Hramul de vară al Mănăstirii Strâmba, prăznuit în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | iun. 27, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 27 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Strâmba, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului de vară.

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a sfințit noul Altar de vară din cadrul așezământului monahal, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, protosinghelul Paisie Pașcu, duhovnicul Mănăstirii Cormaia, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, secretarul Protopopiatului Bistrița, preotul Emanuel Vidican, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Sfințenia, pedagogia Cerului”.

 

Pentru implicarea activă în viața și activitățile Bisericii, în semn de apreciere și recunoștință, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a oferit domnului Pompei Vlașin Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar arhitectului Petrică Maier-Drăgan i-a acordat o diplomă de aleasă cinstire.

La slujbă au participat oficialități locale, județene și centrale, precum și numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare.

Scurt istoric

Mănăstirea Strâmba, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”, este așezată la marginea satului Strâmba, în partea de nord a comunei Josenii Bârgăulului, județul Bistrița-Năsăud.

Așezământul monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania, la dorința și cererea credincioșilor și la inițiativa vrednicei de pomenire stavr. Epiharia Brumă, prima stareță a mănăstirii, susținută de un grup de măicuțe.

Mănăstirea a fost construită pe proprietatea credincioasei Lucreţia Zbarei, văduvă şi mamă a zece copii. Ea a donat propria casă şi două hectare de pământ aflat în împrejurimi, încadrându-se în obştea maicilor cărora le-a fost încredinţată grija noii ctitorii. La scurt timp după ce şi-a îndeplinit marea dorinţa, aceasta s-a mutat la Domnul.

Primul hram a fost sărbătorit în anul 1999, când au început lucrările de construcție ale ansamblului monahal. Biserica nouă, construită în stilul arhitecturii moldovenești, este pictată în tehnica frescă și este pregătită pentru sfințire. Mănăstirea are și un hram de vară, fiind sărbătorit în Duminica Tuturor Sfinților.

În prezent, se efectuează lucrări de finisare la biserica de zid și se lucrează la ridicarea unui nou corp de chilii.

Obştea de călugăriţe este formată din șase maici, stareță fiind monahia Iustina Ignat, iar duhovnic protosinghelul Paisie Pașcu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din...

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Londra, Regatul...