Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” și-a desemnat bursierii

de | nov. 19, 2019 | Actualitatea religioasă

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” i-a desemnat pe câştigătorii celor 34 de burse pentru elevii de liceu, studenţi, masteranzi şi doctoranzi.

Pentru acestea şi-au depus dosarul aproape 60 de candidați din toată țara, transmite biroul de presă al Mitropoliei Clujului. Masteranzii şi doctoranzii care au candidat pentru bursele scoase la concurs au prezentat un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară, din domeniile propuse: teologia şi interpretarea ştiinţelor, teologia şi bioetica, teologia şi mediul înconjurător, teologia şi artele, teologia şi lumea.

„Pentru a stabili o ierarhie care să reflecte obiectiv şi transparent atât performanțele şcolare, cât şi profilul social şi familial al fiecărui candidat, evaluarea dosarelor elevilor de liceu şi ale studenților s-a făcut pe baza unei grile de punctaj, în timp ce proiectele de cercetare ale masteranzilor şi doctoranzilor au fost evaluate şi notate de o comisie de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca”, a precizat administratorul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, părintele Bogdan Ivanov.

Fondul alocat pentru bursele din acest an şcolar şi universitar se ridică la suma de 103.200 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 363 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 932.700 lei. Lista  bursierilor poate fi consultată  pe site-ul Fundației.

„Bursele pentru elevi, în cuantum de 300 de lei lunar, studenţi şi masteranzi, în cuantum de 400 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 500 de lei lunar şi se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu data de 15 noiembrie 2019”, conform celor precizate de pr. Bogdan Ivanov, administrator al Fundaţiei, şi economistul Sorin Câlea, contabilul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”.

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, înfiinţată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi dar lipsiţi de posibilităţi, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinţei fondatorului ei.

Ultimele articole

17 octombrie – Sfântul Proroc Osea

17 octombrie – Sfântul Proroc Osea

Misiunea profetică a a lui Oseea, fiul lui Beeri din seminția lui Isahar, s-a desfășurat în regatul Israel în timpul regelui Ieroboam al II-lea și a urmașilor lui, precum și în regatul Iuda în timpul regilor Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechie (790-725 î. Hr.), fiind...

Așezământ pentru orfani, construit de Biserică în Bistrița-Năsăud

Așezământ pentru orfani, construit de Biserică în Bistrița-Năsăud

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, va pune, joi 24 septembrie, piatra de temelie a așezământului pentru copii orfani „Sfântul Siluan Athonitul”. Acesta va fi construit în localitatea Dorolea, din comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud, și va...

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca are un nou duhovnic

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca are un nou duhovnic

În sâmbăta după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al...