Documente unicat, expuse la Bistrița, în preajma Zilei Naționale

de | nov. 19, 2019 | Cultură

O expoziție inedită ce reunește documente expuse în premieră, referitoare la momentele definitorii ale istoriei județului Bistrița-Năsăud și ale celei naționale, vor fi expuse vineri, 29 noiembrie 2019, de la ora 11.00, la sediul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud,  

Intitulată „700 de ani de istorie locală în documente unicat”,  expoziția evocă în preajma Zilei Naționale fapte, personalități și evenimente de marcă, începând cu anul 1291 (data celui mai vechi document expus) până la momentul redactării listelor cu membrii voluntari din judeţul Năsăud care au făcut parte din legiunile române în timpul Primului Război Mondial.

De la pergamentul, cerneala și sigiliul medieval, până la actele emise și semnate în preajma și după ziua de 1 Decembrie 1918, Grație Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, cei interesați pot vedea, în premieră, pergamentul datat 10 februarie 1291 – Privilegiul acordat de Regele Andrei al II-lea prin care bistriţenii sunt scutiţi de dări în urma năvălirii tătarilor, pergamentul cu sigiliu referitor la Privilegiul Reginei Elisabeta, din 1330 prin care locuitorii Bistriţei aveau dreptul de a fi judecaţi doar de rege, de un comite ales de rege sau de judele ales de ei, documentul care atestă dreptul bistrițenilor de a ţine târg anual de Sf. Bartolomeu, semnat de regele Ludovic I în 1353, la care se adaugă pergamentele emise în timpul lui Iancu de Hunedoara și Matei Corvin, scrisorile către bistrițeni semnate de Mihai Viteazul- artizanul primei uniri a românilor de la 1600. Sunt doar câteva dintre cele 21 de documentele expuse publicului larg în sala Tezaur a muzeului din Bistrița.

Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, pentru a marca Ziua Națională a României.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Concursul Internațional „Gheorghe Dima” revine cu ediția a 19-a

Concursul Internațional „Gheorghe Dima” revine cu ediția a 19-a

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la o nouă ediție a Concursului Internațional „Gheorghe Dima” – secțiunea Dirijat Coral. Acesta va avea loc în perioada 13 – 17 septembrie 2021, iar organizatorii concursului își propun ca, odată cu promovarea...

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Festivalul WonderPuck 2021 le-a pregătit micilor spectatori clujeni o zi de sâmbătă plină de activități, care de care mai attractive: de la spectacole de teatru de păpuși la animații, concerte sau ateliere. Toate acestea, la cea de-a cincea ediție a Festivalului...

Tradiții și obiceiuri din satele clujene, duminică, în Muzeul Satului

Tradiții și obiceiuri din satele clujene, duminică, în Muzeul Satului

Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri din satele clujene vor fi prezentate duminică, 29 august 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca (strada Tăietura Turcului) de horitori, ceterași și jucăuși clujeni, majoritatea desemnați Tezaure Umane...

”Întoarcerea„ – o discuție despre regăsire la Memorialul Gherla

”Întoarcerea„ – o discuție despre regăsire la Memorialul Gherla

Memorialul Gherla vă invită la o discuție despre încercarea de a găsi și regăsi cărarea pierdută în labirintul încercărilor din zilele noastre. Părintele Grigorie Benea îi are ca oaspeți pe Diana și Sorin Gadola. „Cei doi vor depune o mărturie despre o experiență care...