Hram la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa

de | nov. 30, 2016

Marţi, 30 noiembrie 2016, de la ora 10,00, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, cu ocazia hramului. În jurul Arhiereului s-a orânduit un sobor de 29 de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de muzică bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diacon drd. Adrian Dobreanu.

La momentul pricesnei pentru morţi, a fost pomenit Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, trecut la cele veşnice în 30 octombrie 2016.

Deşi a fost o vreme foarte rece, cu temperaturi sub zero grade, biserica mănăstirii a fost arhiplină, unii dintre credincioşi urmărind Sfânta Liturghie de afară.

În cuvântul de învăţătură, P.S. Iustin a vorbit credincioşilor despre Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit Evanghelia în ţinutul Sciţia Minor, care este Dobrogea de azi.

Datorită faptului că a fost încreştinătorul locuitorilor de pe teritoriul ţării noastre şi, deci al românilor, poporul român născându-se popor creştin, Sfântul Apostol Andrei, primul dintre Apostoli chemat la propovăduire, a fost declarat ocrotitorul României, iar sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei din 30 noiembrie a fost hotărâtă în Parlament să fie sărbătoare naţională bisericească şi, în consecinţă, zi liberă.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiat parastasul pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian şi pentru Bogdan Rusu, fiul ctitorului mănăstirii, trecut în lumea celor drepţi la vârsta de 14 ani, în memoria căruia a fost ridicată mănăstirea.

După Parastasul de pomenire, P.S. Iustin Sigheteanul a făcut o rugăciune, în prezenţa familiei, la locul de veci al lui Bogdan.

Biserica Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa a fost ridicată începând cu anul 1996, piatra de temelie fiind pusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian în 15 noiembrie. Biserica este copie după bolniţa Mănăstirii Cozia şi a ieşit o bijuterie arhitecturală. Acum se află în faza de pictură şi va fi pregătită, la anul, pentru târnosire.

Andrei Fărcaş

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia Geaca, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...