„Mare lucru este milostenia. De aceea și Solomon striga: „Mare lucru este omul și de preț bărbatul milostiv“ (Pilde 20:6). Mari sunt aripile milosteniei: străbate văzduhul, lasă în urmă luna, întrece razele soarelui, se urcă până în bolțile cerurilor. Dar nici acolo nu se oprește, ci lasă în urmă și cerul, și popoarele de Îngeri, și cetele de Arhangheli și toate Puterile cele de sus, și se înfățișează chiar înaintea tronului celui împărătesc. Află asta chiar din Scriptură, care zice: „Cornelie, rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 10:4). Cuvintele „înaintea lui Dumnezeu“ înseamnă: De-ai avea multe păcate, nu te teme, că ai milostenia apărătoare! Nici una dintre Puterile cele de sus nu-i va sta împotrivă. Milostenia își cere datoria, stând cu polița în mână. Însuși Stăpânul ne-o spune: „Cel care va face unuia dintre aceștia prea-mici, Mie Mi-a făcut“ (Matei 25:40). Milostenia deci îți ușurează toate păcatele tale, oricâte ai avea.

[…] Ai un bănuț? Cumpără cerul cu el! Nu că cerul e ieftin, ci că Stăpânul e bun! Nu ai un bănuț? Dă un pahar de apă rece. „Cel ce va da un pahar de apă rece unuia dintre aceștia prea-mici, pentru Mine, nu-și va pierde plata lui!“ (Matei 10:42). Cerul e neguțătorie bună, iar noi o uităm. Dă o bucată de pâine, și ia raiul! Dă lucruri mici, și ia lucruri mari! Dă cele pieritoare, și ia pe cele nepieritoare! Dă pe cele stricăcioase, și ia pe cele nestricăcioase! Dacă ar fi iarmaroc, și toate mărfurile din iarmaroc ar fi ieftine, de-ar fi acolo belșug de bucate și toate la preț de nimica, oare n-ai vinde tot ce ai, n-ai nesocoti toate celelalte treburi și nu te-ai duce să faci în iarmaroc bună neguțătorie? Arătați atâta grabă pentru niște lucruri pieritoare, dar vă trândăviți atâta și vă descurajați când e vorba să cumpărați lucruri nemuritoare!? Dă săracului, pentru ca, chiar dacă tu vei tăcea, să vorbească pentru tine mii și mii de guri, să stea de față milostenia și să te apere! Răscumpărare de suflet este milostenia! De aceea – după cum înaintea ușilor bisericii sunt vase pline cu apă, ca să vă spălați mâinile – tot așa, în afara bisericii, stau săracii, ca să vă spălați mâinile sufletului. Ți-ai spălat mâinile trupului cu apă? Spală-ți și mâinile sufletului cu milostenia! Nu-mi spune că ești sărac. O văduvă, săracă lipită pământului, a găzduit pe Ilie (III Împărați17:9-24); sărăcia nu i-a fost piedică, ci l-a primit cu multă bucurie; de aceea a și primit în schimb roade frumoase și a secerat spicul milosteniei. Dar poate că unul dintre cei ce mă ascultă îmi va spune: Adu-mi și mie în casă pe Ilie! Pentru ce ceri pe Ilie? Îți aduc în casă pe Stăpânul lui Ilie, și totuși nu-I dai de mâncare! Dacă ar veni Ilie, cum l-ai găzdui? Porunca lui Hristos, Stăpânul tuturor, este aceasta: „Cel care va face unuia dintre aceștia prea-mici, Mie Mi-a făcut“ (Matei 25:40). Dacă un împărat ar chema pe cineva la masă și ar spune slugilor din jurul lui: Mulțumiți-l pe omul acesta cu de toate, ca pe mine, că omul acesta mi-a dat de mâncare și m-a găzduit pe când eram în sărăcie, mi-a făcut mult bine în vremea strâmtorării mele! – care din cei din jurul împăratului nu și-ar cheltui toți banii cu omul acela căruia împăratul îi era dator să-i mulțumească? Oare n-ar căuta fiecare să-i pună totul înaintea lui și să se împrietenească cu el? Ați văzut puterea cuvântului împărătesc? Dacă are atâta preț cuvântul unui împărat muritor, gândește-te ce preț va avea în ziua aceea cuvântul lui Hristos! În fața Îngerilor și a tuturor Puterilor cerești, Hristos va spune: Omul acesta M-a găzduit‚ pe pământ, omul acesta Mi-a făcut de mii și mii de ori bine, omul acesta m-a adunat de pe drumuri, pe când eram străin! Gândește-te la îndrăznirea omului acestuia înaintea Îngerilor, la lauda lui înaintea Puterilor celor de sus! Cum să nu aibă îndrăznire mai mare decât Îngerii acela despre care Hristos dă mărturie?
