Pe la vârsta de şapte ani mergea singur la trapeză şi cerea în fiecare zi o bucăţică de pâine. Apoi mergea la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi punea bucata de pâine înaintea icoanei, zicând:

– Şi Tu eşti mic, dar nu mănânci niciodată. Poate Ţi-o fi şi Ţie foame. Iată, primeşte partea mea şi mănâncă. E pâine proaspătă. Şi Pruncul Hristos din icoană întindea mânuţa Sa şi lua pâinea din mâinile lui Onufrie.

Într-o bună zi, călugărul de la trapeză l-a urmărit pentru a vedea unde duce pâinea şi ce face cu ea. S-a minunat foarte când a văzut ce se întâmplă şi a înţeles că Însuşi Hristos primeşte pâinea. Apoi a mers degrabă să îi spună părintelui stareţ cele ce văzuse. Acesta, om cu viaţă sfântă, i-a zis trapezarului să nu îi mai dea pâine lui Onufrie, ci să îi zică:

„Du-te şi cere pâine de la Acela Căruia i-ai dat de atâtea ori!”

Trapezarul a făcut întocmai, iar Onufrie, fiind flămând, a mers la icoana Maicii Domnului cu Pruncul şi a spus cu lacrimi în ochi:

– Trapezarul nu vrea să îmi dea pâine şi îmi este foame. Dă-mi Tu de la Tine, că şi eu Ţi-am dat de multe ori.

Şi îndată Pruncul Iisus i-a dat micuţului o pâine mare, frumoasă şi caldă.

Copilul cel sfânt a dus-o părintelui stareţ şi celorlalţi călugări, zicându-le:

– Ia uitaţi ce mi-a dat mie Pruncul Iisus!

Toţi au rămas uimiţi de minunea săvârşită, iar stareţul le-a împărţit tuturor din pâine spre binecuvântare şi învăţătură.