Despre sfinți în învățătura ortodoxă

de | apr. 26, 2021 | Catehetica

Într-un context cultural materialist și puternic marcat de gândirea protestantă radicală, o gândire cvasi-iconoclastă, a vorbi despre oameni ca sfinți poate fi greu de înțeles. Așa cum am observat în cateheza precedentă, omul și-a pierdut, în ochii filosofiei contemporane, sacralitatea. De aceea e atât de ușor să îi fie ars trupul, să fie depozitat într-o urnă și să fie aruncat în uitare. Nu trebuie omis că în tradiția poporului evreu trupul avea o valoare însemnată, era zidirea lui Dumnezeu și trebuia cinstit cum se cuvine, iar arderea era semnul ștergerii din memoria oamenilor, eliminarea pentru totdeauna din rândul comunității.

Tradiția Bisericii Ortodoxe vorbește despre o Biserică luptătoare și o Biserică triumfătoare, adică despre o Ecclesia a celor care sunt în viață și luptă pentru câștigarea Împărăției și o Ecclesia a celor care sunt în comuniune cu Dumnezeu, care „lupta cea bună au luptat” și au primit laurii sfințeniei. Cei din urmă sunt sfinții, cei dintâi sunt sfinții în devenire. De ce e important să vorbim despre sfinți și sfințenie în învățătura ortodoxă? Pentru că doar așa vom înțelege cu adevărat valoarea și vocația omului, ce este important și ce este mai puțin important pentru timpul petrecut pe pământ.

Cine sunt sfinții?

Răspunsul cel mai ușor de înțeles este dat de Sfânta Scriptură: sunt cei care vor moșteni Împărăția promisă. Nu întâmplător ne spune Prorocul Daniel: „Și sfinții Celui Prea Înalt vor primi regatul și-l vor ține în stăpânire în veci și în vecii vecilor” (Daniel 7, 18). Sfântul este expresia cea mai înaltă și mai subtilă a ascultării de Dumnezeu. Este omul care a anulat pornirile animalice, instinctele primare și le-a reactivat într-o logică harică. Este cel care a auzit glasul chemării lui Dumnezeu și l-a urmat înfruntând ispitele. Este cel care a ignorat strigătul lumii și chemarea spre o falsă izbăvire, împlinirea materială.

Trebuie cinstiți sfinții?

Sfântul Ioan Damaschin spunea: „Trebuie cinstiți sfinții pentru că sunt prieteni ai lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan teologul și evanghelistul: Și celor câți L-au primit le-a dat putere să ajungă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12), „încât nu mai sunt robi, ci fii”(Galateni 4, 7). Aceștia au ajuns cămări și locașuri curate ale lui Dumnezeu.[1]” Cuvintele sfântului sirian indică uimitorul statut la care poate ajunge omul. Urcușul pe scara poruncilor lui Dumnezeu, a sfaturilor Creatorului ne face fii și prieteni ai lui Dumnezeu. E adevărat că toți suntem fii, dar unii suntem doar „fii risipitori” (Luca 15) care, din nefericire, se întâmplă să nu se mai întoarcă niciodată la Tatăl.

Omul, încă de la naștere, se află într-un proces de creștere și dezvoltare fizică, dar și psihică și spirituală. Acest progres își dovedește reușita în starea de sfințenie pe care o dobândește. Cei care nu prioritizează sfințenia cad sub greutatea plumburie a cotidianului, a vieții cenușii cu perspectivă limitată. Omul ce nu stă pe calea sfințeniei refuză transcendentul închizând-și poarta cerului. Îndemnul Sfântului Pavel: „Căutați pacea și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14), e lămuritor. Pacea și sfințenia luminează calea vederii lui Dumnezeu.

De ce sunt importanți sfinții?

Pentru că ei sunt vocea lui Hristos în lume. Sunt o voce tăcută, discretă dar de forță, nu vorbesc mult, ci doar când situația o impune și o fac mai mult prin fapte. Ei sunt dovada că omul este sortit înveșnicirii și nu mundanului, imanentului, materialului perisabil. Teologul francez Paul Evdokimov spunea că: „Mai mult ca oricând, primatul existențial, harismatic aparține sfințeniei; Biserica vorbește prin sfinții săi.”[2]

Ceea ce e important să reținem din această scurtă cateheză este faptul că sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu și dovada că omul este chemat la înveșnicire. Prima vocație a omului este sfințenia, devierea de la ea este posibilă doar printr-o viață păcătoasă.  Sfântul Nicolae Velimirovici exclama într-una din scrierile lui: „O, cât de mari și minunați sunt cei care așteaptă plată și slavă doar din sfintele ceruri, cei ce au cunoscut cât de amăgitoare este slava lumească și cât de schimbătoare este soarta, care dau uitării toate întâlnirile de pe pământ, plăcute și neplăcute, ca să tindă cu toată ființa numai spre întâlnirea cu Dragostea Cea Veșnică!”[3]

