Hramul parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei, sărbătorit în prezența PS Petroniu

de | oct. 14, 2020

Miercuri, 14 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și preotul Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu l-a hirotonit diacon pe teologul Mihai Negrean, urmând să fie hirotonit preot pe seama parohiei Drighiu, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

La final, preotul paroh Ioan Taloș a mulțumit Preasfinţiei Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost înfiinţată în anul 2001, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale unui număr de 280 de familii din cartierele Secui şi Horea, din oraşul Şimleu Silvaniei, fiind a treia parohie ortodoxă din acest oraş. Între anii 2001-2008, sfintele slujbe au fost oficiate în capela din cimitirul Horea. În anul 2004 a fost sfinţită piatra de temelie a lăcașului de cult, iar doi ani mai târziu au început lucrările de construcție.

În data de 19 octombrie 2008, Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările de amenajare a demisolului noii biserici, din acel moment slujbele religioase desfășurându-se în acest spațiu liturgic.

În prezent, lăcașul de cult este ridicat în roşu, având turlele acoperite cu tablă şi faţadele finisate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care...

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Duminică, 6 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, din care a făcut...

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Joi, 20 octombrie 2022, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Resfințirea bisericii din Parohia Românași

Resfințirea bisericii din Parohia Românași

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat duminică, 9 octombrie 2022, în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău. Episcopul Sălajului a binecuvântat lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit...