Hramul Parohiei clujene „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu”

de | iun. 11, 2021

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost prăznuit vineri, 11 iunie 2021, la Biserica cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu ocazia celui de-al doilea hram, de la ora 10:00, în pridvorul bisericii parohiale, Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la viața și activitatea Sfântului Apostol Bartolomeu, Preasfinția Sa  a spus că fostul Mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, a fost un trimis al lui Dumnezeu, care a avut cuvânt cu putere multă.

 

În cadrul slujbei, PS Benedict a rostit o ectenie specială pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 100 de ani și 10 ani de la trecerea la Domnul.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, care, la finalul slujbei, a susținut un recital de pricesne și cântece populare românești.

Apoi, părintele paroh Gavril Vârva a mulțumit ierarhului pentru prezență și i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului.

Scurt istoric

Biserica cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” şi „Sfântul Apostol Bartolomeu”, situată pe strada Plopilor, în municipiul Cluj-Napoca, a fost ridicată între anii 1997-2007, prin strădania preotului Iulian Benche, fiind sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Din cauza unor degradări, lăcaşul de cult a fost restaurat în perioada 2013-2014. Lucrările au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la initiativa căruia biserica a primit cel de-al doilea hram.

La subsolul bisericii se desfăşoară săptămânal activităţi cu copiii şi tinerii. Nu lipsesc activităţile catehetice, culturale, sportive, social-filantropice, atelier de pictură pe sticlă, cântări bisericeşti, piese de teatru, poezii, activităţi sportive etc.

Parohia este păstorită de preotul paroh Gavril Vârva, avându-l alături pe preotul coslujitor Cristian Timar.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Emi Ungur

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare

Târnosirea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 21 august 2016, de la ora 9:00, slujba de târnosire a Catedralei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare, în fruntea unui mare sobor, din care au făcut parte pr. Ioan Socolan,...

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

În Duminica a IX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobrin, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitate. În...

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit sâmbătă, 20 august 2016, biserica filiei Târgușor a parohiei Fizeșu Gherlii din protopopiatul Gherla. Un sobor de 19 preoți a slujit alături de Înaltpreasfinția Sa pe Altarul de vară din curtea bisericii, unde programul a continuat cu...