Episcopul-vicar Benedict i-a vizitat pe elevii și profesorii Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin

de | mart. 13, 2023

Luni, 13 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a vizitat pe profesorii și elevii Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, cu prilejul prăznuirii Sfântului Cuvios Benedict de Nursia, ocrotitorul spiritual al celor studioși și al capelei instituției de învățământ, pomenit anual la data de 14 martie.

Cu această ocazie, în capela instituției de învățământ cu hramul „Sfântul Cuvios Benedict de Nursia”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat un Te Deum și le-a adresat elevilor și dascălilor un cuvânt de învățătură, spunându-le că această capelă este locul în care ei pot veni să stea de vorbă cu Dumnezeu, fiind locul cel mai sfânt și cel mai important din cadrul școlii. Totodată, ierarhul a dăruit liceului o Sfântă Scriptură.

Apoi, directorul instituției de învățământ, prof. Horea Dorin Mariș, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o plachetă de onoare.

De asemenea, un grup de elevi, coordonat de prof. Crucița Petrovici, a susținut un scurt moment artistic.

Alături de o parte din elevii liceului, la eveniment au fost prezente cadrele didactice și conducerea unității de învățământ, precum și protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop și preotul Tudor Petrovici (Parohia Huedin II).

La finalul întâlnirii, Preasfinția Sa le-a oferit elevilor și profesorilor prezenți cărți de rugăciune.

După evenimentul din capela școlii, PS Părinte Benedict a binecuvântat biblioteca liceului și noua sală de lectură.

Scurt istoric

Capela „Sfântul Cuvios Benedict de Nursia”, situată în incinta Liceului Teoretic ”Octavian Goga” din Huedin, a luat ființă la inițiativa Protopopiatului Ortodox Huedin, prin directa implicare a părintelui protopop Dan Ionuț Lupuțan, fiind pictată și utilată cu toate cele necesare cultului divin. Aceasta este destinată activităților catehetice și duhovnicești ale preoților din Huedin și ale profesorilor de religie. Capela a fost sfințită la data de 17 octombrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Urcuş spre Înviere la Zalău

Urcuş spre Înviere la Zalău

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în perioada 25-28 aprilie  au avut loc în municipiul Zalău şi oraşul Jibou ample acţiuni filantropice adresate unui număr de 75 de familii care se confruntă cu probleme cauzate de lipsurile...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cu începere de la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte...

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană. Slujba a început la ora 8:00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de...