Mare lucru este dar milostenia, fraților! Să o îmbrățișăm, căci n-are seamăn pe lume. E în stare să șteargă păcatele și să alunge de la noi osânda! Pe când tu taci, ea e de față și te apără! Dar – mai bine spus –pe când tu taci, mii și mii de glasuri mulțumesc pentru tine. Atâtea bunătăți avem de pe urma milosteniei, și noi o uităm și ne trândăvim! Dă pâine după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuț! N-ai nici un bănuț? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat, și ți-ai luat plata. Fapta făcută de silă n-are plată, ci fapta făcută de bunăvoie.
[…] Mare lucru este fecioria! Când are însă ca soră milostenia, nici o primejdie n-o doboară, e mai presus de toate! De aceea fecioarele acelea n-au intrat în cămara de nuntă, pentru că n-au avut și milostenia pe lângă feciorie [vezi Matei 25:1-12, n. n.]. Vrednice de multă rușine sunt cuvintele ce vi le spun, fecioarelor: Ați biruit plăcerea, dar n-ați disprețuit banii! V-ați lepădat de lume, dar vi-s dragi banii, chiar când sunteți răstignite pentru lume! De-ați fi poftit bărbat, păcatul nu v-ar fi fost atât de mare! Pofteați ceva ce era de aceeași ființă cu voi. Dar așa, vina vă e mai mare, că ați poftit ceva străin de voi. Fie, femeile măritate își mai găsesc în copii o scuză pentru nemilostivirea lor! Când le spui: Dă-mi milostenie!, pot să-ți răspundă: Am copii și nu pot! Totuși, gândește-te, femeie, Dumnezeu ți-a dat copii și ai primit rod al pântecelui tău ca să fii omenoasă, nu neomenoasă! Nu face din temeiul omeniei temei de neomenie! Vrei să lași frumoasă moștenire copiilor tăi? Lasă-le milostenia, ca toți să te laude și să lași pe toate buzele amintirea ta. Dar tu, fecioară, care n-ai copii, ci te-ai răstignit pentru lume, pentru ce strângi bani? Mi-e însuflețit cuvântul când vorbesc de calea pocăinței și de milostenie. Vă spuneam că mare avuție este milostenia; și, de la milostenie, cuvântul m-a dus pe oceanul fecioriei.

Ai dar, iubite, milostenia primită și mare cale de pocăință, în stare să te izbăvească de șiruri de păcate. Dar mai ai și o altă cale de pocăință, tot atât de lesnicioasă, prin care poți scăpa de păcate: rugăciunea. Roagă-te în fiecare clipă! Nu pregeta a te ruga, nici nu cere cu trândăveală iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Dumnezeu nu-ți întoarce spatele, de-L rogi cu stăruință, ci-ți iartă păcatele și-ți împlinește cererea. De-ți împlinește cererea, când Îl rogi, continuă să-I mulțumești rugându-te! De nu ți-o împlinește, stăruie, rugându-te, ca să ți se împlinească. Să nu spui: M-am rugat mult, și nu mi-a dat ce i-am cerut! Asta, de multe ori, se întâmplă în folosul tău. Dumnezeu știe că ești trândav și nepăsător; știe că, dacă ți se împlinește cererea, pleci și nu I te mai rogi; te amână tocmai pentru că știe că ai nevoie să vorbești mai des cu El și să zăbovești la rugăciune. Dacă, atunci când ești în atâta nevoie și ai atâta trebuință, te trândăvești și nu stărui în rugăciune, ce ai face dacă n-ai avea nevoie de nimic? Deci și Dumnezeu face asta tot pentru folosul tău: vrea să nu te depărteze de rugăciune. Continuă dar să te rogi și nu te trândavi. Multe poate săvârși, iubite, rugăciunea! Nu te îndrepta spre rugăciune ca spre un lucru de mic preț! Rugăciunea ne iartă păcatele. Dumnezeieștile Evanghelii ne dau învățătura asta.