Hramul bisericii din Ieud centru

de | mart. 28, 2023

Duminică, 26 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul celor peste 8.000 de credincioşi veniţi din Ieud şi de pe Valea Izei la hramul bisericii parohiale din Ieud centru, păstorită de Părintele Dinu Haraţiu Brici, unde a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, a binecuvântat o frumoasă cruce din lemn ridicată în curtea casei parohiale, a sfinţit noul lumânărar şi a rostit un larg cuvânt de învăţătură.

Hramul bisericii din Ieud centru „Am revenit în mijlocul credincioşilor din istorica Parohiei Ieud din Maramureşul Voievodal, unde hramurile bisericii aşezate sub ocrotirea praznicului Bunei Vestiri şi a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, sunt sărbători impresionante prin participarea credincioşilor şi prin frumuseţea portului, a evlaviei şi credinţei lor”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. „Biserica din Ieud, sfinţită în 1986, a cărei construţie s-a întins pe un deceniu şi a fost construită în plin comunism, a fost un act de mărturisire a credinţei atunci când s-a construit. Între timp, a suferit şi înnoiri şi înfrumuseţări, şi restaurări. Am sfinţit-o în 2019, prin reorganizarea Sfântului Altar şi aducerea ei la cerinţele actuale, cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în timpul păstoririi Părintelui Dinu Horaţiu Brici, care a urmat tatălui său, Părintele Alexandru, care şi el a păstorit aici peste trei decenii. Sunt aproximativ 2.500 de credincioşi în Parohia Ieud centru, lcalitatea este foarte mare şi de aceea am mai înfiinţat două parohii: Ieud Plopşor, cu 600 de credincioşi, şi Ieudişor, cu 400 de credincioşi. Deci, avem trei parohii în această localitate şi toţi, în această zi, sunt împreună la marea lor sărbătoare. Am venit la hram la o zi după sărbătoarea Bunei Vestiri. Mai obişnuim să facem acest lucru, deoarece cerinţele noastre pastorale uneori fac imposibilă prezenţa chiar în ziua hramului. Ne bucurăm de întâmpinare, ne bucurăm că credincioşii lucrează în continuare. Au construit un lumânărar de toată frumuseţea, care este o necesitate de cult astăzi şi o frumoasă troiţă aşezată în incinta curţii casei parohiale. Este o colaborare deosebită între autorităţile locale. Domnul primar este şi membru în Adunarea noastră Eparhială. Este un credincios bun al bisericii noastre, este şi membru în Consiliul Parohial şi, deci, armonia şi simfonia bizantină, cum era denumită lucrarea între autorităţi şi Biserică în vremurile cele mai frumoase ale Imperiului Bizantin, în România creştină încă funcţionează. Slavă lui Dumnezeu. O rugăm pe Maica Domnului să ne ocrotească şi să-i răsplătească pe credincioşi, care sunt în călătoria postului, să-i ajute să aibă un post cu folos duhovnicesc”, a spus Preasfințitul Episcop Iustin.

Sfânta Liturghie Arhierească

Sosirea Ierarhului în Parohia Ieud este o mare sărbătoare creştinească a comunităţii, în întâmpinare venind tinerii şi tinerele, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, de o frumuseţe ieşită din comun, încât ai impresia de fiecare dată că Ierarh şi tineri se află cu toţii într-o plimbare pe cărările Raiului, atât este de frumos. Aşa părea şi azi călătoria de-a lungul drumului spre biserică, Ierarh şi tineri, cu preotul paroh în frunte, de parcă s-a coborât Cerul pe pământ. Bucuria era nemăsurată, de mare praznic, că doar se sărbătorea Buna Vestire. După binecuvântarea troiţei din curtea casei parohiale, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, însoţit de alaiul de întâmpinare, s-a îndreptat către biserică, în curtea căreia a sfinţit lumânărarul, o lucrare frumoasă de arhitectură, din zidărie de cărămidă, pictată cu o icoană mare în centru.

