FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU STUDENȚESC „ZILELE IMAGO”

de | oct. 13, 2023

Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Trupa de Teatru IMAGO a instituției Casei de Cultură organizează în perioada 17 – 19 octombrie 2023 cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Studențesc ”Zilele Imago”.

Ediția din acest an are loc în cadrul unui concept mai larg, lansat de instituția noastră, și anume, AUTUMNALIA STUDENȚEASCĂ, sub emblema căruia vor avea loc mai multe și variate evenimente cultural-artistice organizate în colaborare cu alte instituții clujene de educație și cultură. Pentru prima dată, Festivalul are caracter internațional și reunește trupe din Italia și Germania.

Evenimentul reunește dintre cele mai valoroase trupe de teatru la nivel național, dar și european, tineri extrem de talentați, studenți pasionați de teatru, artiști amatori sau profesioniști, regizori la început de drum sau cu o carieră artistică consacrată, coregrafi și dansatori din Italia, Germania și România.

În cadrul Festivalului, un loc aparte îl va avea workshop-ul susținut de argentianianul Matías Barreto, profesor universitar și cercetător în New Media Arts (Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională Tehnologică, din Buenos Aires, Argentina). http://matiasbarreto.ar/2023/09/11/ai-tools/

Workshop-ul „Inteligența artificială pentru artiști, designeri și industrii creative

Atelierul explorează modul în care inteligența artificială poate îmbogăți practicile creative cu instrumente de învățare automată axate pe imagini, mișcare și sunet” se adresează tinerilor și studenților din mediul universitar clujean și va fi susținut pe parcursul a două zile, în reprize de 2 ore de laborator intensiv, Miercuri și Joi, de la ora 11.00 la ora 13.00, în Sala 32 de la etajul al III-lea, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”.

Noutatea acestei ediții o reprezintă trupele invitate din străinătate, cu un repertoriu deosebit, două dintre ele vor juca piese adaptate după William Shakespeare. De asemenea, Trupa Șapte din Cluj-Napoca va juca pe scena Festivalului Internațional de Teatru Studențesc „Zilele Imago” un spectacol original, despre realitatea virtuală, un subiect mai mult decât actual.

Înființată încă din anul 2003, Trupa Șapte a câștigat Marele Premiu la Histrioniada Liceenilor, ediția 2023, care a avut loc la începutul lunii septembrie și care a avut înscrise trupe de teatru din toată țara.

Flavius MILĂȘAN, directorul Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca:

”Ne bucurăm că această a noua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Studențesc ”Zilele Imago” se va contura drept un schimb intercultural autentic la nivel național și european, un dialog teatral original ce va oferi participanților șansa să facă schimb de bune practici în domeniul artelor spectacolului, să-și promoveze creațiile artistice originale, jucate în premieră pe scena instituției noastre. Ne bucurăm să le oferim acel spațiu de joc și context cultural în care tinerii să-și pună în valoare talentul interpretativ și invităm cu acest prilej, publicul clujean, să le fie aproape și să-i susțină!”

Festivalul Internațional de Teatru Studențesc ”Zilele Imago”, Ediția a IX-a este organizat de Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, trupa Teatrul Imago, în colaborare cu Asociația Grupul Skepsis, Alba-Iulia.

Evenimentul face parte din Calendarul de acțiuni culturale ale Casei de Cultură a Studenților  „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca aprobat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru anul în curs.

Program:

Marți, 17 octombrie

Ora 19.00, Studio Imago

Trupa Italia „Il Luogo In Buio”, spectacol Hamlet – About the impossibility, Tragicomedie, autor Shakespeare adaptare de Cristian Izzo

Miercuri, 18 octombrie

Orele 11.00 – 13.00, Sala 32, Etajul al III-lea, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”

Workshop susținut de Dl. Matías Barreto, profesor universitar și cercetător în New Media Arts (Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională Tehnologică, din Buenos Aires, Argentina).

Dl. Barreto colaborează cu Guvernul orașului Buenos Aires ca specialist în educație digitală. Are, de asemenea, privilegiul de a lucra cu diverse organizații, atât publice (Institutul Cultural și Consiliul Teatrului Provincial) cât și private (MediaLab al Centrului Cultural al Spaniei din Buenos Aires, Galeria Nube Baja), unde oferă cursuri în Noile Tehnologii pentru artiști, designeri și industrii creative. Domeniile de interes ale domniei sale se învârt în jurul morfogenezei și creației artistice ca rezultat al colaborărilor dintre artiști, artefacte tehnologice și sisteme de reguli și artefacte. Are o pregătire diversă în Științe ale comunicării (UBA), New Media Arts și Interactivitate (UNA, UNTREF), desen și pictură (UTDT), iar în prezent urmează un master în Practici artistice contemporane (UNSAM). Este specializat în proiectarea și crearea de medii interactive care integrează noi media, lumină, cod creativ și materiale tradiționale.

Pasionat de împărtășirea experiențelor de învățare, este implicat în crearea de laboratoare de producție pentru a explora intersecția artei și tehnologiei.

Ora 19.00, Studio Imago

Trupa Germania THAG THEATER, Spectacol La voix humaine or Love‘s left-overs, Dramă cu un singur act, adaptare după Jean Cocteau,

Ora 20.00, Studio Imago

Trupa Italia „Tavole de Palcoscenico”, Spectacol Visul unei nopți de vară, Tragicomedie, Shakespeare

Joi, 19 octombrie

Orele 11.00 – 13.00, Sala 32, Etajul al III-lea, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”

Workshop susținut de Dl. Matías Barreto, profesor universitar și cercetător în New Media Arts (Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională Tehnologică, din Buenos Aires, Argentina).

Ora 19.00, Studio Imago

Spectacol trupa Italia „Il Luogo In Buio”, Spectacol Comedianți în timpul Ciumei! o poveste veche, recurentă., un spectacol Commedia dell’arte de Cristian Izzo

Ora 20.00, Studio Imago

Trupa „Șapte”, Cluj-Napoca, Spectacol White Room, regia și scenografia: Mădălina Dumitrache

Organizatori: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația Grupul Skepsis, Alba-Iulia.

Vă așteptăm cu drag!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Arhiva | Societate
Dublă lansare de carte la Memorialul de la Gherla

Dublă lansare de carte la Memorialul de la Gherla

Memorialul Gherla vă invită duminică, 21 aprilie 2024, de la ora 12.30 la o dublă lansare de carte: „Cântecul pietrei” și „Pe drumul închisorii”. Amândouă volumele sunt dedicate memoriei părintelui Nicolae Bordașiu. Primul volum este de poezie, „Cântecul Pietrei”,...