Hristos și genealogia noastră

de | dec. 19, 2020 | Eseu

Aspecte practico-liturgice

Ca orice Praznic ce se respectă, și Crăciunul se amprentează asupra evenimentelor din jurul său. În funcție de acesta, sunt rânduite anumite slujbe, lecturi și practici. În plus, duminica de dinainte și cea de după eveniment, se găsesc sub înrâurirea lui. De aceea, pericopele evanghelice ce se citesc în aceste zile, sunt determinate de modul în care este plasată ziua Domnului în raport cu sărbătoarea Nașterii.

Din această pricină, suntem chemați astăzi să medităm la textul ce deschide relatarea vameșului convertit, Matei. Unul aparent arid, de a cărui relevanță, unii ar putea să se îndoiască, la o primă lectură. Nici preotului nu-i este întru totul ușor, să-și contorsioneze limba în încercarea de a pronunța tot felul de nume ciudate, ce au devenit atât de rar uzitate în spațiul în care trăim. Ba mai mult, o cercetare istorică serioasă, ar putea arăta chiar că anumite generații sunt omise, pierdute fiind, cel mai probabil, în negura istoriei.

Al cui ești tu?

Pentru înțelegerea operei mântuitoare, dar și pentru mentalul cultural de ieri și de azi, genealogia Mântuitorului este importantă însă. În societate, cu precădere în spațiul rural, întrebarea: Al cui ești tu, maică?, e importantă. Bătrânicile ce străjuiesc marginile drumului în zi de sărbătoare o adresează fără sfială oricărui tânăr ce li se pare necunoscut. Pe baza răspunsului, aproape că sunt în stare să spună multe despre istoria lui. Una,  de care cel în cauză este adesea puțin interesat, sau pe care o cunoaște vag. Din perspectivă socială, originea e importantă. În vremea regimului trecut avea, în multe situații, un rol definitoriu. S-ar putea spune că originea socială nesănătoasă a pus cruce multor destine.

Pentru Hristos era de asemenea importantă. Nu atât pentru El ca persoană, ci pentru a justifica societății în care venea, ceva important. Că El era împlinirea profețiilor. Era Mesia despre care vorbiseră Profeții. Cel a cărui promisiune răsărea în cele mai învolburate clipe ale istoriei. Era Salvatorul. Unul despre care evreii auziseră atâtea și pe care aproape că se săturaseră să-L aștepte.

Consecvența lui Dumnezeu, sau de la Avraam la Mesia

Evanghelistul vine să arate că promisiunea răscumpărătoare ține cont și de anumite aspecte contextuale. Hristosul nu putea să vină oricum și oriunde. Provenea dintr-o seminție ce dăduse poporului ales nume mari. Una ce nu le era străină. Departe de a fi produsul finit al unei strategii de marketing, genealogia vine să confirme fidelitatea lui Dumnezeu întru făgăduința Sa. Toți oamenii care au fost, în decursul istoriei, receptivi la promisiunea lui Mesia, vor deveni, într-o formă sau alta, parte a genealogiei divine. E drept, s-ar putea obiecta lungii liste de nume și succesiuni că e nițel cam prea masculină. Cu două mii de ani în urmă, însuși faptul că pomenea despre câteva femei ilustre, era cât se poate de temerar. Așa se face că cititorii sunt chemați să se întâlnească, aievea parcă, cu chipurile lui Avraam, Isaac, Iacov, Iuda, Fares, David, Solomon, Rut, Iezechia, Manase, Zorobabel și mulți alții, spre a înțelege că în planul de mântuire al lumii, toate au fost rânduite în cel mai mic detaliu. Alegerea lui Iosif, a cărui imagine este, din păcate, adesea ocultată pe nedrept în Răsărit, nu reprezintă așadar un fapt deloc întâmplător. Luând în grija sa pe Maria și pe prunc ca urmare a poruncii transmise prin Arhanghel, el asigură, cel puțin aparent, pe linie paternă, succesiunea genealogică. Faptul că nu este tatăl după trup al Pruncului, vine să justifice altceva, despre care teologia a vorbit intens în decursul vremii. Că Mesianismul Lui Hristos nu rezidă în continuitatea pe care o are cu stirpea avraamică și cea davidică, ci în filiația divină. Cealaltă își are relevanța ei istorică și culturală și e legată de istoria omenească a mântuirii, dar ceea ce primează e planul Tatălui, generator al Chenozei Fiului ascultător.

            Modul în care Matei alege să-și redacteze prezentarea spune și el multe. Nu cunosc, din păcate, limba ebraică, dar bănuiesc, pe baza celor citite, că muzicalitatea, astăzi hilară pentru unii, a succesiunii onomastice, avea o dimensiune mnemo-tehnică. Era și firesc, căci beneficiile alfabetizării generalizate vor pătrunde relativ târziu în lume, iar cateheza din vremurile de început ale creștinismului era adesea însoțită de memorarea textelor sfinte. Simbolismul pe care cele trei șiruri de câte patrusprezece generații îl sugerează, e și el important. A făcut, în decursul vremii, obiectul unor cercetări de teologie savantă, atât în Răsărit, cât și în Apus. Șaptele era o cifră cu puternice reverberații în cultura iudaică, iar dublarea ei venea să sugereze ideea de mesianitate.

O nouă genealogie

Însă nu simbolismul numerologic e cel care contează. Nu pentru credinciosul de rând. El e important pentru exegeții și bibliștii, cărora le place să-și „sucească” neuronii, încercând să „decodifice” Scriptura și să afle noi înțelesuri din cele spuse acolo. Pentru noi, creștinii, genealogia e importantă din alt punct de vedere. Vine să o dubleze pe cea biologică. Cea despre care ne întreabă băbuțele ce stau duminica, când nu sunt decretate măsuri de izolare, pe marginea drumului, luând în primire trecătorii. Dacă acea genealogie e una cu o extensiune temporală scurtă (nici istoricii, nu cunosc, în multe situații, atunci când coboară pe caierul vremii, mai mult de cinci sau șase generații de strămoși), cea pe care ne-o oferă Hristos, căci prin statutul de creștini, cu toții ne înrudim cu El, ne duce până la Adam. Și ne face părtașii unui blazon de-o nobilitate aparte.

În loc de concluzii

Ca rude ai lui Hristos prin primirea Botezului  și prin El, ca urmași ai lui David, Solomon, Avraam, Isaac și Iacov, suntem chemați să ne comportăm pe măsura demnității ce ne este oferită. Și dacă unii luptă din răsputeri pentru a-și depăși condiția, noi suntem chemați s-o păstrăm și să ne arătăm vrednici de ea. Fiul lui Dumnezeu ne oferă în dar propria Sa genealogie divină, altoindu-ne pe o tulpină de care, adesea nu suntem vrednici. Să-I arătăm că iubirea Lui, manifestată prin superlativul bonomiei, e bine primită de către noi, cei care ne numim creștini și ne străduim să-I fim vrednici următori. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Hristos și genealogia noastră
Hristos și genealogia noastră
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Mai multe din Eseu
În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...