Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

de | feb. 3, 2020 | Eseu

A trecut la cele veșnice în 1936, 3 februarie, după ce Clujul a fost revoluționat de către el prin hărnicie, prin dragoste de neamul românesc, prin bucuria de a sfinți biserici și catedrale, de a înființa reviste și școli, dintre care Academia Teologică este cea mai semnificativă.

Date biografice

Sibian de origine, părintele Nicolae nu a fost un vlădic oarecare, nici nu a pornit în viață ca unul care-și dorea scaunul vlădiciei. Așa cum atestă documentele vremii, s-a născut din părinții Ioan și Maria Ivan, într-o zi de mai, 17, 1855, în timpuri curajoase, vizionare și orientate spre binele comun, spre fericirea neamului. Localitatea de baștină, Aciliu, amintește cunoscătorilor, de Popa Ioan din Aciliu, fervent luptător pentru drepturile românilor și contestatar al dezbinării religioase a transilvănenilor din secolele XVIII-XIX.

A urmat cursurile Seminarului de la Sibiu, cunoscut drept seminarul andreian, l-a absolvit și, timp de 7 ani a fost învățător confesional în Săliștea Sibiului. În această perioadă, la vârsta de 25 de ani, în 1880 s-a căsătorit cu fiica notarului Ioan Jech, Maria, care a primit convertirea la ortodoxie, ea fiind în tinerețe romano-catolică. A avut bucuria hirotoniei diaconale în 1880 pentru a sluji arhiepiscopia. De la început viața i s-a dovedit a fi specială, dar nu ușoară. Puțin după nașterea unicului copil, o fetiță, soția i-a murit, iar prunca i-a fost, așa cum el avea să relateze, stâlp de sprijin: „de n-aș fi avut această copilă, Dumnezeu știe ce s-ar fi ales de mine. Ea m-a oțelit în puteri, dorul de a-i da ei creștere și a-i asigura viitorul, m-a împins la lucru, la cruțare și la o viață cât se poate de modestă”, avea să spună viitorul episcop al Clujului. De aici înainte, preocuparea îi va fi Biserica și fetița.

A fost ales, datorită calităților sale intelectuale și gospodărești, protopop al Albei Iulia, asesor consistorial și profesor de religie pentru copiii ortodocși de la Liceul de stat din Sibiu.

Părintele Nicolae a fost cel care, inspirat de Dumnezeu, a cunoscut, încurajat și ajutat pe Octavian Goga, Ioan Lupaș, Grigorie Comșa, viitorul episcop al Aradului, Silviu Dragomir, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, și mulți alți elevi, care la maturitate s-au dovedit bărbați vrednici. Nu vom intra în detalii, dar ajutorul pe care l-a dat atunci tinerelor vlăstare, a fost întors însutit în perioada păstoririi la Cluj. Că vedea lucrurile foarte limpede, stau dovadă cuvintele rostite cu prilejul unei predici pe când era protopop al Albei-Iulia: „este bolnav un popor când trăiește asuprit de alții, pe când ar fi putut fi el domn și stăpân. Este bolnav un popor când nu prețuiește școala și biserica, ca pe niște așezăminte sfinte… este bolnav… când nu se supune celor mai înțelepți decât el, ci rămâne în starea cea de înapoiere în care s-a pomenit de veacuri, și nu dorește să se ridice, să se înalțe ca să țină pas cu lumea care înaintează”.

Episcop la Cluj

În 6 decembrie 1921, cel care a luptat pentru sporirea atenției față de partea de Nord-Vest a Transilvaniei, a fost instalat ca episcop, după ce hirotonia lui poartă însemnul Maicii Domnului, 21 noiembrie. Nu avea sediu, nu avea biserici, nu avea Catedrală, Clujul ortodox avea chipul unui oraș vandalizat. O biserică la marginea zidului cetății medievale a Clujului, Biserica „Sf. Treime”, care până în 1933 a fost socotită catedrală episcopală. Chiar dacă ne vine greu să credem „la venirea sa la Cluj, consistoriul noii episcopii nu avea decât o masă, două scaune, un dulap, un maldăr de acte și doi modești funcționari, iar ca locaș de rugăciune, o smerită bisericuță ce înfățișa vitregia trecutului nostru românesc!”

A trecut la cele veșnice în 1936, 3 februarie, după ce Clujul a fost revoluționat prin hărnicie, prin dragoste de neam, prin bucuria de a sfinți biserici și catedrale, de a înființa reviste și școli, dintre care Academia Teologică, cea mai semnificativă.

