Fântână nesecată de înțelepciune și mângâiere

Acum 80 de ani, pe 29 iunie 1936, avea loc la Cluj-Napoca instalarea în scaunul vlădicesc a episcopului cărturar, mai târziu Mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan. Istoricii ne-au lăsat multe și importante amănunte legate de păstorirea, timp de 21 de ani la Cluj, a acestui titrat ierarh, membru al Academiei Române, atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele.

Și, dacă în vremurile bune, mânuitor dibaci al limbii noastre fiind, a scris lucruri de folos, faptul că, în vremurile triste ale cedării Ardealului de Nord s-a preocupat de o lucrare de mare importanță, îl onorează. Este vorba de diortosirea și tipărirea la Cluj a Noului Testament. El apărea în anul 1942, iar nota lămuritoare tipărită la sfârșitul cărții o semnează Episcopul Nicolae Colan la praznicul Floriilor.

Zilele pe care le trăiau creștinii erau „de cumplită viforniță”, și, în astfel de vremuri, căutau „cuvântul dumnezeiesc cu mai multă sete decât în zilele de pace binecuvântată”. Este știut faptul că în Ardealul cedat au rămas doar doi ierarhi români: Episcopul ortodox Nicolae Colan și Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu.

Referindu-se la textul Noului Testament, îl numea „nesecată fântână de înțelepciune și mângâiere”. Dacă în primul moment se gândea să tipărească Noul Testament al Sfântului Andrei Șaguna, transliterat cu literă latină, până la urmă s-a hotărât la o diortosire nouă, pe care a pus-o la îndemâna credincioșilor. S-a folosit de versiunile anterioare românești, dar și unele străine, ale Noului Testament, mergând, când a fost cazul, la originalul grecesc.

Și pentru vremurile noastre Scriptura rămâne „o nesecată fântână de înțelepciune și mângâiere”. Chiar dacă lumea se secularizează, Domnul Hristos e singura noastră șansă, iar lecturarea zilnică a unui capitol sau două din Noul Testament este salutară pentru viața noastră spirituală.

Nicolae Colan, pentru calitățile sale intelectuale, un an de zile a fost și Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor. Și lucrul acesta se petrecea, ținându-se cont de rolul educativ pe care îl avea Biserica. Și fără să vrei îți vine în minte o realitate contemporană tristă: tendința unor forțe oculte de a elimina Religia din învățământ. Noi știm că rolul educației religioase este unul extraordinar și, pe deasupra, știind că în vremea comunismului totalitar s-a eliminat orice preocupare religioasă din școală, prin bruma de cunoștințe pe care o oferim copiilor, readucem, oarecum, lucrurile la normal.

Apoi nu trebuie să uităm că în 1942, când devenea membru al Academiei Române, lua locul marelui diplomat Nicolae Titulescu. Discursul de recepție a fost unul sugestiv: „Biserica neamului și unitatea limbii românești”. Unitatea de limbă și de neam a cultivat-o Biserica întotdeauna și o cultivă și acum. Numai că acum nu unitatea, ci diversitatea și pluralismul sunt în vogă. Suntem convinși că trebuie să-i iubim pe toți oamenii de sub soare, de orice orientare lingvistică sau religioasă ar fi, dar, în același timp, „trebuie să luptăm pentru credința dată sfinților, odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3).

Trebuie să menționăm că Părintele Profesor univ. dr. Alexandru Moraru i-a dedicat vlădicăi Nicolae Colan o monografie completă și voluminoasă, apărută la Cluj în 1989, intitulată „La răscruce de vremi, o viață de om: Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului 1936-1957”.

Am încercat să-i facem un mic medalion înaintașului nostru Nicolae Colan. N-am rezumat exhaustiv activitatea lui, dar, ce mi s-a părut mai important, dragostea față de Cuvântul lui Dumnezeu, am subliniat-o. Și, în același timp, la această aniversare rotundă ne răsună în urechi îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viață și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului