Feluritele forme ale „gârbovirii”

de Eseu

Text și context

Plasată în cel de-al treisprezecelea capitol al relatării Sfântului Luca, pericopa evanghelică de astăzi vine să ne vorbească despre o tămăduire aparte. Înainte de a purcede înspre aceasta, autorul ne prezintă un Hristos ușor mânios, care vorbește despre necesitatea pocăinței. Conștient că, în contextul acela, ea era o virtute extrem de necesară, Îl arată pe Învățător vorbind despre dânsa, pe baza unor exemple concrete. Ba mai mult, oferă și o pildă, tot cu un smochin, cum o făcuse și cu alte ocazii. În cadrul povestirii, arată că mai există încă speranță pentru cei ce se vor decide să facă penitență pentru faptele lor rele. Că nu e totul pierdut.

Apoi, narațiunea, vine parcă să schimbe brusc cadrele temporale și spațiale. Iisus nu mai este prezentat ca vorbind mulțimilor în câmp deschis, ci în sinagogă, sâmbăta. În postura învățătorului de Lege. Dar nu orice fel de tâlcuitor, ci Cel care cunoaște la superlativ cele despre care vorbește. Aici va avea loc minunea aflată în centrul relatării. Una cu un mesaj aparte. Între ascultători, care de bună seamă nu erau puțini, se găsea o femeie măcinată de o puternică suferință. Era gârbovă de optsprezece ani. În toată această vreme, făcuse de bună seamă pocăință pentru păcatele care îi aduseseră neputința. Altminteri, în aceasta constă legătura dintre cele spuse în debutul capitolului și minunea de acum. Câtă vreme exista părere de rău pentru păcate, exista și vindecare. E un mesaj puternic, acesta. Hristos ține să se folosească de exemple concrete atunci când îl ilustrează, pentru a motiva poporul.

A privi în sus

Ceea ce vă voi spune acum, ați mai auzit cu siguranță. „Ho anthropos”, căci așa se zice omului în limba greacă,se tâlcuiește drept „cel care privește în sus”. Definiția poporului de filosofi vine să prezinte făptura umană prin intermediul unei calități interesante: aceea de a scruta înălțimile. Conform acestei percepții, boala venise să o degreveze pe cea în cauză de o calitate definitorie. Hristos va fi cel care îi va restutui acest drept. O va face să poată din nou să privească înspre Dumnezeu și să se bucure de seninul cerului, care-i va vorbi despre măreția Creatorului Său. Nu oricum și nu oricând. Sâmbătă, în sinagogă, în văzul întregii comunității.

Spre deosebire de alte situații, în care beneficiarii unei minuni Îl abordează pe tămăduitor într-o formă sau alta, femeia în cauză nu o face. Ea este cea chemată la vindecare. Fără să o ceară. În atâția ani, avusese răgazul să se resemneze cu suferința ei. Așa cum se resemnează boii cu jugul, sau privighetoarea cu colivia. E posibil să se fi gândit chiar la cele ce le trăia, ca la un firesc al vieții. Cel mai probabil, își aducea aminte de infirmitatea ei, doar atunci când alții veneau s-o caine, să-i amintească de aceasta. Și Hristos îi amintește că e în suferință. Dar nu cum o fac ceilalți. Nu o compătimește. Nu învârte cuțitul în rană. Nu-i promite lucruri irealizabile. Face ceva extrem de pragmatic. Evanghelistul, atent, consemnează: „și Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu”. Domnul îi dă liber să privească în sus. Să-L caute pe Dumnezeu. Nu doar în ceruri, ci și în cei din jur. Orizontul nu se mai limitează de-acum doar la puținul spațiu pe care-l putea cuprinde cu privirea din pricina diformității. E din nou ce-a fost odată! Ne putem închipui uimirea și bucuria bietei femei!

