„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

de | nov. 20, 2021 | Catehetica

1. Pregătirea aperceptivă[1]

Se știe că omul moare fără aer. Dar se știe oare că sufletul omului fără rugăciune e sortit morții? Ne-am raportat vreodată la rugăciune ca la oxigenul vieții duhovnicești? Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi când aceștia I-au cerut să-i învețe să se roage?

2. Anunțarea temei

În această cateheză, care deschide un complex program catehetic, vă invit să medităm împreună asupra unei rugăciuni, o rugăciune arhicunoscută, poate cea mai cunoscută și mai rostită din câte rugăciuni sunt în Creștinism: „Tatăl nostru”. Intenționăm să ne oprim în această etapă asupra rugăciunii în special și, sintetic, asupra cererilor cuprinse în „Tatăl nostru”, urmând ca în cele 5 cateheze care vor urma să le analizăm în detaliu.

3. Tratarea

Despre rugăciune se vorbește mult, și la fel de mult se scrie. Oferim rețete, sfaturi, creăm situații imaginare încercând să stabilim cadrul și modul cel mai corect de a ne ruga. Cu toate acestea, despre rugăciune ar trebui să se spună mai puține și să fie practicată mai intens. Dar, pentru că nu e așa, încercăm prin mijlocirea cuvintelor să ne motivăm, să ne încurajăm să o facem, să ne împingem chiar de la spate pentru a o împlini.

Ce este rugăciunea?[2] Dialogul omului cu Dumnezeu, ni se spune, legătura omului cu Dumnezeu, comuniunea omului cu Dumnezeu; oxigenul sufletului. Și așa este! „Rugăciunea este respirația sufletului; prin ea sufletul respiră în atmosfera cerului. Rugăciunea este hrana sufletului; prin ea sufletul se hrănește cu lumini de sus. Rugăciunea este puterea sufletului; prin ea sufletul soarbe puteri divine”, ne spun autorii Teologie Moral Ortodoxe[3]

De când a apărut rugăciunea? Încă de la crearea omului. Ne amintim cum Adam, în grădina Edenului, se bucura întru dialogul pe care-l avea cu Dumnezeu, un privilegiu pe care omul nu l-a mai avut după aceea, la aceeași intensitate, până la Întruparea Mântuitorului. Vrem să spunem că dialogul lui Adam înainte de cădere coincide cu al omului în har după Întrupare. Să nu uităm că nici după cădere rugăciunea nu s-a încheiat. Dimpotrivă! Dacă până atunci am putea bănui că tipul de rugăciune practicat de Adam era unul de laudă, de proslăvire a lui Dumnezeu, după aceea el s-a transformat într-o rugăciune de tânguire, de plângere, de pocăință, de jelire a păcatelor. Sunt două cazuri celebre care ne aduc aminte de acest tip de convorbire cu Dumnezeu: Psalmul 50, al regelui David și Rugăciunea lui Manase care în Bibliile ortodoxe închide cărțile Vechiului Testament.

Cine ne vorbește și ne îndeamnă la rugăciune? Însuși Mântuitorul Iisus Hristos:

„Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor; Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate (Matei 6, 5-7), și Sfântul Pavel ne îndeamnă „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tes. 5,17). Desigur, sunt și alți sfinți și părinți care ne vorbesc despre rugăciune. Bunăoară, „Rugăciunea adâncă”, ne spune sfântul Sofronie, „vine treptat. Trupul și sufletul i se adaptează încetul cu încetul. E deosebit de important pentru preotul ce săvârșește dumnezeiasca Liturghie să-și prefacă întreaga sa viață în rugăciune dacă vrea să trăiască pe deplin această mare taină”[4]. Rugăciunea este citire, este lecturarea unor cuvinte generate de sudoarea plină de har a sfinților. „Rugăciunea, ea însăși are mai multe trepte, fiecare corespunzând uneia dintre treptele urcușului duhovnicesc pe care se află omul. Căci rugăciunea trebuie să însoțească permanent pe om în urcușul său”, ne lămurește pr. Dumitru Stăniloae.[5]