Ca o completare la cuvintele sfântului sârb, pr. Dumitru Stăniloae ne-a lăsat aceste cuvinte: „…dacă îndumnezeirea în sens larg înseamnă ridicarea omului până la nivelul cel mai înalt al puterilor sale naturale, sau până la realizarea deplină a omului, întrucât în tot acest timp se află în el activă și puterea dumnezeiască a harului, îndumnezeirea în sens strict cuprinde progresul pe care-l face omul dincolo de limita puterilor sale naturale, dincolo de marginile naturii sale, în planul dumnezeiesc mai presus de fire.”[4]

Într-o lume în care obsesia pentru progres a născut progresismul, o ideologie ce în multe colțuri ale lumii se dovedește periculoasă tocmai prin idolatrizarea puterilor omului și ignorarea prezenței divine, e important să privim spre adevăratul progres. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a creat lumea și omul într-o dinamică continuă și a pus în ea progresul. Dar finalitatea acestui progres nu este omul și divinizarea lui, ci este sfințirea omului prin intrarea în comuniune totală cu Dumnezeu.

În încheiere am mai spune doar atât, sfințenia este la îndemâna tuturor. O dată sfințiți prin Tainele Bisericii suntem cu un pas spre statura bărbatului desăvârșit, deplin, suntem aproape sfinți. Să nu lăsăm să ne scape culmea progresului la care am fost chemați, sfințenia.

În cateheza următoare vom atinge tema sfintelor moaște. Amin!


[1] Damaschin, Dogmatică, 210.

[2] Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. Irineu Popa (București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996), 374.

[3] Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, II, vol. 2 (București: Sophia, 2008), 25.

[4] Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica bisericii ortodoxe, Scrieri 1 (Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2002), 428.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

„Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul! ...odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13) Bunul şi jertfelnicul nostru Episcop Vasile a plecat în eternitate, şi ştim că plecarea lui a adus multă tristeţe în inimile...

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004,...

Mai multe din Catehetica
Nașterea Domnului (25 decembrie) | Cateheză

Nașterea Domnului (25 decembrie) | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza II Excurs istoric: Nașterea Domnului (25 decembrie), nativitas, Natalitia Christi, Natalis Dominis Corporalis,  marchează întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Este una dintre cele mai vechi sărbători ale...

Despre praznicele împărătești

Despre praznicele împărătești

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza I În tradiția ortodoxă, atunci când ne referim la sărbătorile dedicate Maicii Domnului și ale Mântuitorului Hristos, vorbim despre praznice sau sărbători împărătești. În mod normal, se vorbește despre 12 praznice, însă...

Sfânta Euharistie

Sfânta Euharistie

Împărtășania e salvarea omului modern. Fără ea nu va putea să-și găsească drumul către echilibrul interior. Cei care nu-l vor căuta pe Dumnezeu în Euharistie, îl vor dobândi pe cel necurat gustând din „euharistia” lui. În acest sens sunt lămuritoare cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: „Căci, după cum pâinea și vinul Euharistiei, înainte de invocarea Sfintei Treimi, sunt simplă pâine și vin, dar, după invocare, pâinea ajunge trup al lui Hristos, iar vinul, sânge al lui Hristos, în același chip mâncărurile din trufia lui Satan sunt, prin natura lor, simple mâncăruri, dar se spurcă prin invocarea demonilor”.

Liturghia credincioșilor

Liturghia credincioșilor

Liturghia credincioșilor poate fi împărțită pe mai multe secvențe, după cum urmează: partea introductivă, Vohodul Mare sau Ieșirea cu Cinstitele Daruri, Partea pregătitoare pentru săvârșirea Jertfei, Momentul central al Liturghiei: săvârșirea Jertfei (sfințirea Darurilor), săvârșirea Tainei (Împărtășirea) și partea finală.
Vom încerca, atât cât spațiul ne va permite să tratăm aceste părți componente.

Despre Liturghia catehumenilor

Despre Liturghia catehumenilor

Sufletul ne îndeamnă să începem această cateheză cu un gând din Sf.Ioan de Kronstadt: „Ce poate fi mai măreț, mai mișcător, mai de-viață-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie și se săvârșește cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu față de...

Ce este „Proscomidia”?

Ce este „Proscomidia”?

Împărăția din firidă, cum avea să o numească Mitropolitul Bartolomeu Anania, este locul tainic din biserică unde preotul pregătește darurile pentru Sfânta Liturghie. Acest loc se numește proscomidiar sau prothesis. De unde vine acest cuvânt? Din grecescul prothesis și...