Cultul Sfântului Nicolae în tradiția Bisericii

de | dec. 5, 2019 | Eseu

Realizarea unei biografii a Sfântului Nicolae, în sensul modern al termenului, reprezintă un deziderat. Cercetătorii au privit cu scepticism un asemenea demers, întrucât au întâmpinat dificultăți în corelarea diferitelor surse referitoare la viața Sfântului Nicolae.

Actualele preocupări în spațiul hagiografic „nicolait” îi aparțin părintelui dominican Gerardo Cioffari, cu studii de filosofie și teologie la Neapole, Roma și Freiburg, doctor în Științe Eclesiastice Orientale, profesor de istorie și teologie rusă la Institutul Ecumenic din Bari, precum și coordonatorul revistei de studii istorice consacrate vieții Sfântului Nicolae.

Investigațiile moderne aduc în discuție problema cultului Sf. Nicolae (răspândit atât în Răsărit cât și în Apus) însoțit de un suport cronologic.

În sec. IV-V cultul Sfântului Nicolae se limita doar la zona Lichiei, însă mențiunile importante urcă până în sec. VI, datorate lui Procopie de Cezareea, Teodor Lectorul și Eustratie de Constantinopol. În anul 700 Sf. Andrei Cretanul compune numeroase imne în cinstea sărbătorii Sfântului Nicolae. acordând puțină importanță procesiunilor exterioare și îndemnând la abandonarea tuturor elementelor ce aminteau de Misterele grecești și fantasmagoriile diabolice. Din sec. VIII cultul se răspândește în Apus – datorită emigrației călugărilor ortodocși îngroziți de persecuțiile iconoclaștilor – mai precis, în Italia (Sicilia și Calabria). Acum se conturează prima „Viață” a Sfântului Nicolae, cu un nivel ridicat de credibilitate, autorul fiind Arhimandritul Mihail. Această lucrare ne-a parvenit intactă și ea a devenit ulterior prototipul altor biografii.

Secolul al IX-lea ar putea fi considerat apogeul literaturii „nicolaite”, prin apariția „Vieților” Sfântului Nicolae (Metodiu și diaconul Ioan), panegiricelor (George Cartofilax, Niceta de Paflagonia, Leon înțeleptul) și imnelor Sfântului Teodor Studitul, Pseudo-Romanus, Iosif Imnograful. În sec. X se întâmplă un fapt cu repercusiuni adânci în scenariul de reconstituire istorică a vieții Sfântului Nicolae. Biografii acestei perioade – în dorința de a lărgi orizontul celor care îl prețuiau pe Sf. Nicolae – au declanșat confuzii între persoana Sfântului Nicolae al Lichiei și Nicolae de Sion, viitor episcop de Pinara, mort în anul 564. în evoluția cultului Sfântului Nicolae, un mo ment cheie îl constituie anul 1087, când are loc mutarea moaștelor din Mira Lichiei la Bari, prăznuită la 9 mai. Istoricii se bazează pe două izvoare cu privire la acest episod: cronicarul Niceforus și istoricul Ioan Arhidiaconul. Din anul 1087 până în prezent, cripta subterană a bazilicii Sfântului Nicolae din Bari adăposte ș te sfintele sale moaște. Deasupra se află o icoană a sfântului donată de țarul ortodox al Serbiei, Uros III Decianski, în anul 1327. Bazilica face parte dintr-un complex monahal dominican, unde se oficiază zilnic, pe mormântul sfântului, ca în vremurile primare, liturghia catolică, urmată de liturghia ortodoxă rusă și, o dată pe săptămână, slujba ortodoxă în limba română, săvârșită într-un altar propriu ortodocșilor. De asemenea, bazilica posedă un muzeu cu obiecte dăruite de împărați, prinți și regi, în cinstea Sfântului Nicolae.

Evlavia față de Sf. Nicolae a fixat în memoria creștinilor alte două locuri, care dețin o parte din moaștele Sfântului Nicolae: regiunea Lorraine în Franța unde există o bucată din degetul sfântului, și București, la biserica „Sf. Gheorghe cel Nou”, unde se găsește mâna sa dreaptă.

Sursa: Nicoleta Pălimaru – În revista Renașterea, nr. 12, dec./2004.

Ultimele articole

Mai multe din Eseu
În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...