Doi cuvioși contemporani vor fi comemorați sâmbătă: Părinţii Teofil Lefter şi Proclu Nicău

de | ian. 25, 2023 | Patriarhia română

Doi cuvioși contemporani vor fi pomeniţi sâmbătă la mănăstirile unde îşi au locul de odihnă.

Părintele Teofil Lefter va fi comemorat la Mănăstirea Pângăraţi la 11 ani de la plecarea în veşnicie.

Părintele Proclu Nicău va fi pomenit în biserica Mănăstirii Sihăstria Putnei la împlinirea a 6 ani de la trecerea la Domnul.

Părintele Teofil Lefter

Arhimandritul Teofil Lefter s-a născut pe 7 martie 1959, în localitatea Letea Veche din judeţul Bacău. În data de 5 august 1986 a devenit frate la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, sub ascultarea Arhimandritului Ciprian Zaharia.

Anul 1987 a fost unul dintre cei mai importanți în parcursul său duhovnicesc: a fost călugărit în 2 februarie, hirotonit ierodiacon în octombrie și apoi, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost hirotonit ieromonah de către Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

În 1990 a intrat în obştea Mănăstirii Pângăraţi, iar în 1996 a fost numit stareţ al acesteia. Arhimandritul a plecat la Domnul în ziua praznicului Întâmpinării Domnului 2012, când se împlineau 25 de ani de la tunderea sa în monahism.

Părintele Proclu Nicău

Părintele Proclu (Gheorghe Nicău) s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. El a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria Neamț la vârsta de 12 ani.

În  anul 1949 a fost trimis, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale. De acolo a fost alungat de comuniști, în urma decretului din 1959. Cu binecuvântarea Părintelui Cleopa Ilie, Părintele Proclu s-a retras în satul natal, Mitocu Bălan, unde a viețuit într-o chilie la poalele pădurii.

Părintele era cunoscut pentru smerenia și blândețea sa. Fiind căutat tot timpul de numeroși oameni pentru sfaturi duhovnicești, celor mai mulți Părintele Proclu le spunea: aţi venit la un moş prost de cap, fără carte, la păcătosul pământului! Viaţa mea e un deal şi-o vale, nimic folositor. Părintele Proclu a trecut la cele veşnice în 28 ianuarie 2017. A fost înmormântat la Sihăstria Putnei.

Foto credit: Public domain

Ultimele articole

Agenda ierarhilor la Praznicul Rusaliilor

Agenda ierarhilor la Praznicul Rusaliilor

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 4 iunie 2023, ierarhii Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Mai multe din Patriarhia română
Proiectele Bisericii împotriva traficului de persoane

Proiectele Bisericii împotriva traficului de persoane

Anul trecut, în România s-au înregistrat 596 cazuri de victime ale traficului de persoane. 77,7% dintre persoanele identificate erau de sex feminin, iar 42,8% erau minore. În ceea ce priveşte modul de exploatare, în cursul aceluiaşi an, 72% au fost...