Hramul Mănăstirii Salva și aniversarea a 30 de ani de la înființarea așezământului monahal

de | mai 11, 2024

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii de zid și aniversării a 30 de ani de la înființarea așezământului monahal. În urmă cu fix trei decenii, la data de 10 mai 1994, vrednicul de pomenire Mitropopolit Bartolomeu Anania a pus piatra de temelie a bisericii de zid, iar în data de 10 mai 2013, Mitropolitul Andrei, înconjurat de un sobor de ierarhi, a sfințit lăcașul de cult.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, protosinghelul Natanael Zanfirache – slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, duhovnicii mănăstirii: arhimandritul Dimitrie Irimia și protosinghelul Mihail Nagy, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre istoria și importanța sărbătorii, afirmând că „Maica Domnului este Izvorul Tămăduirii”. De asemenea, ierarhul a evidențiat motivele teologice pentru care o preacinstim pe Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Totodată, ierarhul a felicitat obștea mănăstirii pentru întreaga activitate duhovnicească, administrativă și social-filantropică desfășurată în decursul celor 30 de ani de existență.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Kyrios” din Brașov, dirijat de Ioan Ion. La chinonic, interpreții de muzică populară Amalia Țuțuruga, Alina Ceuca, Silviu Avram și corul Bisericii din Salva au interpretat mai multe pricesne pascale.

La finalul slujbei, pentru întreaga activitate pastoral-duhovnicească, Mitropolitul Andrei a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici arhidiaconului prof. Cornel Pop, care astăzi a împlinit 86 de ani de viață, dintre care 56 de ani ca dirijor al Coralei „Andrei Mureşanu” de la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa. Părintele arhidiacon prof. Cornel Pop (n. 10 mai 1938) a urmat studii teologice în perioada 1953 – 1959, la Cluj şi Sibiu, unde şi-a perfecţionat studiile muzicale cu profesorul Gheorghe Şoima. Între anii 1959-1964, a fost student la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la Facultatea de Compoziţie, Dirijat și Pedagogie. În anul 1964 a fost repartizat la Năsăud, unde a înfiinţat şi a instruit mai multe coruri de pe Valea Someşului, iar după alţi patru ani a pus bazele Coralei „Andrei Mureşanu” a Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa.

De asemenea, în semn de prețuire și recunoștință, pentru implicarea în viața și activitățile așezământului monahal, Mitropolitul Andrei a oferit doamnei Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, domnul Ioan Raboca a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnul Ioan Morariu a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Totodată, copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

 

Scurt istoric

Mănăstirea de la Salva a fost înființată în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, la dorinţa credincioşilor din zonă. La început a fost ridicată o biserică mică de lemn, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, pentru oficierea sfintelor slujbe. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, la data de 10 mai 1994, Mitropolitul Bartolomeu a pus piatra de temelie pentru ridicarea unei noi biserici de zid, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, care a fost sfinţită la data de 10 mai 2013, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în frunte cu un sobor de ierarhi.

Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, în anul 2008, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Aşadar, așezământul monahal are trei hramuri: Izvorul Tămăduirii, sărbătorit în vinerea de după Paşti, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), precum şi Sfinţii Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, pomeniți în calendar la data de 12 noiembrie.

În prezent, obștea mănăstirii este formată din 20 de maici, stareță fiind stavrofora Emanuela Moisa, iar duhovnici arhimandritul Dimitrie Irimia și protosinghelul Mihail Nagy.

Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte și pictarea icoanelor, având atelier de pictură, precum și un cabinet stomatologic.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Naţional al României, proclamată prin Legea nr. 96/1998, a fost sărbătorită miercuri, 26 iunie 2024, la Cluj-Napoca, printr-o ceremonie militară și religioasă. Încă de marți seara, 25 iunie, Drapelul a fost coborât de pe catarg și a fost depus pentru...