Festivalul „Colind din suflet de copil”, la a șaptea ediție

de | dec. 11, 2019

Cea de-a VII-a ediție a evenimentului „Colind din suflet de copil” a avut loc marți,  10 decembrie 2019, la Dej. Concertul s-a desfășurat, cu începere de la ora 17:00, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Dej I.

La acest eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și un număr mare de copii, părinți și bunici.

Copilașii noștri nu fac altceva decât să laude pe Domnul Iisus Hristos care vine în lume, să se nască și să crească, să ne mântuiască. În sufletul nostru, al oamenilor credincioși, este prezent Domnul Hristos. În perioada aceasta tot creștinul se pregătește să-l primească în sufletul lui pe Domnul Iisus Hristos. Postim, ne facem mai buni, ne spovedim, facem daruri celor săraci, și astfel Domnul Hristos vine în sufletul nostru, le-a spus cetelor de colindători Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Acest eveniment, cultural-religios, a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej și Școlile Gimnaziale din cuprinsul teritorial al Protopopiatului Dej. Au participat peste 200 de colindători, pregătiți și însoțiți  de profesorii de religie, de alte cadre didactice, precum și de conducătorii Instituțiilor de Învățământ.

Doresc să mulțumesc tuturor: Bunului Dumnezeu, Părintelui Mitropolit Andrei, care a acceptat cu bucurie invitația de a fi în mijlocul nostru în această seară, reprezentanților Radio Renașterea, preoților din Dej, profesorilor care s-au implicat pentru reușita acestui eveniment, părinților și în mod deosebit copiilor, care prin glasurile lor îngerești ne-au adus vestea cea bună a venirii Domnului Hristos. Părinții și profesorii se ocupă zilnic de educația și formarea copiilor pentru viață, iar în seara aceasta am văzut cu toții roadele muncii lor. ,,Omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil” (Pitagora), a subliniat părintele Ioan Buftea, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Dej.

Prin implicarea parohiilor din Municipiul Dej toți colindătorii au primit daruri, care au fost împărțite de către voluntarii de la Liga Tinerilor Creștini din Dej.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferinţa „Lumina Celui Nevăzut” la Cluj-Napoca

Conferinţa „Lumina Celui Nevăzut” la Cluj-Napoca

În a doua săptămână din postul Naşterii Domnului, joi, 24 noiembrie,  ASCOR Cluj l-a invitat la tradiţionalele „Seri duhovniceşti”, pe diaconul prof. dr. Sorin Mihalache din Iaşi, care se va întâlni cu studenţii clujeni. Astfel, de la ora 18:00, invitatul va participa...

Mihai Viteazul, un român și un creștin adevărat

Mihai Viteazul, un român și un creștin adevărat

Un seminar de istorie, ce a adus în prim plan personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, unul dintre apărătorii creștinătății, a fost organizat marți, 22 noiembrie 2016, la Bistrița, sub egida Arhiepiscopiei Clujului, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și...

,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, prăznuită la Gherla

,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, prăznuită la Gherla

Luni, 21 octombrie 2016, la Parohia ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică" din orașul Gherla,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, alături de un numeros sobor de preoți,  a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului. De...

Liturghie arhierească în Parohia Bocșița

Liturghie arhierească în Parohia Bocșița

Luni, 21 noiembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte...