Hristos și genealogia noastră

de | dec. 19, 2020 | Eseu

Aspecte practico-liturgice

Ca orice Praznic ce se respectă, și Crăciunul se amprentează asupra evenimentelor din jurul său. În funcție de acesta, sunt rânduite anumite slujbe, lecturi și practici. În plus, duminica de dinainte și cea de după eveniment, se găsesc sub înrâurirea lui. De aceea, pericopele evanghelice ce se citesc în aceste zile, sunt determinate de modul în care este plasată ziua Domnului în raport cu sărbătoarea Nașterii.

Din această pricină, suntem chemați astăzi să medităm la textul ce deschide relatarea vameșului convertit, Matei. Unul aparent arid, de a cărui relevanță, unii ar putea să se îndoiască, la o primă lectură. Nici preotului nu-i este întru totul ușor, să-și contorsioneze limba în încercarea de a pronunța tot felul de nume ciudate, ce au devenit atât de rar uzitate în spațiul în care trăim. Ba mai mult, o cercetare istorică serioasă, ar putea arăta chiar că anumite generații sunt omise, pierdute fiind, cel mai probabil, în negura istoriei.

Al cui ești tu?

Pentru înțelegerea operei mântuitoare, dar și pentru mentalul cultural de ieri și de azi, genealogia Mântuitorului este importantă însă. În societate, cu precădere în spațiul rural, întrebarea: Al cui ești tu, maică?, e importantă. Bătrânicile ce străjuiesc marginile drumului în zi de sărbătoare o adresează fără sfială oricărui tânăr ce li se pare necunoscut. Pe baza răspunsului, aproape că sunt în stare să spună multe despre istoria lui. Una,  de care cel în cauză este adesea puțin interesat, sau pe care o cunoaște vag. Din perspectivă socială, originea e importantă. În vremea regimului trecut avea, în multe situații, un rol definitoriu. S-ar putea spune că originea socială nesănătoasă a pus cruce multor destine.

Pentru Hristos era de asemenea importantă. Nu atât pentru El ca persoană, ci pentru a justifica societății în care venea, ceva important. Că El era împlinirea profețiilor. Era Mesia despre care vorbiseră Profeții. Cel a cărui promisiune răsărea în cele mai învolburate clipe ale istoriei. Era Salvatorul. Unul despre care evreii auziseră atâtea și pe care aproape că se săturaseră să-L aștepte.

Consecvența lui Dumnezeu, sau de la Avraam la Mesia

Evanghelistul vine să arate că promisiunea răscumpărătoare ține cont și de anumite aspecte contextuale. Hristosul nu putea să vină oricum și oriunde. Provenea dintr-o seminție ce dăduse poporului ales nume mari. Una ce nu le era străină. Departe de a fi produsul finit al unei strategii de marketing, genealogia vine să confirme fidelitatea lui Dumnezeu întru făgăduința Sa. Toți oamenii care au fost, în decursul istoriei, receptivi la promisiunea lui Mesia, vor deveni, într-o formă sau alta, parte a genealogiei divine. E drept, s-ar putea obiecta lungii liste de nume și succesiuni că e nițel cam prea masculină. Cu două mii de ani în urmă, însuși faptul că pomenea despre câteva femei ilustre, era cât se poate de temerar. Așa se face că cititorii sunt chemați să se întâlnească, aievea parcă, cu chipurile lui Avraam, Isaac, Iacov, Iuda, Fares, David, Solomon, Rut, Iezechia, Manase, Zorobabel și mulți alții, spre a înțelege că în planul de mântuire al lumii, toate au fost rânduite în cel mai mic detaliu. Alegerea lui Iosif, a cărui imagine este, din păcate, adesea ocultată pe nedrept în Răsărit, nu reprezintă așadar un fapt deloc întâmplător. Luând în grija sa pe Maria și pe prunc ca urmare a poruncii transmise prin Arhanghel, el asigură, cel puțin aparent, pe linie paternă, succesiunea genealogică. Faptul că nu este tatăl după trup al Pruncului, vine să justifice altceva, despre care teologia a vorbit intens în decursul vremii. Că Mesianismul Lui Hristos nu rezidă în continuitatea pe care o are cu stirpea avraamică și cea davidică, ci în filiația divină. Cealaltă își are relevanța ei istorică și culturală și e legată de istoria omenească a mântuirii, dar ceea ce primează e planul Tatălui, generator al Chenozei Fiului ascultător.

