Dorli Blaga (1930-2021) și reîntoarcerea la origini pentru reunirea familiei întru eternitate și lumină

de | nov. 23, 2021 | Documentare

La mijlocul lunii noiembrie a anului 2021 s-a încheiat o epocă prin plecarea doamnei Dorli Blaga în lumea celor drepți; de acum, așa cum se spune, s-a stins povestea și a început legenda „Dorli Blaga” (o legendă despre unul dintre puținii oameni care și-au dedicat viața recuperării și nemuririi lui Lucian Blaga, cel uitat mulți ani de românii pe care i-a reprezentat și prezentat cu cinste și onoare pe unde a trecut). Din păcate, marea trecere nu s-a realizat într-o manieră tocmai discretă, conform ultimei sale dorințe. Dacă aceasta se vroia a fi un eveniment destinat exclusiv familiei, fără vreun anunț oficial, unii s-au grăbit și au încercat să-și facă chiar un titlu de glorie din a anunța decesul fiicei marelui Lucian Blaga, lansând în spațiul public inclusiv o serie de neadevăruri. Chiar dacă nu putem nega faptul că doamna Dorli a fost, totuși, o persoană publică, eram datori să-i respectăm ultima dorință și să avem un minim de decență pentru a scrie despre domnia sa de abia după reîntoarcerea în pământul Lancrămului.

Departe de mine gândul de a epata prin rândurile care urmează, mi-am propus să realizez o scurtă evocare a celei care a fost Dorli Blaga, fiica marelui poet Lucian Blaga, pe care, chiar dacă nu s-a născut la Lancrăm/Sebeș, am ținut morțiș, la momentul potrivit, să o includ în galeria marilor personalități ale acestor meleaguri și să-i dedic un medalion în dicționarul de personalități pe care l-am publicat în anul Centenarului Marii Uniri. Născută Ana-Dorica, la 2 mai 1930, la Berna (Elveția), alintată „Dorli”, a fost singurul copil al familiei Lucian și Cornelia Blaga, simbol al iubirii lor nestrămutate. S-a format intelectual în cadrul Liceului German Brukenthal din Sibiu, mai apoi în cadrul Universității din Cluj și Universității din București, Facultatea de Fizică, pe care a absolvit-o în anul 1956. A activat ca cercetător în cadrul Institutului de Documentare Tehnică București, mai apoi în cadrul Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie București, de unde a revenit la Institutul de Documentare Tehnică, unde a preluat sarcina editării revistei care apărea sub egida acestei instituții. După prăbușirea regimului comunist, a activat în cadrul aparatului de specialitate al Senatului României, în calitate de consilier parlamentar în cabinetul președintelui Senatului, Oliviu Gherman.

Respectând dorința testamentară a ilustrului său părinte (care, în testamentul său, datat Cluj, 25 august 1959, păstrat în colecțiile Bibliotecii Central Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, sublinia următoarele: „Dacă s-ar întâmpla să nu mai ajung în situația de a-mi publica opera filosofică, doresc ca urmașii mei să se îngrijească de acest lucru”), doamna Dorli Blaga a trudit mai bine de cinci decenii pentru editarea, reeditarea și punerea în valoare a operei blagiene (literare, dramaturgice, memorialistice și filosofice). Astfel, au văzut lumina tiparului operele de sertar, materialele elaborate de Lucian Blaga în perioada de după marginalizarea sa de către autoritățile comuniste, a fost editat volumul memorialistic Luntrea lui Caron (una dintre lucrările de sertar care nu au mai apucat să fie „șlefuite” de Lucian Blaga), au fost editate lucrările traduse (dintre care, la loc de cinste stă Faust, de Johann Wolfgang von Goethe), au fost reeditate volumele de versuri, au fost reeditate operele filosofice, au fost reeditate volumele de cugetări, aforisme și eseuri, au fost reeditate operele dramaturgice și a fost reeditat Hronicul și cântecul vârstelor, lucrare memorialistică ce vorbește atât de frumos despre Lancrăm, leagănul familiei Blaga. Acestui mare șantier de recuperare al operei blagiene, i s-a alăturat și efortul de a elabora o serie de lucrări documentare despre Lucian Blaga, dintre care cea mai importantă rămâne lucrarea Tatăl meu, Lucian Blaga, precum și efortul de a recupera și edita jurnalele lăsate de Cornelia Blaga, însemnări care acoperă anii 1919, 1936-1939, 1939-1940 și 1959-1960. Așadar, putem concluziona faptul că viața doamnei Dorli Blaga a fost trăită sub semnul datoriei și onoarei, un semn care a însoțit-o până în ultimul ceas al vieții. Niciodată nu a ținut să iasă în față, ci a stat tăcută, modestă, în plan secund, în lumina reflectoarelor fiind proiectată mereu și mereu imaginea părintelui său, poetul, filosoful, diplomatul, profesorul, academicianul Lucian Blaga.

Am avut șansa și norocul de a o cunoaște pe doamna Dorli Blaga și de a interacționa cu acea noblețe specifică doar oamenilor aleși, de a-i cunoaște fiica și nepotul. Ca istoric, m-am apropiat de cercetarea unor teme legate de istoria Primului Război Mondial și a Marii Uniri, dar și de istoria Sebeșului, orașul meu natal, teme pe care adesea am încercat să le întrepătrund (în sensul sublinierii implicării Sebeșului în Primul Război Mondial și al contribuției la realizarea Marii Uniri). Așa se face că, în anul 2018, la împlinirea unui veac de la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, am proiectat și realizat un masiv corpus documentar dedicat tocmai rolului jucat de orașul Sebeș în realizarea Unirii. Din materialul arhivistic și memorialistic colectat și prelucrat lipsea o verigă esențială: pasajele din Hronicul și cântecul vârstelor dedicate de Lucian Blaga perioadei 1914-1918; astfel, am ajuns la doamna Dorli Blaga care, în urma unei lungi convorbiri telefonice, a înțeles proiectul pe care i-l propuneam și mi-a facilitat legătura cu reprezentanții Editurii Humanitas pentru chestiunea drepturilor de autor (pe care le-am primit, subliniez, cu titlul de gratuitate). Mărturisesc că, nu de puține ori, m-am întrebat ce anume a determinat-o pe fiica marelui Blaga să aibă încredere într-o persoană pe care o auzise o singură dată la telefon? Ca de fiecare dată când nu pot primi un răspuns, încerc să-l deduc logic; probabil că entuziasmul tânărului cercetător, născut și crescut pe meleagurile călcate altădată de părintele său, au determinat-o pe doamna Dorli să-mi acorde sprijinul pentru a putea finaliza un proiect editorial important pentru istoria Sebeșului și nu numai. Completat cu paginile lipsă, materialul prelucrat a văzut lumina tiparului și am trăit marea satisfacție ca un exemplar din volumele rezultate să ia calea Bucureștiului, spre biblioteca personală a doamnei Dorli Blaga.

La începutul anului 2019, pe când primăvara își arunca primele raze călduțe de soare asupra sufletelor noastre mohorâte de frig și iarnă, am avut marea șansă de a mă întâlni și personal cu doamna Dorli Blaga. Și acum, dacă închid ochii, o văd aievea pe doamna Dorli care, din ușa apartamentului său, mă primea ca pe un prieten drag, „Cu părul nins, cu ochii mici/Și calzi de duioșie” cum ar fi spus Ștefan Octavian Iosif. Parcă mă întorsesem în timp; stăteam lângă biblioteca și biroul marelui poet al luminii și filosof al misterelor, îi admiram cărțile (mai ales edițiile princeps din operele sale, așezate la loc de cinste pe birou), fotografiile, manuscrisele și o sorbeam din priviri pe cea numită de acesta „Ană, umbra mea de aur” (Lucian Blaga, „Fetița mea își vede țara”), care mi-a îngăduit să pătrund, timid, în atelierul creației blagiene. Nu a fost nevoie să schimbăm foarte multe cuvinte; ceea ce am avut de spus unul altuia, ne-am spus prin schimbul de priviri, care îmi vor rămâne de-a pururi întipărite în inimă și în suflet și care îmi vor permite să spun, atunci când voi mai avea ocazia, „Et in Arcadia ego!”. Mai apoi, drumurile noastre s-au reintersectat în luna mai a anului 2020 când, cu ocazia desfășurării online a celei de-a XL-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, doamna Dorli Blaga a transmis sebeșenilor un gând de suflet, în care, spre surprinderea mea, mi-am regăsit pomenit numele. Chiar dacă poate părea o lipsă de modestie din partea mea, trebuie să mărturisesc că am fost și sunt mândru de faptul că vocea doamnei Dorli Blaga a dat glas și numelui meu și acest sentiment de mândrie nu mi-l poate răpi nimeni și nimic, deși drumul meu pe calea promovării instituționalizate a numelui Lucian Blaga s-a încheiat de ceva timp.

La finalul unui drum lung și anevoios, după o viață trăită frumos și cu folos, cu sentimentul datoriei împlinite, aproape de meleagurile natale ale părintelui său, doamna Dorli Blaga s-a sfârșit din viață la mijlocul lunii noiembrie a anului 2021. Conform ultimei dorințe, s-a reîntors la origini, în Lancrămul străbun, pentru a fi reunită întru eternitate cu părinții săi, Lucian și Cornelia, rememorând parcă versurile „Mai departe nu m-aș duce./Dă-te, dă-te doar puțin mai/într-o parte. Fă-mi și mie/loc pe cruce” (Lucian Blaga, „Johann Sebastian Bach”). De acum, sufletul domniei sale se va odihni în cimitirul albastrului Lancrăm, alături de Simion Blaga, de Isidor Blaga, de Lucian Blaga, de Cornelia Blaga, de Dorin Pavel, o familie care a pus „temeiurile unui alt timp” în cultura românească modernă și contemporană.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/mogroza/" target="_self">Mihai-Octavian Groza</a>

Mihai-Octavian Groza

Director la Anuarul "Astra Sabesiensis", Președinte al Asociatiunii ASTRA, Despartamantul "Vasile Moga" Sebes, doctorand la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Ecleziastică „Nicolae Bocșan” Cluj-Napoca și membru asociat al Centrului de Cercetare „Ioan Lupaș” Cluj-Napoca.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

Mai multe din Documentare
ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

Înaltpreasfinția Sa, JUSTINIAN CHIRA, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului şi Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949)....

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.