Pentru cine se face rugăciunea? Raportându-ne, din nou, la rugăciunea „Tatăl nostru”, observăm că cei pentru care ne rugăm sunt prietenii și dușmanii deopotrivă. Însă vom vedea aceasta la momentul potrivit. Un mare rugător al Rusiei veacului al XIX-lea, Sfântul Ioan de Kronstadt, spunea:

„Nu scăpa prilejul să te rogi pentru cineva, atunci când îți cere, sau îți cer rudele, prietenii, admiratorii sau cunoștințele aceluia. Domnul caută cu bunăvoință la rugăciunea făcută cu dragoste și cu îndrăznire.  În afară de aceasta, când se roagă pentru alții, rugătorul își face sieși folos. O asemenea rugăciune curăță inima, întărește credința și speranța în Dumnezeu, încălzește dragostea de Dumnezeu și de aproapele”[6].

Avem vreo rugăciune biblică, nou-testamentară, care să fie găsită în Sfânta Scriptură? „Tatăl nostru” este cea mai cunoscută și practicată. Este singura rugăciune pe care ne-a transmis-o integral Mântuitorul Iisus Hristos. Ea se poate găsi în Sfânta Evanghelie după Matei la capitolul VI. Contextul în care este spusă merită reamintit. Mântuitorul le vorbea mulțimilor de pe un deal înalt, cuvântare căreia i se mai spune predica de pe munte. Oamenii stăteau nemișcați, înfruptându-se din cuvântul Celui care nu vorbea ca fariseii și cărturarii, ci vorbea ca Unul care avea viață. Printre multele teme duhovnicești atinse, a vorbit și despre rugăciune, ceea ce i-a făcut pe Apostoli să se întrebe cum trebuie făcută, întrucât din cele auzite nu păreau să o împlinească.

Unde întâlnim rugăciunea „Tatăl nostru”? Rugăciunea Domnească este parte din perlele numite rugăciuni începătoare, rugăciuni pe care le auzim aproape la toate ierurgiile și slujbele Bisericii Ortodoxe dar și la deschiderea programului particular de rugăciune: rugăciunile de dimineață și seară, acatiste, paraclise etc. Dar cea mai importantă așezare o are în Sfânta Liturghie înainte cu puțin de Sfânta Împărtășanie. Despre aceasta, pr. Dumitru Stăniloae spunea: „…pentru că prin Sfânta Împărtășanie ne vom uni în modul cel mai strâns cu Fiul Tatălui făcut Om și prin aceasta vom deveni și noi fii după har ai Tatălui (…)[7]. Ai cărui Tată? Ai Tatălui pe care-L rugăm zilnic, „Tatăl nostru”.

4. Fixarea

Am putut sublinia, în urma celor spuse până acum că, rugăciunea este vorbirea omului cu Dumnezeu; că e prezentă în viața omului încă de la crearea lumii; că despre ea ne vorbește Mântuitorul și toți ucenicii lui; că ea se face pentru prieteni și dușmani deopotrivă. Dar, pe lângă toate acestea, am sesizat că una din rugăciunile pe care le rostim zilnic, care ne învață cine este Dumnezeu și cum trebuie să vorbim cu El, e o rugăciune biblică prin excelență, „Rugăciunea Domnească”.

5. Asocierea

Desigur, rugăciunea poate fi asociată cu multe lucruri sau chiar situații din viața noastră, însă, în momentul acesta credem că una dintre cele mai potrivite se concretizează în următoarele: „Rugăciunea este pentru suflet ce este aerul pentru trup”.

6. Generalizarea

Privind la rugăciune, la importanța ei, la prezența ei în Sfânta Scriptură nu credem că trebuie să ne scape din vedere faptul că însăși lectura Bibliei se poate constitui în rugăciune. Făcută cu smerenie, cu responsabilitate, cu lumânarea aprinsă și uneori chiar în genunchi, citirea textului revelat poate fi considerată, generalizând, o rugăciune mângâietoare[8].

