Episcopul Sălajului a efectuat o vizită frățească în Estonia

de | aug. 26, 2017

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în perioada 19-22 august 2017, într-o vizită frățească în Estonia.

Ierarhul a fost însoțit de Pr. Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, și de Pr. Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Eparhiei.

Sâmbătă, PS Petroniu a făcut parte din soborul arhieresc care a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Schimbarea la față a Domnului din Obinitsa, prezidat de IPS Stefanos, Mitropolitul Tallinnului și a toată Estonia. S-au aflat, de asemenea, în comuniune liturgică: PS Alexandru, Episcop de Pärnu, și PS Macarios, Episcop de Christopolis.

În următoarea zi, Episcopul Sălajului a slujit în Catedrala din Tallinn, Capitala Estoniei, împreună cu IPS Stefanos, PS Macarios și PS Ilie, Episcop de Tartu.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Stefanos a oferit în dar PS Petroniu fragmente din moaștele sfinților Mihail și Nicolae, doi sfinți estonieni. Ierarhul român a dăruit atât Bisericii din Obinitsa cât și Catedralei din Tallinn, câte o icoană cu reprezentarea Maicii Domnului, ocrotitoarea Zalăului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia Geaca, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...