A te vindeca în ziua sâmbetei

Pus pe fapte mari, Mântuitorul irită. Intră, aparent, în disonanță cu litera Legii. E sabat, iar evreilor le este cât se poate de clar ce pot și ce nu pot face în această zi. Sunt mai multe lucrurile pe care nu au voie să le îndeplinească, decât cele îngăduite. Dar cele pe care le fac, le produc bucurie. În ziua aceasta sunt chemați să se roage, să mănânce și să se odihnească. Cam atât. Și respectă cu sfințenie aceste prescripții. Cum să nu o facă, când ele sunt atât de benefice și de plăcute. Mentalul colectiv a păstrat, de exemplu, în Transilvania, de pe vremea când aici trăiau comunități destul de numeroase de evrei, o situație des întâlnită. Iarna, când era frig, evreii practicanți pregăteau de vinerea lemnele în sobă, cremenele și toate cele. Dar focul îl făcea un copil al creștinilor din vecini, pe care-l plăteau pentru aceasta. Dincolo de formalismul ei, această practică vine să vorbească despre fervoarea cu care țineau la aspectele de religiozitate. Dacă asta se întâmpla la aproape două milenii de la momentul pe care-l avem în vedere, ne putem lesne închipui cum era atunci.

A vindeca pe cineva în ziua sâmbetei, însemna a munci. Nu oriunde, ci în sinagogă. Mai marele locașului e mânios de-a dreptul. Dar nu-și îngăduie luxul de-al înfrunta direct pe îndrăznețul tămăduitor. Pe principiul „bate șeaua, să-nțeleagă calul”, se leagă de beneficiara minunii: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!”, zice el pe un ton enervat.

„Fățarnicilor”!

Hristos înțelege apropo-ul. Are drept la replică și nu ezită să se folosească de el. Vine cu exemple practice. Își argumentează spusele, așa încât să nu lase loc îndoielii. „Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?”, le spune El. Denumirea nu-i măgulește deloc pe cei de față. Dar nu găsesc niciun argument solid înspre a-L combate. Mesajul e clar, accentul e bine pus.

Pocăința femeiii, pe care cel mai probabil vreun păcat o adusese, conform concepției vremii, în această stare, a găsit răsunet la Dumnezeu. Iar vindecarea se realizează într-un context special, ca să arate și altora cât de mult a meritat-o. Alea iacta est! Celor de față nu le rămâne decât să se mire și să se bucure de fapta minunată. Și mai e ceva: celor ce erau împotriva Lui, le rămâne rușinea neghiobiei.

Aspecte conclusive

Femeia gârbovă a fost, așadar, repusă în dreptul ei de om. Putea privi în sus. Și nu oricum, ci cu bucurie și recunoștință. În situația ei ne găsim cu certitudine mulți dintre noi, dacă nu chiar toți. Adesea, nu  problemele cu lombo-sciatica vin să ne apese. Cele cu cox-artroza sufletească. Păcatele. Ele sunt cele care ne împiedică să privim în sus. Ne îngustează orizontul și ne fac să ne pierdem perspectiva. Ne opresc, prin păcura întunecoasă ce-o presară peste ființa noastră, să ne bucurăm de zarea luminoasă a dezmierdării în lumina lui Dumnezeu. Asemenea celei tămăduite, și noi suntem chemați la îndreptare. Starea de pocăință, numită, deloc întâmplător, cu termenul pe care l-am folosit anterior, produce efecte sufletești nebănuite. Înalță sufletul din mocirla păcatului înspre slăvile celeste. Și da, precum sinagoga a fost pentru femeie locul vindecării, biserica, sfântul locaș, cu Tainele ce ni se oferă în dar, este locul în care suntem chemați și noi să primim tămăduire. Îndrăzniți! Apropiați-vă cu curaj și pocăință de altar. Veți vedea mâna lui Hristos ce se pogoară cu blândețe peste creștetele voastre, binecuvântându-vă! Și de-ndată ce veți lepăda fățărnicia, acea nefericită plagă sufletească, veți găsi și leacul mult râvnit. Iar bucuria va fi deplină!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Feluritele forme ale „gârbovirii”
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

S-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, l-au botezat cu numele de Constantin. După ce a urmat cursurile şcolii...

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei. Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi care nu a...

Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Cuvintele lui Isus Fiul lui Sirah vin dintr-o lume în care sănătatea, boala, viața și moartea, pacientul și medicul, omul și natura sunt vă zuțe într-o strânsă legătură: „Doctorului, pentru slujba lui, dă-i cinstirea ce i se cuvine,/ căci, și pe el, Domnul L-a făcut./...