Episcopul-vicar Benedict a binecuvântat lucrările efectuate la biserica și casa parohială din Mihăiești

de | oct. 3, 2021 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în Duminica a 19-a după Rusalii, 3 octombrie 2021, în mijlocul credincioșilor din Mihăiești, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate la biserica și casa parohială din localitate.

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii trei ani la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Aurel Duca, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Iubirea singură adună”.

„Dumnezeu este Cel care unește, diavolul este cel care dezbină. Orice dușmănie este lucrarea diavolului. Să nu uităm acel cuvânt pe care Domnul ni-l spune: «unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor» (Matei 18, 20). Dumnezeu este unitate. Și noi putem fi unitate dacă ne adunăm, doi sau trei sau o comunitate, în numele Lui, în numele iertării, în numele milostivirii și, în cele din urmă, în numele dragostei”, a spus ierarhul.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Aurel Duca. Primarul comunei Sânpaul, Ovidiu Colceriu, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar domnul Emil Așchilean a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, membrii Consiliului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, care, între anii 2018-2021, a fost renovată atât la exterior, cât si la interior.

 

Scurt istoric

Biserica din Mihăiești, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, datează din anul 1862.

De Parohia Mihăiești aparține si filia Topa Mică, recunoscută pe plan național, fiind localitatea unde s-a născut poetul Ioan Alexandru.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

Ultimele articole

Sfântul Munte Athos

Sfântul Munte Athos

Până la venirea Maicii Domnului aici, Sfântul Munte se afla în întunericul închinării la idoli. Se aflau multe capiști idolești, iar pe vârful Athonului se afla idolul Apolon, fiind făcut din aur și având o înălțime uriașă. Se spune că atunci când era luminat de...

Rugați-vă lui Dumnezeu și cu ale voastre cuvinte

Rugați-vă lui Dumnezeu și cu ale voastre cuvinte

Ieronim, Bătrânul din Egina, zicea despre rugăciune: „Când îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte să înveţi să plângi. Din cauza durerii cuvintele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună spontan...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...