A urmat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin pe Altarul de Vară din curtea bisericii, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Au făcut parte din sobor: Arhim. Dr.Hramul bisericii din Ieud centru Casian Filip, vicar administrativ, Pr. Mihai Chira, protopopul Vişeului, Pr. Călin Vlad, secretar protopopesc, Pr. Dinu Horaţiu Brici, paroh, Pr. Gavriş Vancea, din Săliştea de Sus – centru, Pr. Ioan Pop din Botiza, Pr. Laurenţiu Grigore din Chinteni, Cluj, Protos. Iosif Petra, de la Mănăstirea Dragomireşti, Pr. Ilie Pop de la Mănăstirea Ieud, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Baia Mare, Diac. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat, Ipod. Vasile Pop. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, Corul de fete al parohiei, dirijat de Ioana Andreea Chindriş, şi Corul de femei al bisericii condus de Ioana Hotico. În rândul credincioşilor s-au aflat primarul Nicolae Traian David, membru în Adunarea Eparhială, stavrofora Mihaela Popan, stareţa Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, Ieud, Tanti Lenuţa (Moldovan) din Chinteni, judeţul Cluj, cunoscută din apariţiile televizate cu Mircea Bravo, senatorul Vasile Vlaşin, subprefectul Fiorela-Crina Chilat, Antoaneta Bolchiş, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Vasile Ţiple, primarul raşului Dragomireşti, alţi oficiali de pe Valea Izei.

Cuvântul de învăţătură

Un vast cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinşitul Părinte Episcop Iustin în această zi la Ieud, în care s-a referit la câteva lucruri importante despre mântuirea oamenilor, amintind mai multe momente. Primul despre Naşterea Fiului lui Dumnezeu.

„Niciodată nu s-au spus pe pământ cuvintele pe care îngerul Gavriil i le-a adresat Maicii Domnului: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine. Bucură-te că ai aflat har înaintea lui Dumnezeu şi vei naşte fiu şi-i vei pune numele Iisus. Îi spune îngerul că este Fiul lui Dumnezeu şi-I va pune numele Iisus, care înseamnă Mântuitor. El va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu se va chema. Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Aceasta-i sărbătoarea Bunei Vestiri în câteva cuvinte”, a concluzionat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit la cinstirea Sfântului Arhanghel Gavriil, pentru rolul lui, şi la duminica a patra din post a Sfântului Ioan Scărarul.

„Este numită a Sfântului Ioan Scărarul pentru că fiecare duminică din Postul Mare este o treaptă. În duminica a treia a fost cinstită Sfânta Cruce, la jumătatea Postului, când Sfânta Cruce este aşezată ca pom al vieţii. Cu putere pentru noi, ca uitându-ne la Crucea lui Hristos, după ce am postit trei săptămâni, să avem curajul şi tăria să mai postim încă trei săptămâni. Şi postim şi în Săptămâna Patimilor Domnului. Să nu spunem că ne e greu. Să-L vedem pe Hristos pe Cruce, că, Doamne, greu I-a fost! Şi n-a zisi niciun cuvânt de condamnare a torţionarilor! De aceea este puternic Fiul lui Dumnezeu şi numit Împărat al Cerului şi al Pământului! Pe Cruce, cu mâinile întinse, „a graţiat” umanitatea! De aceea este puternic un împărat. Împăraţii creştini mai mult graţiau. Aveau putere de salva omul! Nu de a-l condamna! Spre deosebire de statele laice care, de la revoluţia franceză încoace, aplică dreptate şi justiţie. Pentru ei, nu pentru noi! Sub coerciţia legilor. Conducătorii conduc sub coerciţia legilor. Care pot fi drepte sau mai puţin drepte, că sunt omeneşti. Numai Hrsitos a graţiat umanitatea şi împăraţii, după chipul Lui, au putut salva oameni. Dreptul de graţia îi dă putere împăratului peste puterea omenească. Puterea stă în iertare, nu în dreptul de a suprima libertăţile! Puterea stă în iertare şi în iubire. De aceea Hristos este Împăratul Cerului şi al Pământului, că a graţiat umanitatea din toate tenebrele Pământului!”