Într-una din scrisorile trimise de omul de stat I. Lapedatu, încheie cu aceste cuvinte: „îți mulțumesc și voi fi fericit să te găsesc mereu așa cum te-am cunoscut o viață întreagă, muncind onest și devotat pentru biserică și popor”. Hărnicia și devotamentul au fost al doilea nume al Părintelui Nicolae, deci ne întrebăm, ce fel de virtuți sunt acestea și de ce e bine să le urmăm chemarea?

Ce este hărnicia? Este virtutea prin care omul își înmulțește talantul primit. Cu alte cuvinte este calitatea omului de a se pune în slujba sa, a familiei și a întregii comunități. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe tesaloniceni cu aceste cuvinte: „dacă cineva nu dorește să muncească nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10), arătând cât de importantă este hărnicia.

Privind spre tipul de muncă plăcut lui Dumnezeu acesta este cu siguranță acela ce-i aduce slavă și cinste. Sunt și persoane harnice, dar care nu sunt mânate de virtutea hărniciei, ci a lăcomiei. Acolo nu se poate vorbi decât despre zbatere și chin. De multe ori pe aceștia îi găsim neîmpliniți și, cu cât acumulează mai mult, cu atât doresc mai mult. Acestea consună cu proverbul românesc „nu confunda hărnicia cu lăcomia și hoția cu istețimea”.

Hărnicia episcopului Nicolae Ivan l-a înnobilat, iar pe cei din jurul lui i-a întărit în nădejdea că dacă în fruntea obștii e un om vrednic, roadele nu întârzie să apară. Se spune că a venit la Cluj cu o valiză și a lăsat în urma lui o adevărată moștenire. Peste tot pe unde a fost a întărit edilitar și cultural comunitățile. Cea mai importantă realizare este catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, dar, la fel de importante, sunt catedralele din Turda și din Huedin, Biserica Sf. Nicolae din Cluj-Napoca, Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Năsăud, dar mai ales Academia Teologică din Cluj-Napoca. Toate acestea și multe alte realizări l-au recomandat în fața contemporanilor, așa cum spunea I. Lapedatu, ca pe un harnic și devotat ierarh.

Și în timpurile noastre munca și hărnicia sunt apreciate, am putea spune că pe alocuri chiar idolatrizate. Preferăm să muncim mult pentru a ne spori confortul personal, suntem apreciați la locul de muncă pentru că suntem harnici, dar, pentru a fi siguri că ceea ce facem e virtute, trebuie să ne răspundem la întrebarea, „cât timp îi aloc lui Dumnezeu în viața mea de om harnic și dăruit?”. Dacă nu avem timp decât de muncă, iar de Dumnezeu deloc sau foarte puțin, să fim convinși că hărnicia nu e virtutea noastră, ci lăcomia e patima care ne domină.

Bibliografie

Nicolae Vasiu, Ioan Bunea, Episcopul Nicolae Ivan. Ctitorul reînviatei eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului (1855-1936), ed.a II-a îngrijită de preot Iustin Tira, Renașterea, 2015.
https://ziarullumina.ro/documentar/episcopul-nicolae-ivan-un-om-al-faptelor-13459.html

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Episcopul Grigorie Leu

Episcopul Grigorie Leu

Născut la data de 2 mai a anului 1881 în localitatea Țuțcani din județul Covurlui (aflată astăzi în județul Vaslui), într-o familie preoțească, viitorul ierarh va studia la seminariile ortodoxe din Roman și Iași. Va fi hirotonit preot pentru comuna Oancea din județul...

Mai multe din Eseu
Sărbătoarea Sfintei Cruci și iconografia ei

Sărbătoarea Sfintei Cruci și iconografia ei

Instituită în veacul al IV-lea, această sărbătoare celebra la origini ridicarea Bisericii Învierii de la Ierusalim de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Către anul 347, însuşi Sfântul Chiril al Ierusalimului menţiona faptul că în întreaga lume existau deja...

Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

Că și cuvântul ăsta, iertare, prea l-am făcut praf, l-am eviscerat și l-am umplut ca pe gogoșari, etimologie regresivă, asta am făcut. ”L-am iertat, părinte, l-am iertat, viața merge înainte!”N-ai iertat nimic, asta-i vrăjeală. Ai făcut compromisuri, n-ai iertat....

Nevoia de icoană sau întoarcerea la icoană

Nevoia de icoană sau întoarcerea la icoană

Poate mai mult decât oricând, acum e nevoie de întoarcerea la icoană. Obiect de cult și de închinare sau de cinstire cu profunde implicații telogico-dogmatice, icoana este în același timp obiect cu valențe sacre, dar și estetico-artistice. Implicațiile simbolice pe...