Evenimentul traditional „Parfum de Cluj” la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH)

de | iun. 7, 2024

Iubitorii de trandafiri sunt așteptați la „Parfum de Cluj”, în 8 iunie, la Stațiunea de Cercetări Horticole a USAMV Cluj-Napoca. La vânzare vor fi cireșe, legume, trandafiri din colecție și vinuri.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, împreună cu Asociaţia Amicii Rozelor din România, lansează invitaţia către iubitorii de trandafiri la evenimentul traditional „Parfum de Cluj”, care va avea loc în acest an sâmbătă, 8 iunie, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH), care găzduiește colecția de sute de soiuri de trandafiri.

Colecția îngrijită de specialiștii stațiunii este o oază de frumuseţe, vizitată cu ocazia acestui eveniment de mii de pasionați din Cluj-Napoca și întreaga țară. Aceștia pot admira 320 de soiuri de trandafiri, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire.

„Activitatea principală la specia Rosa este ameliorarea în scopul diversificării sortimentului. Soiurile de trandafir omologate la SCH (48) sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare, fiind prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia. Explozia de culori, de forme și de parfum ale soiurilor și hibrizilor din colecție și din câmpurile experimentale ale stațiunii sunt o încântare pentru ochi și suflet, ne bucură de fiecare data. Alături de Asociația Amicii Rozelor din România, invităm toți iubitorii de frumos să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a declarat CS III Drd. Gabriela Roman, care se ocupă de colecția de trandafiri a SCH.

Asociația Amicii Rozelor din România, cu USAMV Cluj-Napoca membru fondator, este înființată de specialiști și de iubitori ai trandafirilor, în anul 1990, fiind afiliată la Societatea Mondială de Roze (WRF). Principalul scop al asociației este promovarea culturii trandafirului, iar agenda sa include în acest sens organizarea de conferințe și demonstrații practice, participarea la evenimente similare din UE și la Congrese WRF. De două ori pe an, asociația publică Revista Rosarium, prin intermediul căreia ajung la cei peste 600 de membri cunoștințe profesionale de interes.

La „Parfum de Cluj”, vizitatorii vor avea acces din str. Horticultorilor nr. 5, iar programul evenimentului este între orele 10.00 – 20.00, interval în care, la fel ca în fiecare an, specialiștii stațiunii noastre vor răspunde întrebărilor privind cultivarea și întreținerea trandafirilor, vor oferi tururi ghidate și vor prezenta cele câteva zeci de soiuri create la SCH de-a lungul timpului.

De asemenea, va fi amenajat un stand cu produse proprii ale stațiunii USAMV Cluj-Napoca – cireșe proaspete, legume, tradafiri la fir din colecție și alte flori, precum și vinuri albe de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior, a universității. Tot acolo, Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală își va prezenta oferta educațională pentru admiterea din 2024, iar firma Makita va avea un stand de prezentare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Arhiva | Societate
Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024

Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni, iunie – iulie a examenului național de bacalaureat 2024, sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfășura potrivit următorului calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competențelor...

Primele spectacole ale lunii iunie la Teatrul de Păpuși „Puck”

Primele spectacole ale lunii iunie la Teatrul de Păpuși „Puck”

Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă în weekend pe copii, părinți și bunici la spectacolele  „A tornyocska”/„Turnuleţul”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó (sâmbătă, 8 iunie, de la ora 11) și „Rățușca cea urâtă”, în regia Ibolyei Varga...

Festivalul Alimentului, la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, în 7 iunie 2024, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campus, a XI-a ediție a Festivalului Alimentului, eveniment ce aduce în prim-plan talentele și abilitățile...