            Modul în care Matei alege să-și redacteze prezentarea spune și el multe. Nu cunosc, din păcate, limba ebraică, dar bănuiesc, pe baza celor citite, că muzicalitatea, astăzi hilară pentru unii, a succesiunii onomastice, avea o dimensiune mnemo-tehnică. Era și firesc, căci beneficiile alfabetizării generalizate vor pătrunde relativ târziu în lume, iar cateheza din vremurile de început ale creștinismului era adesea însoțită de memorarea textelor sfinte. Simbolismul pe care cele trei șiruri de câte patrusprezece generații îl sugerează, e și el important. A făcut, în decursul vremii, obiectul unor cercetări de teologie savantă, atât în Răsărit, cât și în Apus. Șaptele era o cifră cu puternice reverberații în cultura iudaică, iar dublarea ei venea să sugereze ideea de mesianitate.

O nouă genealogie

Însă nu simbolismul numerologic e cel care contează. Nu pentru credinciosul de rând. El e important pentru exegeții și bibliștii, cărora le place să-și „sucească” neuronii, încercând să „decodifice” Scriptura și să afle noi înțelesuri din cele spuse acolo. Pentru noi, creștinii, genealogia e importantă din alt punct de vedere. Vine să o dubleze pe cea biologică. Cea despre care ne întreabă băbuțele ce stau duminica, când nu sunt decretate măsuri de izolare, pe marginea drumului, luând în primire trecătorii. Dacă acea genealogie e una cu o extensiune temporală scurtă (nici istoricii, nu cunosc, în multe situații, atunci când coboară pe caierul vremii, mai mult de cinci sau șase generații de strămoși), cea pe care ne-o oferă Hristos, căci prin statutul de creștini, cu toții ne înrudim cu El, ne duce până la Adam. Și ne face părtașii unui blazon de-o nobilitate aparte.

În loc de concluzii

Ca rude ai lui Hristos prin primirea Botezului  și prin El, ca urmași ai lui David, Solomon, Avraam, Isaac și Iacov, suntem chemați să ne comportăm pe măsura demnității ce ne este oferită. Și dacă unii luptă din răsputeri pentru a-și depăși condiția, noi suntem chemați s-o păstrăm și să ne arătăm vrednici de ea. Fiul lui Dumnezeu ne oferă în dar propria Sa genealogie divină, altoindu-ne pe o tulpină de care, adesea nu suntem vrednici. Să-I arătăm că iubirea Lui, manifestată prin superlativul bonomiei, e bine primită de către noi, cei care ne numim creștini și ne străduim să-I fim vrednici următori. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Hristos și genealogia noastră
Hristos și genealogia noastră
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca...

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț reprezintă o invitație a Sfântului Sinod adresată întregii noastre Biserici, dar mai cu seamă clerului, teologilor și monahilor de a medita asupra vieții și activității...

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Oamenii preocupați de cele spirituale au avut întotdeauna conștiința că au nevoie de un călăuzitor. Cărțile de înțelepciune ale Scripturii îi fericesc pe cei ce sunt călăuziți „căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui” (Ecclesiastul 4, 10). Îl auzim și pe Solomon...

Mai multe din Eseu
Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca...

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Denis de Rougemont este cunoscut publicului românesc prin excelenta sa apologie „Partea diavolului”, care descrie excepțional jocul silogismelor care au îndepărtat din conștiința publică europeană credibilitatea forței demonice, transformând-o într-un apendice istoric...

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Părinte, asta am priceput, dar mai departe? Ce rugăciuni trebuie să fac? Hai, precis aveți dumneavoastră niște rugăciuni mai speciale. Mă uit lung spre el, derutat. Profilul recognoscibil al răscolitorului de panacee. Care culege de la călugări din schituri izolate...

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea ce vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual....

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....