George Uscătescu – filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român

Filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român, membru de onoare din străinătate al Academiei Române de la 10 septembrie 1991. Acesta a fost George Uscătescu.

S-a născut la data de 5 mai 1919, în localitatea Curteana Creţeşti, care aparţine oraşului Târgu Cărbuneşti. Părinţii săi au fost învăţători, care i-au fost dascăli în şcoala primară pe care a urmat-o în satul său. A urmat, apoi, Liceul „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, iar în anul 1937 a devenit student al Facultăţii de Litere, Filosofie şi Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. „Remarcându-se ca un student de excepţie, a fost apreciat de profesorul universitar Nicolae Iorga, savant de renume mondial, care, în anul 1940, în timp ce era student în anul III, l-a propus pentru o bursă în Italia“, arată profesorul Vasile Bobocescu şi Alexandru Păsărin într-o lucrare publicată în volumul „Personalităţi gorjene de-a lungul istoriei“. Acolo a realizat cu strălucire trei doctorate: în filozofie, litere și drept. Datorită conjuncturii cauzate de grava conflagrație din acel timp din Europa, nu s-a mai întors în țară și s-a stabilit definitiv în Spania, care a devenit patria lui adoptivă.

A ajuns profesor universitar la Universitatea Complutense din Madrid, titular al catedrei de filozofie, a desfășurat o activitate enciclopedică, abordând subiecte de cultură, estetică, filozofie, de istorie, politologie etc. Operele lui sunt scrise în majoritate în spaniolă, dar și în limbile italiană, franceză, germană și traduse în engleză, portugheză, greacă. A fost profesor onorific al universităților din Roma, Buenos Aires, Strasbourg, Florența, Valencia, Veneția, Trieste, Palermo, Bologna.

A înființat Cercul de Studii «Destin» din Madrid care a tipărit revista Destin, pe care a condus-o timp de peste 20 de ani (1951-1972) și care a reprezentat un adevărat focar de cultură al exilului românesc, aici colaborând Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ștefan Lupașcu, Vintilă Horia, Valeriu (Bartolomeu) Anania, Nicu Caranica și alte personalități culturale românești. A predat, de asemenea, cursuri universitare la Barcelona, în Argentina și în Italia. George Uscătescu a fost președintele Societății Ibero-Americane de Filozofie și președintele Societății de Studii Umaniste „Giovanni Gentile” din Roma.

Opera sa, numărând peste 80 de cărți și sute de articole (foarte multe publicate în ziarul ABC din Madrid, unde colabora cu regularitate) . George Uscătescu a scris pe teme istorice, juridice şi politice, pe teme de filosofie, literatură şi artă, de istoria şi filosofia culturii şi chiar de teatrul contemporan. Lucrări importante au fost consacrate de George Uscătescu despre Seneca, Mavhiavelli, Francisco Guicciardini şi Erasmus, lucrare care a primit Premiul Naţional al Spaniei. De asemenea, cultura românească e nelipsită din opera lui George Uscătescu, care a făcut cunoscut în străinătate marile creaţii cultural-artistice, filosofice ale poporului român. A scris 12 lucrări despre cultura ţării sale, printre care se află şi volume dedicate poetului naţional Mihai Eminescu. Nici marele sculptor Constantin Brâncuşi, care s-a născut tot într-o comună gorjeană, i-a dedicat o serie de lucrări. George Uscătescu l-a cunoscut în timp ce era elev la Târgu Jiu pe genialul artist.

S-a întors în ţară, după evenimentele din decembrie 1989 şi a adus cu el 100 de cărţi de valoare, care au fost donate Bibliotecii Academiei Române.

S-a stins din viaţă la 11 iunie 1995 la Madrid.

 

Surse:

https://www.bibliotell.ro/vechiul/bibliografii/309-george-uscatescu.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Uscătescu

https://www.anticariatbazar.ro/autori/George_Uscatescu/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
George Uscătescu - filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român
Loading
/
Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, scenarist, romancier, dramaturg și gazetar  român, membru al Academiei Române. Fănuș Neagu s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila. După ce a studiat cinci ani în satul natal,...