Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

de | iun. 17, 2019

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul Huedinului, părintele Muntean Dan – secretar protopopesc, părintele Duca Aurel – parohul din Mihăiești, părintele Pașca Ioan – fost paroh în Mihăiești, alături de alți preoți invitați.

La momentul pricesnei, un grup de credincioși de la Parohia Ortodoxă Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cluj-Napoca a intonat cântece religioase.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dan Lupuțan, le-a vorbit credincioșilor despre însușirile și lucrările speciale ale Persoanelor Sfintei Treimi. Părintele paroh, Aurel Duca a adus mulțumiri preoților și credincioșilor prezenți în număr mare la această sărbătoare. La Sfânta Liturghie a fost prezent și domnul Ovidiu Colceriu, primarul comunei Sânpaul. A luat cuvântul și părintele Mircea Man, de la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cluj-Napoca, cartierul Borhanci, care le-a vorbit credincioșilor despre parteneriatul încheiat între cele două parohii, în cadrul proiectului  ,,DIN SUFLET PENTRU SATUL ROMÂNESC”, inițiat de Protopopiatul Ortodox Cluj II în contextul declarării de către Patriarhia Română a anului 2019 ca ,,An omagial al satului românesc”.

Un grup de elevi de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, coordonat de învățătoarea Melania Abrudan, a susținut un program religios – educativ, intonând pricesne și recitând poezii.

La ieșirea din biserică au fost rostite rugăciuni pentru mediul înconjurător și au fost sfințite spicele de grâu care ulterior au fost împărțite credincioșilor.

Biserica din Topa Mică are hramul Sfânta Treime și a fost edificată în anul 1901. Ultima restaurare a avut loc în anul 2012, în vremea păstoririi părintelui Pașca Ioan. Din luna decembrie a anului 2018, Parohia Mihăiești și Filia Topa Mică sunt păstorite de părintele Aurel Duca. Localitatea Topa Mică este recunoscută pe plan național, întrucât, în această localitate s-a născut poetul Ioan Alexandru.

 

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin

Radio Renașterea poate fi ascultat și la Huedin pe frecvența 99.1 MHz

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....