Hramul bisericii din Ieud centru  A patra duminică este a Sfântului Ioan Scărarul. A fost călugăr la mănăstirea cea mai veche, ca existenţă, Sfânta Ecaterina din Sinai, ctitorie a împăratului Justinian. Se numeşte Scărarul pentru că, după ce a trăit o viaţă în mănăstire, din tinereţea lui, a scris toată experienţa lui de urcuşuri şi coborâşuri şi cum se poate omul mântui. Cade şi se ridică. Cade şi se ridică. Sfinţii au reuşit să ajungă până la vederea lui Dumnezeu, prin despătimire. Dacă nu le lăsăm noi, când trebuie, ne lasă ele (patimile) la bătrâneţe, dar devin obsesii dacă nu te-ai lăsat de ele cât ai fost în putere şi nu te-ai luptat. Sfântul Ioan Scîrarul ne învaţă că omul prin rugăciune, prin post, prin căinţă, prin iubire, prin iertare, prin fapte bune, se poate despătimi, se poate curăţi şi poate atinge trepte. A scris Scara Raiului şi a Dumnezeiescului urcuş, cu 30 de trepte, care-i normativă pentru toţi călugării, precum şi pentru creştinii îmbunătăţiţi. Ce scrie acolo este greu de respectat, mai ales pentru creştinii din lume ca să parcurgă acele trepte, dar e bine să dorească. Este aşezat aici, în această duminică din post, pentru ca să fie îndemn, un model pentru noi că se poate să mergem înainte, prin Înviere urcând călătoria postului.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a spus câteva lucruri şi despre Sfânta Evanghelie a duminicii, despre tatăl cu fiul lunatic, însemnând că avea nişte stări demonice la fazele lunii, explicând credincioşilor ce înseamnă duh mut şi surd. Acest duh a fost o obsesie a diavolului, ca să-i chinuiască pe oameni cu el. Satana doreşte ca Biserica să aibă duh mut şi surd. A tăcut uneori Biserica. S-au înmulţit avorturile. S-a neglijat patrimoniul. Satana vrea că să aibă copii duh mult şi surd. Să nu înveţe despre Dumnezeu la orele de religie şi să nu calce la  biserică. Satana ar vrea ca tinerii să nu vorbească despre Hristos, să nu Îl întâlnească pe Hristos, să nu Îl mărturisească pe Hristos, să nu primească lumina Evangheliei lui Hristos, că să rămână în întuneric. Să nu vorbească despre Dumnezeu, să nu-L asculte pe Dumnezeu, să aibă duh muţesc şi surzenie. Şi aici îi poate duce în întuneric! Ce vrem în viitor? România e numită Ţara lui Dumnezeu şi Grădina Maicii Domnului, pentru mulţimea bisericilor, a mănăstirilor, a răstignirilor şi a credinţei noastre. Ce vrem în viitor cu copiii? Trebuie să-i creştem în credinţă, în biserică! Şcoala este ideologizată! Şi va fi mai grav! Se dă asaltul cu diversitatea! În legile educaţiei este introdus cuvântul diversitate! Diversitatea nu mai înseamnă ce a însemnat în anii 2000 când am intrat în Uniunea Europeană! Cultură Europeană. Diversitatea însemna atunci o Europă a credinţelor, a etniilor, a culturilor, a tradiţiilor. Asta înţelegeam prin diversitate atunci, că vom fi diferiţi şi vom fi cu atât mai frumoşi! Acum nu se mai înţelege asta!

Distincţii

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat Părintelui paroh Dinu Horaţiu Brici, care are toate distincţiile, dreptul de a purta bederniţă, înmânându-i o bederniţă frumos lucrată. De asemenea, Părintele paroh a dăruit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin o bederniţă cu Sfântul Nectarie de la Eghina, pentru că a dăruirea cel de al doilea ocrotitor al bisericii, pe Sfântul Ierarh Nectarie. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a luat în calcul o oportunitate care s-a ivit: prezenţa la Sfânta Liturghie a celei care este cunoscută ca Tanti Lenuţa din Chinteni, Cluj, „Bunica” lui Mircea Badea. O persoană cunoscută prin intermediul televiziunii, vlogurilor lui Mircea Badea şi chiar a unui film de succes, în care Tanti Lenuţa dă dovadă de multă inteligenţă şi replicile sunt geniale, de bun simţ. Pentru aceasta a fost distinsă cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru laici „în semn de înaltă apreciere şi aleasă preţuire pentru lucrarea misionară pe care o desfăşoară mărtirisind, promovând şi apărând credinţa ortodoxă strămoşească şi valorile noastre sfinte. Pentru spontaneitatea vorbelor înţelepte,  cu mireasmă de grai românesc şi ardelenesc aşezat şi autentic, prin care aduce bucurie şi lumină în viaţa românilor şi a comunităţilor. Cu urarea de La mulţi ani sănătoşi şi binecuvântaţi ani!” Vizita bunicuţii din Chinteni la Ieud se datorează slujirii preotului din Chinteni la hramul de azi de la Ieud, ca răspuns la vizita pe care corul de fete din Parohie a făcut-o într-o duminică recentă în Chinteni, când au dat şi răspunsurile la Sfânta Liturghie.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA