Hramul Mănăstirii Scărișoara Nouă, sărbătorit în prezența a patru ierarhi

de | iun. 24, 2021 | Actualitatea religioasă

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), joi, 24 iunie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a slujit alături de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, și Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la Mănăstirea Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, la altarul de vară al așezământului monahal, cei patru ierarhi, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, intitulat „Bucuria credinției”, Părintele Mitropolit Andrei le-a spus credincioșilor că nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost o mare bucurie nu doar pentru părinții lui, ci și pentru omenirea întreagă.

 

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a felicitat pe cei doi ierarhi ai Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, pe Preasfințitul Părinte Iustin, care a împlinit miercuri, 23 iunie, 60 de ani de viață, și pe Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, pentru aniversarea a trei ani de la hirotonia întru arhiereu. Ambilor ierarhi, Mitropolitul Andrei le-a dăruit câte un baston arhieresc. De asemenea starețului Mănăstirii Scărișoara Nouă, arhimandritului Spiridon Belei, ÎPS Andrei i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici.

Citește mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei adresat Preasfințitului Părinte Iustin, cu prilejul aniversării a 60 de ani de viață

La rândul său, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Preasfințitului Părinte Siluan și Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul Engolpionul Eparhial Maramureşean şi Crucea Voievodală Maramureşeană. Totodată, arhidiaconii Claudiu Grama și Emanuel Văduva au primit Crucea „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu.

Slujba a fost oficiată în prezența autorităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei. Slujba poate fi urmărită, integral, AICI.

Mănăstirea Scărișoara Nouă, cu hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, a fost înființată în anul 1991, fiind cea mai vestică mănăstire din România, aflată la doar 4 km de graniţa cu Ungaria, în zona Carei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Facebook Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Ultimele articole

E păcat să-ţi doreşti moartea?

E păcat să-ţi doreşti moartea?

Bătrânul Ioil i-a răspuns unei femei care l-a întrebat dacă-i păcat să-ţi doreşti moartea: „Dacă doreşti să mori pentru a scăpa de suferinţă, cu siguranţă este un păcat, căci este ca şi cum ai murmura contra lui Dumnezeu, Care îngăduie suferinţele tale. Dar dacă...

Sinaxa stareților și starețelor din mănăstirile Episcopiei Sălajului

Sinaxa stareților și starețelor din mănăstirile Episcopiei Sălajului

Joi, 16 septembrie 2021, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor...

Editura Renasterea, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Editura Renasterea, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Două volume apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului vor fi lansate în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania. Momentul va avea loc vineri, la ora 12.00, în Piața Unirii, cu participarea Înaltpreasfințitului...