Festivitatea de Absolvire a Școlii Postliceale Sanitare „Christiana” din Cluj-Napoca

de | iul. 13, 2021 | Societate

Vineri, 9 iulie 2021, a avut loc  Festivitatea de Absolvire a promoţiei 2020-2021 de la Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Cluj-Napoca. Evenimentul a debutat la ora 13, pe scena Cinematografului Mărăști, în prezența cadrelor didactice, a abosolvenților și a familiilor acestora. În cuvântul său, directorul instituției de învățământ, profesor Ana Gorgan, a apreciat munca și devotamentul celor 78 de elevi de la specializarea Asistent Medical Generalist, evidențiind efortul depus atât de elevi cât și de profesori în acest ultim an afectat de pandemie.

În cadrul festivității absolvenții au rostit jurământul de credinţă al asistenților,  urmat momentul de predare a cheii când reprezentanții anului III, în frunte cu părintele Ane Dragoș Constantin de la Parohia Coasta, Protopopiatul Cluj I absolvent în aceasta promoție, au înmânat cheia colegilor mai mici cu un an, care și-au asumat public responsabilitatea de a contribui, prin rezultatele lor, la menținerea prestigiului școlii.

Festivitatea de Absolvire a Școlii Postliceale Sanitare „Christiana” din Cluj-Napoca

Momentele frumoase din cei trei ani de studiu au fost rememorate de șeful de promoție care a mulțumit tuturor profesorilor care au contribuit la dezvoltarea și formarea acestei generații de absolvenți. Ceremonia s-a încheiat cu strigarea catalogului şi cu momentul mult aşteptat în care viitorii asistenți medicali au fost declaraţi absolvenţi.

Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Cluj-Napoca este o unitate privată de învățământ, înființată în anul 1992, la inițiativa Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana” – filiala Cluj, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului. Școala este acreditată și formează cadre medicale cu specializarea asistent medical generalist cu rezultate deosebite atât din punct de vedere didactic cât și al integrării în munca a absolveților, având în prezent înscriși 246 de elvi.

Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana” – filiala Cluj a fost printre primele asociaţii înfiinţate de Biserica Ortodoxă Română, în anul 1991, ca filială a Asociaţiei „Christiana” Bucureşti. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a integrat organizaţia în departamentul de asistenţă socială şi misiune al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Asociaţia ,,Christiana”este o asociaţie filantropică având ca misiune îngrijirea bolnavilor şi acordarea de asistenţă socială persoanelor aflate în situaţie de risc social, indiferent de apartenenţa lor religioasă, etnică, socială sau de orice alte criterii asemănătoare cu o experienţă de aproximativ 26 ani în derularea proiectelor sociale.

 

 

Ultimele articole

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Clujenii de toate vârstele sunt așteptați în această perioadă la ultimele reprezentații și evenimente ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba atât de spectacole de final de săptămână, cât și de Muzeul Păpușilor, aflat la cea...

Mai multe din Societate
Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca (AUDIO)

Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca (AUDIO)

*Cu tine-aduci atâtea nestemate Din îngropatul vremilor tezaur, Şi amintirea-n ţara ei mă poartă, Cu pas încet, în carul ei de aur..* (Dascălul, Octavian Goga) Colegiului Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca este instituția de învățământ cu o tradiție de...

Preot de caritate sau Caritatea, în haine de preot

Preot de caritate sau Caritatea, în haine de preot

Spre deosebire de o parohie, unde credincioșii sunt cei care vin la biserica în care slujește preotul paroh, într-un spital, preotul de caritate este cel care vine el, singur, în întâmpinarea nevoilor credincioșilor. Alături de medicii care se ocupă de sănătatea...