Demonul posedatului și demonii Cetății

de | oct. 24, 2020 | Spiritualitate, Uncategorized

Aspecte introductive

S-ar putea spune că episodul ce se găsește în centrul Evangheliei de astăzi face parte dintr-o adevărată arhitectură, ce reunește o serie de întâmplări, menite să le arate Apostolilor cu cine stau de vorbă. Cu puțină vreme înainte de popasul în ținutul Gherghesenilor, Hristos face un fapt extraordinar. Călătorind pe corabie, adoarme. În jur, se dezlănțuie o furtună, ce stă gata să înghită ambarcațiunea. Faptul nu-i tulbură somnul cu niciun chip. Tulbură însă liniștea ucenicilor, ce se zoresc să-L deștepte. „Învățătorule, pierim!”, sunt cuvintele care, dublate de ciudatele grimase de pe chipurile lor, vin să exprime disperarea.

Tacticos, ca și când nimic nu s-a întâmplat, Cel în cauză se ridică, mustră vânturile, ca pe niște copilași puși pe joacă și totul revine la normal. Totul, mai puțin mirarea din sufletul ucenicilor. Surpinși, aceștia-și asumă în tăcere mustrarea, venită să le constate necredința și se întreabă, cine să fie cel cu care stau de vorbă? Tot ei vor constitui partea cea mai consistentă a auditoriului din ținutul Gherghesenilor. Cea chemată să asculte, să memoreze și să învețe. Pe meleaguri de graniță, Hristos se găsește față în față deopotrivă cu un posedat, cât și cu interacțiunile interculturale. Oamenii de aici se ocupau cu comerțul. Acest fapt explică de ce porcii vor avea și ei un loc central în imaginea zilei.

Ce ai cu mine, Iisuse?

Pe malul apei, un bărbat posedat iese înaintea ineditului oaspete. Cel mai probabil, curiozitatea celor care-l locuiau l-a adus în pragul acestei ciudate întrevederi. E un element interesant ce-l definește pe vrăjmașul, faptul de a fi curios. Diferența între aceasta și forma pe care o îmbracă același aspect în viața duhovnicească este dată de scop. Ar putea găsi, așa cum sublinia pe vremuri Mitropolitul Bartolomeu, o frumoasă ilustrare în diferența dintre albine și muște.

Așadar, o curiozitate ce urmărește sporirea prestigiului prin înfricoșarea Propovăduitorului, despre care diavolii știu că este faimos, îi determină să-și scoată jucăria, posedatul, în calea Lui. Lucrurile iau însă, o turnură neașteptată, atunci când Cel în cauză poruncește duhului necurat să-l elibereze pe cel aflat sub stăpânire. Din agresori, locuitorii bietei ființe umane devin victime. Nu le rămâne decât să-și negocieze statutul și să salveze ce se mai poate.

            Rugăciunea diavolului

E un moment rar, cel al pericopei de astăzi.Întrevederea Fiului lui Dumnezeu cu slujbașii întunericului are în centru o rugăciune. Da. Surprinzător, Diavolul se roagă.: „Rogu-Te, nu mă chinui,” va spune speriat. Dacă rugăciunea e îndeobște un fapt altruist și e direcționată înspre suferințele altuia, aici ea capătă nuanțe cât se poate de narcisiste. Diavolul urmărește ca, prin intermediul ei, să-și scape pielea. Oare câți dintre noi nu apelăm la o astfel de rugăciune, părându-ni-se de-a dreptul firesc un astfel de procedeu?

Ca orice rugăciune, chiar și forma aceasta distorsionată trebuie să țină cont de anumite rigori formale. Hristos îi cere adresantului să se prezinte. Rugatul află, deloc surprins, că se încerca obținerea unei adevărate „oferte”, dacă ar fi să vorbim în limbajul de astăzi. Adresanții erau mai mulți, dar se doreau tratați ca și când ar fi unul singur. Tot înspre ofertă vor marșa și mai târziu, înspre finele dialogului cu Învățătorul. Un alt aspect ce definește rugăciunea, e frica de adânc. Asemenea omului și îngerilor, și diavolul are fobie de adânc. Acela este pentru el locul de pedeapsă. A devenit spațiu al locuirii ca urmare a păcatului. De bună seamă, însă, nu e un domiciliu plăcut, devreme ce încearcă să fie, pe cât posibil, în deplasare. În plus, acolo, cei ce se găsesc în postura de stăpânitori, îi vor pedepsi pentru faptul de a nu-și fi justificat ieșirea. De aceea, în locul hăului celui mare, preferă unul mai mic. Vor să ajungă în mare. Cum nu pot s-o facă de capul lor și fără permisiune, cer și una și alta. Vor să fie lăsați acolo, dar cer să intre în turma de porci. Așa cum binele are întotdeauna un efect comunitar și este benefic nu odoar pentru cei care-l practică, ci și pentru cei din jurul lor, așa e și cu răul. Turma de porci rămâne o dovadă a faptului că și ei au trecut pe-acolo. Asemenea scrijeliturilor unor oameni cu o cultură joasă, care țin să-și imprime numele în te miri ce locuri cu vizibilitate publică.

