Festivalul fructelor de pădure, la Valea Ierii

de | sept. 14, 2022 | Societate

Iubitorii de natură, cultură și produse tradiționale sunt așteptați duminică, 18 septembrie 2022, la Valea Ierii, acolo unde, în cadrul Zilei comunei va avea loc și prima ediție a Festivalului fructelor de pădure. Acesta va cuprinde o gamă variată de evenimente, atât gastronomice, cât și culturale. Cei prezenți vor avea ocazia să vadă priceperea gospodinelor din zonă, care știu să transforme fructele de pădure în adevărate delicii, iar turiștii vor putea degusta și cumpăra cele mai bune dulcețuri, siropuri, băuturi și prăjituri, obținute din fructele culese din flora spontană.

Manifestarea, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Valea Ierii, va debuta la ora 12:30, pe stadionul comunal.

Aici vor fi amplasate standurile producătorilor locali, de unde vor putea fi achiziționate fructe de pădure de sezon, dar și produse gastronomice, realizate după reţete vechi: siropuri, gemuri, dulceţuri. Producătorii vor aduce spre vânzare ciuperci, miere de albine și băuturi: afinată, murată sau pălincă de afine.

Cei prezenți se vor putea bucura și de un spectacol folcloric, susținut de Adelina Boita, Adrian Socaciu, Grupul de copii „Muguri de folclor”, coordonator prof. Alexandru Filip, Mariana Morcan și Soții Valeria și Traian Ilea. Acompanimentul va fi asigurat de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș.

Pe scenă va urca și trupa de muzică ușoară Alma Band.

Festivalul fructelor de pădure, la Valea Ierii

Valea Ierii este una dintre cele mai sălbatice și bine conservate arii din zona Munţilor Apuseni. Cu peisaje impresionante, pajişti naturale, păduri de foioase, conifere şi de amestec, aici creşte şi o plantă rară, arnica. Frumuseţea peisajului şi importanţa păstrării pădurii pe versanţii cu pante foarte mari, cumulate cu valoarea fondului cinegetic, au dus la declararea zonei Valea Ierii ca sit de interes comunitar, ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000.

 

 

Ultimele articole

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor prezenta la finalul săptămânii două spectacole cu magie, aventuri și învățăminte de viață. Este vorba de „Palkó és Panna”/„Palkó si Panna” (sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11) și de „Croitorașul cel isteț”...

Mai multe din Societate
ZILELE  RECOLTEI 2022, eveniment de 10

ZILELE RECOLTEI 2022, eveniment de 10

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, organizează Zilele Recoltei, ediția 2022. Evenimentul va avea loc în zona Cluj Arena – Parcul Stadion, în perioada 16 - 18 septembrie 2022, între orele 8.00 - 21.00....

Sărbătoarea Portului Popular la Gădălin- pledoarie pentru tradiții

Sărbătoarea Portului Popular la Gădălin- pledoarie pentru tradiții

Evenimentul a debutat în Biserica ortodoxă din localitate, cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și a continuat pe scena aflată în vecinătatea Căminului Cultural. Prilej de a redescoperi minunatele tradiții românești și de a admira bogăția inestimabilă a...