Două texte și un impas

de | iun. 12, 2015 | Editorial

Într-un volum de idei şi atitudini literare din 1974 (Misiunea scriitorului contemporan, antologie de Antoaneta Tănăsescu), Geo Bogza publică două, mai exact e prezent cu două texte: A fi scriitor şi Ştiinţă şi poezie. În primul, reporterul imaginează o discuţie cu doi confraţi, surprinzători de tineri. Ei, o nouă generaţie, el, autorul consacrat, venind „dintr-o mare furtună”. Şi, părându-i-se că partenerii de dialog regretă faptul „de a nu fi prins şi ei ceva din acel tumult al istoriei”, exclamă în stilul său retorico-patetic: „Bine, dar voi veţi apuca anul 2000”. Pretinsa discuţie avea loc în 1954, un an de la moartea lui Stalin. Cu siguranţă, invitaţia de a călători în timp, spre graniţa noului mileniu, era o inteligentă provocare. Adresată unor începători în ale literaturii, formaţi şi educaţi în cea mai cumplită perioadă a ideologiei totalitare. Ce se afla, prin urmare, la capătul jumătăţii de veac, pe care Bogza însuşi l-a traversat ca un Orion peste lumile îngheţate? Cum îşi imagina el că va fi acel început tulburător şi grav, aureolat de grandoare şi măreţie? Cum vedea trecerea de la secolul „cu tălpi de mucava” la clipa „inimaginabilelor festivităţi” ale intrării în anul 2000? Cum îşi imagina alunecarea din noi spre „rotunjimea de gigantică sferă” a acelui an, în care tinerii confraţi aveau să intre peste cinci decenii? Sfârşitul şi începutul de mileniu urma să fie, scrie Bogza, un cutremur de frumos şi o istorie în stare de vis. Cu glasurile morţii stinse şi cu duhurile rele stăpânite de dragostea universală. O planetă în flăcările iubirii şi în îmbrăţişarea de frumos a jertfei: „focuri de artificii izbucnind de pe podişurile Americii, odată cu acelea din Africa şi din Siberia”, „reflectoare puternice încrucişându-se pe deasupra Atlanticului şi a Himalaiei”, spus altfel, „o uriaşă şi strălucitoare horă a popoarelor”. Suntem în plină eternitate a unor utopii, a unor orologii care nu bat pentru întâia oară, în opera lui Bogza, cu o grandoare aproape halucinantă.

Cum li s-o fi părut celor doi tineri somptuozitatea lirică a acestor cuvinte? Lor care se confruntau încă cu cenzura, directivele de partid şi simulacrul libertăţii politice. Frumoase, fără îndoială. Dar finalul de articol e unul de pedagogie literară: scriitorul nu trebuie să observe doar realitatea, ci s-o ajute cu scrisul „în sensul în care urmează să se transforme”. Să nu fi ştiut el, fostul avangardist, sensul în care urma să evolueze această realitate? Să se fi lăsat într-atât furat de imaginea stereotipă a mulţimilor care urcă în lumină, încât să fi uitat că el însuşi se declarase cândva un antidot al romantismului? Pusă altfel problema: cum poţi împrumuta altora ceva din sufletul tău inflamabil? Şi până unde accepţi tu însuţi, ca scriitor, să devii captiv al propriilor tale cuvinte („Urcaţi! E timpul să urcaţi!”), uitându-le pe cele despre crimă, cinism, violenţă, josnicie, cruzime, exasperare, agonie şi revoltă, care i-au adus celebritatea? Fiindcă, acesta este secolul XXI, cel al nitroglicerinei şi al muribunzilor, al noului iluminism ateist, al globalizării răului, al identităţilor în construcţie (gay, same sex marriage) şi al disoluţiei valorilor clasice,  nu cel al focurilor de artificii şi al potenţialului de neînchipuit al măreţiei. Ce-ar fi spus Bogza, dacă trăia, despre istoria devorată de propria ei nebunie şi despre lumea fumegândă ca un crematoriu în delir. Ce-ar fi spus, dacă cineva i-ar fi atras atenţia că omenirea experimentează deja nesăbuinţa amputării rădăcinilor şi a conştiinţei sale? Cât de curând, mai curând decât şi-ar fi putut imagina autorul, presupusa horă strălucitoare a popoarelor a devenit o fatalitate a dezastrului şi a zădărniciei.

Ultimele articole

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....

Mai multe din Editorial
Dialogul ecumenic conform Sfântului și Marelui Sinod. Câteva lămuriri

Dialogul ecumenic conform Sfântului și Marelui Sinod. Câteva lămuriri

Ultimul mare eveniment care a marcat viața Bisericii Ortodoxe a fost Sfântul și Marele Sinod, desfășurat în Creta, în luna iulie a acestui an. Oportunitatea organizării lui a fost pomenită mai întâi în 1902, iar procesul a demarat cu adevărat la primul congres...

O zi de neuitat

O zi de neuitat

Regele Mihai şi Regina Ana, împreună cu Principesa Margareta şi Prinţul Radu; sora ei, Elena cu soţul, ne-au fost daţi ca un dar de sus să ne fie musafiri pentru trei ore şi jumătate în casa parohială din Zagra, în 31 decembrie 2006. Nu i-am invitat noi, n-aveam cum,...

A te dărui oricând și-orișicui

A te dărui oricând și-orișicui

Nu este ușor și nici „profitabil” să (te) dăruiești într-o lume care accentuează excesiv bunăstarea și binele personal, și să te pui în slujba celorlalți fără să aștepți nimic în schimb, și mai mult, fără să primești nici cea mai mică recunoaștere sau recunoștință....

Rugăciunile la a patruzecea zi după naştere

Rugăciunile la a patruzecea zi după naştere

Credinţa populară susţine că femeia care a născut nu are voie să-şi părăsească locuinţa până când nu i se face „molitva”. În cazul în care ea totuşi are anumite obligaţii şi îi este trebuinţă de a ieşi din casă, cere ca această rânduială bisericească să i se facă...