            Compromisul lui Hristos?

Atitudinea lui Hristos în raport cu diavolii iscă, de bună seamă, multe întrebări. Cea mai puternică e legată de ideea de compromis. Face Fiul lui Dumnezeu un pact cu ei, prin aceea că le permite să-și negocieze condițiile capitulării? E aceasta o formă de cârdășie? Nicidecum. Dimpotrivă. Hristos vine să-Și arate consecvența în propovăduire. De câte ori nu spusese că salvarea sufletului unui om este mai prețioasă decât toate bunurile lumii? Or, ce sunt acelea în raport cu o măruntă turmă de porci?

            O minune cu efecte economice  sau Gherghes-exit

Dacă minunea îl avantajează în primul rând pe cel tămăduit de o suferință ce-l țintuise ani buni, răpindu-i bruma de puteri sufletești și trupești și restituindu-i calitatea de om, ea are totuși și câțiva dezavantajați. Gherghesenii vin să constate cele întâmplate. În centrul atenției lor nu stă însă tămăduirea, ci aspectul pecuniar. Văd că au dispărut porcii, pe care cel mai probabil, ca niște evrei ce erau, îi creșteau pentru profit. Sunt enervați, dar totodată înfricoșați. C-un om ce-a fost în stare să facă atâtea lucruri, nu te iei de piept cu una cu două. Se zvârcolesc, discută, exprimă frici pe care Hristos le citește în inimile lor și-n cele din urmă alerg să joace cartea fricii. Nu cea a mâniei, cum ar fi vrut de fapt. Se declară înfricoșați, iar rugămintea lor conține tot atât de mult altruism, ca și cea de dinainte, a diavolilor. Hristos îi înțelege. Nu-i judecă, nu-i mustră, ci se conformează. A transmis un mesaj clar, a făcut o minune, și-a învățat ucenicii și a lăsat istoriei dreptul de a-L judeca. Acceptă condițiile Gherghes-exitului fără să emită pretențiiși nu impune blocade. Blocada sufletului lor le era de ajuns.

            Aspecte conclusive

În această parte finală a relatării, rezidă parcă și esențialul de actualitate al mesajului ei. Întru început, Luca ni-l arată pe Hristos, Dumnezeul aflat la lucru. Înspre final, ne invită să-l descoperim pe Întrupatul dialogând cu cei pe care voia să-i mântuiască. N-am vrea să știm ce-a fost în sufletul Lui când S-a văzut atât de neînțeles. Și totuși, în bonomia  Lui, a devenit El însuși sursa adevăratei înțelegeri.

Oare noi, de câte ori n-am pus „porcii” vieții noastre mai presus decât mărgăritarele vindecării și ale întâlnirii cu Hristos?

Demonul posedatului și demonii Cetății

 
Play/Pause Episode
00:00 / 6:12
Rewind 30 Seconds
1X
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Ierom. Maxim Morariu</a>

Ierom. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

Nicolae Bălcescu – un român aparte

Nicolae Bălcescu – un român aparte

Cel despre care vă invit să aflăm mai multe informații în această ediție, este marele Nicolae Bălcescu. Dânsul a rămas în istorie cu precădere pentru activitatea desfășurată în cadrul revoluției de la 1848 și a monografiei pe care a dedicat-o voievodului Mihai...

Ζωή, Κρίσις și COVID-19 – după un an

Ζωή, Κρίσις și COVID-19 – după un an

Ioan Lisandru Bălan „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”             Cum se poate, – se întreba un părinte din secolele IV-V – să ne lăsăm impresionați de „dileme” precum cea legată de cazul în care ar...

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Ne spune Sfântul Luca Evanghelistul, că s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos un om, care l-a întrebat ce să facă ca să moştenească viaţa de veci. Evanghelistul Matei, când relatează această întâmplare, ne spune că, pe deasupra, omul acesta era tânăr şi Domnul Hristos...

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Ne spune Sfântul Luca Evanghelistul, că s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos un om, care l-a întrebat ce să facă ca să moştenească viaţa de veci. Evanghelistul Matei, când relatează această întâmplare, ne spune că, pe deasupra, omul acesta era tânăr şi Domnul Hristos...

Pe Dumnezeu îl primim în Biserică

Pe Dumnezeu îl primim în Biserică

Copila nevinovată, de trei ani şi ceva, aşa cum au promis Ioachim şi Ana atunci când Dumnezeu le-a dat-o în dar, a fost dusă într-o toamnă, într-un început de iarnă ca şi acesta, la templul din Ierusalim. Şi n-a fost dusă acolo, aşa cum multe fecioare erau duse pentru...