Feluritele încredințări ale Învierii

de | mai 8, 2021 | Eseu

Aspecte introductive

Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie potențat nițel, au parte de întrevederi pline de har. Precum în alte ocazii, unora Dumnezeu li se revelează prin prezență, în vreme ce altora, absența Lui le slujește drept încredințare.

Maria Magdalena e cea care are parte de o dublă descoperire. Inițial gustă din mireasma Învierii când, speriată, descoperă mormântul gol. Vine la Petru și la Ioan și îi face părtașii unei vești de a cărei notă binefăcătoare nu era încă întru totul încredințată. E speriată că cineva a furat prețiosul trup. Datorită spaimei ei femeiești, una care e altminteri firească, Petru și Ioan ajung și ei să se încredințeze că mormântul nu mai găzduia un cadavru. Intrarea în mormânt a celui din urmă e urmată de o frumoasă constatare. O face însuși autorul relatării, Ioan: „Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut”. Întrucât vorbește despre sine, textul e unul autobiografic, cu valoare testimonială.

Pe femeia convertită de adineauri, absența nu o convinge însă întru totul. Rămâne pe buza mormântului, plângând. Îngerii care i se arată încearcă să o liniștească. Apoi, însuși Înviatul îi oferă o întrevedere. Un prime-time. Plină de bucurie, ar vrea să-L strângă în brațe. Din motive ce nu ne sunt întru totul cunoscute, nu i se permite o astfel de manifestare cu caracter afectiv. Întrunirea aduce însă cu sine și încredințarea unei misiuni. Hristos o transformă într-un Apostol pentru ceilalți din ceată: „Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”, îi spune Domnul.

Toma și întâlnirea cu Înviatul

Ioan oferă apoi o frumoasă descriere a unei revelații aparte. De la întâlnirea cu Apostolii lipsește un personaj special. Unul căruia istoria i-a atribuit calitatea de patron al științei. E drept, mai târziu și într-un Apus aflat în plin proces de secularizare. Ați ghicit, despre Toma este vorba. Asemenea Magdalenei, își va exprima și el îndoiala și va cere dovezi suplimentare. Pus față în față cu Cel ce a răsărit lumina din tenebrele mormântului, își pierde parcă din îndrăzneala de odinioară. Nu pentru că Domnul îl intimidează. Căci, în ciuda măreției Sale, Divinul e îngăduitor. Copleșește prin iubire, nu prin frică. De aceea, apostolul ne-încredințat, e de-a dreptul topit de atenția de care îl învrednicește Hristos. Oferă o mărturie frumoasă, în cuvinte ce vor deveni apoi parte a ritului doxologic al Bisericii: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Gâtuit probabil și cine știe, poate și bâlbâindu-se, el reușește să exprime în cuvinte puține deopotrivă starea de uimire și bucuria. Și în același timp, se pocăiește pentru fărâma de îndoială ce i-a inundat făptura. Va deveni apoi un zelos propovăduitor, ce va încreștina, conform tradiției, coastele Malabarului.

Hristos însuși ține să aprecieze cuvintele sale: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”! În același timp, înscrie în categoria fericiților pe toți cei care, fără a avea privilegiul unei întâlniri cu caracter extraordinar, nu s-au îndoit de realitatea Învierii.

În loc de concluzii

Partea din urmă a cuvintelor pe care Domnul le adresează Apostolului îndrăzneț ne este dedicată nouă. Creștinilor care, de milenii, trăim cu statornica credință a Învierii, fără a cere să pipăim cu degetele trupești, ci cu cele ale inimilor noastre, rănile Lui. Nu pentru a ne convinge de realitatea faptului minunat, căci nu avem îndoieli în această privință, ci pentru a pătrunde mai bine în profunzimea unor binecuvântate sensuri. Până să ajungem însă să ne regăsim în aceste cuvinte, avem cale lungă de parcurs. Cu mormântul gol ne întâlnim zi de zi în Sfântul locaș. Iar cu Cel Înviat, suntem chemați să avem o relație specială. Nu ni se oferă doar privilegiul pipăitului, ci cel al unei întâlniri sinestezice. Gustându-L pe Înviat, suntem poftiți a-L sălășlui în inimile noastre. Nu a-L primi într-o pasageră ospeție, ci a-L transforma într-un locatar permanent. Dar, ca să se sălășluiască Domnul, e nevoie să ne păstrăm curată „odaia” sufletului. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Feluritele încredințări ale Învierii
Feluritele încredințări ale Învierii
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).
Mai multe din Eseu
Crucea – stindardul vieții | PS Benedict Bistrițeanul

Crucea – stindardul vieții | PS Benedict Bistrițeanul

În calendarul bisericesc, luna septembrie, prin excelență, se evidențiază prin omagierea Crucii Domnului Hristos, „nebunie”, pentru cei ce nu cred, „putere a lui Dumnezeu”, pentru cei credincioși (1 Corinteni 1,18), și, mai ales, semnul mântuirii în Hristos....