7. Aplicarea (Încheierea)

Dacă ne-a lăsat Dumnezeu un organ prin care putem comunica cu El, atunci acesta este inima noastră. Ea poate înălța către Cer rugăciunea noastră, iar astăzi, când lumea ne oferă atâtea alternative rugăciunii, toate mincinoase, Televiziune, Internet, meditații yoga și transcendentale, noi trebuie să ne întoarcem la cuvintele Mântuitorului care spunea ucenicilor săi: „Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. (…) Deci voi așa să vă rugați: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri.”[9]

 


[1] Nominalizarea etapelor catehezei o vom face doar în prima și ultima cateheză, acest procedeu având și o dimensiune metodic-pedagogică. Catehezele trebuie adaptate la nivelul de vârstă al catehumenilor, prin urmare, acest set de cateheze au un caracter orientativ. Principiul de bază al unei cateheze este dialogul, cu precădere când o cateheză este destinată copiilor și tinerilor. Prin urmare, preotul își va doza conținutul raportându-se la timpul ideal și calculând timpii consumați în dialog.

Am putea „sparge gheața” prin câteva întrebări, cum ar fi: Ați auzit vreodată de rugăciune? Ați auzit vreodată de felurile rugăciunii, de laudă, de mulțumire și de cerere, de rugăciunea publică și rugăciunea privată? Ați auzit vreodată de rugăciunea „Tatăl nostru”? Știați că toate rugăciunile se bazează pe Sfânta Scriptură?

[2] În cazul în care comunitatea nu este obișnuită cu interactivitatea, ar fi de preferat ca suita de întrebări să fie prelucrată. O citire a întrebărilor ar putea fi fără efect, părând chiar banală.

[3] Mitropolitul Nicolae Mladin et alii, Teologia Morală Ortodoxă, vol. II, Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 50.

[4] Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea experiența vieții veșnice, ed. a III-a, traducere și prezentare diac.Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2007, p. 116.

[5] Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica bisericii ortodoxe, coll. Scrieri 1, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 291.

[6] Sf. Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Sophia, București, 2005, p. 167.

[7] Ioanichie Bălan, Convorbiri Duhovnciești, vol. II, a II-a, Episcopia Romanuluiși Hușilor, Roman, 1990, p. 62.

[8] Enzo Bianchi, Introducere în lectura duhovnicească a Scripturii. Cuvânt și rugăciune, trad. Ică Jr., a II-a, Deisis, Sibiu, 2009.

[9] Acum invităm participanții la cateheză să rostească împreună cu noi rugăciunea „Tatăl nostru”. În rostirea împreună  a rugăciunilor, nu facem altceva decât să ne sudăm mai mult comunitățile, să le unim într-un cuget și într-un gând. Vom rămâne uimiți cât de străini sunt acești oameni unii față de ceilalți, deși în biserică stau unul lângă celălalt. Prin mici  gesturi, de care, desigur, îi facem conștienți, putem contribui la creșterea unității dintre ei și chiar a întăririi raporturilor sociale, cu precădere la oraș.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Mai multe din Catehetica
Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

foto: doxologia.ro Între izvoarele de mâna întâi pentru înţelesul semnificaţiei sărbătorilor se înscriu, cu nebănuit de mare folos, acatistele şi icoanele care le sunt consacrate. Practic, acatistul descrie în versuri evenimentul sfânt din calendar, fie că este vorba...

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin,  atât în ceea ce privește cultul public cât și cel particular.  Însemnarea cu semnul Crucii este un act sacramental comun  deopotrivă clericilor și credincioșilor laici. Toți cei botezați au...

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a X-a  Excurs istoric: Rusaliile, Dominica Pentecostes, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt ne este istorisită în Faptele Apostolilor 2, 1-4  și marchează împlinirea descoperirii celor Trei Persoane ale Sfintei...

Înălțarea Domnului | Cateheză

Înălțarea Domnului | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a IX-a Excurs istoric: Înălțarea Domnului este una din cele mai vechi sărbători creștine, numită în unele părți ale țării și Ispas. Se celebrează la 40 de zile de la Învierea Domnului, joia, zi în care în Biserica Ortodoxă...

Învierea Domnului | Cateheză

Învierea Domnului | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului | Cateheza a VIII-a Excurs istoric: Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății este Învierea Domnului sau Paștile. Toate praznicele cu dată schimbătoare depind de aceasta. Că e importantă, cea mai importantă, o dovedesc cele 3 zile...

Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim | Cateheză

Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza a VII-a Excurs istoric: Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim (o săptămână înainte de Paști) este primul praznic din șirul sărbătorilor cu dată mobilă sau schimbătoare. Ne amintește, așa cum îi spune și numele, de...