrie 2016, Parohia Ortodoxă “Sfântul Dumitru” din Florești, prin centrul de pelerinaje “Renașterea”, a organizat un pelerinaj la mănăstirile din Oltenia.

Au participat 50 de credincioși din parohie, iar pe traseu au fost vizitate cele mai vestite mănăstiri din Oltenia, precum:  Curtea de Argeș, Govora, Dintr-un Lemn, Polovraci, Bistrița și Lainici.

Sâmbătă seara, cu toții au luat parte la slujba de priveghere, iar  apoi la Sfânta Liturghie, la mănăstirea Tismana, unde o parte din pelerini s-au spovedit și au fost împărtășiți.

„Au fost trei zile minunate la locurile sfinte ale noastre, ne-am închinat la multe icoane făcătoare de minuni, precum și la sfinte moaște, ne-am rugat, ne-am încărcat duhovnicește, revenind acasă plini de Har, de bunătate și de dragoste.”, ne-a transmis părintele Cristian Perșa, participant la pelerinaj.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...